Cuba şi SUA: optimism bilateral după 53 de ani

Anunţul reluării relaţiilor diplomatice după 53 de ani dintre Statele Unite ale Americii şi Cuba din 17 decembrie 2014 a surprins pe toată lumea. Deşi, observatorii atenţi au notat întâlnirea de scurtă durată din 2013 dintre preşedintele Obama şi Raul Castro din Africa de sud la înmormântarea lui Nelson Mandela. Se pare că atunci au fost iniţiate negocierile istorice intermediate şi de Papa Francisco.

După schimbul de prizonieri dintre cele două guverne din decembrie, guvernul Castro a anunţat în 12 ianuarie eliberarea a 53 de deţinuţi politici. Apoi, săptămâna trecută au avut loc la Havana primele întâlniri la nivel înalt între reprezentanţi ai celor două ţări pentru a discuta aspecte importante precum politica de migraţie şi redeschiderea ambasadelor.[1] Aceasta a fost cea mai importantă vizită la nivel înalt din ultimele decenii, cea condusă de Roberta Jacobson, adjuncta lui John Kerry. Deocamdată, the Cuban Adjustment Act (1966), care permite cubanezilor care ajung pe teritoriul nord-american sau în apele teritoriale ale SUA să capete dreptul de rezidenţă după un an, rămâne în vigoare.

O relaţie de dependenţă

Cuba a devenit independentă în 1902 după ce a fost ocupată militar de SUA timp de patru ani. Pînă la revoluţia din 1959, condusă de Fidel Castro, SUA, aflate la doar 90 de mile de Cuba, au intervenit în politica de pe insulă în mai multe momente, politică stabilită de altfel prin Constituţia adoptată în 1901 care includea amendamentul Platt, valabil timp de 30 ani şi prin care SUA îşi aroga dreptul de a reveni când o considerau necesar.

După revoluţia din 1959, gradual s-a ajuns la întreruperea oricăror relaţii dintre SUA şi Cuba. Politica SUA în ceea ce priveşte Cuba în ultimii 53 de ani a inclus izolarea acesteia prin instaurarea embargo-ului (enunţat în 1961 şi reînnoit în fiecare an de Congresul nord-american) şi limitarea relaţiilor comerciale, dar şi politice ale acesteia cu alte ţări. Timp de 30 de ani Cuba a rămas în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice, iar după dispariţia acesteia, a urmat o perioadă dezastruoasă din punct de vedere economic; odată cu alegerea lui Hugo Chavez (1998-2013) în Venezuela, Cuba a fost întreţinută economic de resursele primite de la guvernul acestuia.

Politica lui Barack Obama

Preşedintele Barack Obama a urmat abordarea partidului său în ceea ce priveşte relaţia cu Cuba: a înlesnit trimiterea de bani de către cubano-americani, călătoriile acestora în insulă şi a încercat să multiplice schimburile dintre cele două guverne accentuând diplomaţia culturală, sportivă, etc. În „Discursul asupra stării uniunii” din 20 ianuarie, Obama a cerut Congresului să înceapă eliminarea embargo-ului, dar criticii republicani ai preşedintelui afirmă că guvernul de la Havana trebuie mai întăi să arate dispoziţia sa pentru reforme democratice.

Magazin din Cuba (2011) FOTO Caterina Preda

Reformele minimale ale lui Raul Castro

Democraţia liberală nu e încă în programul de reforme introduse de Raul care a preluat puterea în 2006, find ales în 2008 şi 2013. Raul a iniţiat o serie de reforme care au arătat în acelaşi timp, limitele reformismului castrist: a permis deţinerea de produse interzise până atunci precum playere DVD, telefoane mobile, computere. Limitele sunt vizibile dacă reamintim că preţul accesării internet-ului este prohibitiv: aproximativ o treime din salariul lunar pentru o oră de internet dial-up într-unul din hotelurile pentru străini. Minima liberalizare economică nu va fi curând acompaniată de liberalizare politică, fraţii Castro reafirmând caracterul socialist al statului. Cubanezii au mai multe drepturi decât acum 9 ani, dar nu au resursele pentru a se bucura de ele: ei pot călători liber, dar au nevoie de paşaport care costă destul de mult. În fine, inegalitatea există deja în Cuba, nivelul de viaţă fiind diferit pentru cei care au „rude în străinătate”, mai precis în SUA şi care trimit acasă bani, sau „pachete” cu de toate.

[1] SUA nu au în prezent decât o  misiune de reprezentare (US Interests Section) în Havana.