Convorbire telefonică Joe Biden-Vladimir Putin. Ce propunere i-a făcut preşedintele american liderului de la Kremlin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pre;edintele SUA, Joe Biden şi omologul său rus, Vladimir Putin
Pre;edintele SUA, Joe Biden şi omologul său rus, Vladimir Putin

Preşedintele american Joe Biden i-a propus marţi omologului său rus Vladimir Putin, în cursul unei convorbiri telefonice, organizarea unei întâlniri la nivel înalt „într-o terţă ţară“ în „următoarele luni“ pentru a „clădi o relaţie stabilă şi previzibilă cu Rusia“, a anunţat Casa Albă.

Preşedintele rus şi cel american, Vladimir Putin şi Joe Biden, s-au arătat marţi, în cursul unei convorbiri telefonice, pregătiţi "pentru un dialog" care să garanteze securitatea mondială, a indicat Kremlinul, scrie AFP.   Moscova a confirmat într-un comunicat că Biden i-a propus lui Putin să organizeze o întâlnire "în viitorul apropiat", fără a preciza dacă preşedintele rus a acceptat această propunere.

"Cele două părţi s-au declarat pregătite pentru dialog pe cele mai importante domenii privind garantarea securităţii mondiale, ceea ce ar relua interesele nu doar ale Rusiei şi Statelor Unite, dar ale întregii comunităţi internaţionale", a indicat Kremlinul.    

Potrivit Moscovei, cei doi lideri au abordat şi tensiunile legate de Ucraina, Kiev şi occidentali, care acuză Moscova că a adunat zeci de mii de soldaţi la graniţele acestei foste republici sovietice care îşi propune să adere la NATO.

Paralel, violenţele s-au reluat la începutul anului în conflictul din estul Ucrainei între forţele de la Kiev şi separatiştii proruşi.

În acest context, "Vladimir Putin a descris abordări ale unei soluţii politice" bazate pe acordurile de pace de la Minsk adoptate în 2015 pentru a pune capăt conflictului, dar a cărei componentă politică nu a fost aplicată niciodată.

Potrivit Kremlinului, preşedintele american "şi-a exprimat interesul pentru normalizarea situaţiei" cu Moscova şi "stabilirea unei interacţiuni stabile şi previzibile pe probleme la fel de grave ca stabilitatea strategică şi controlul armelor, programul nuclear iranian, situaţia din Afganistan şi schimbarea climatică mondială".

Joe Biden a subliniat în timpul convorbii telefonice „angajamentul de neclintit“ al SUA faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei şi şi-a exprimat 'îngrijorarea faţă de acumularea neaşteptată de trupe ruse în Crimeea ocupată şi la frontiera ucraineană', chemând Rusiei să dezamorseze tensiunile, conform unui comunicat al Casei Albe.

Biden, potrivit comunicatului, a menţionat de asemenea că Statele Unite vor acţiona cu „fermitate“ pentru a-şi apăra interesele naţionale, ca răspuns la acţiunile Rusiei, cum ar fi intruziunile cibernetice sau ingerinţele electorale.

Cu toate acestea, preşedintele american a asigurat că doreşte „să clădească o relaţie stabilă şi previzibilă cu Rusia, conform intereselor naţionale“, a adăugat Casa Albă, evocând necesitatea continuării „dialogului strategic“ cu privire la controlul armamentelor sau în probleme de securitate.

„El a propus un summit într-o ţară terţă în următoarele luni pentru a discuta o serie întreagă de subiecte“, a indicat Casa Albă, fără să spună dacă preşedintele rus a acceptat oferta.

Această convorbire telefonică este prima între cei doi şefi de stat, după ce în urmă cu o lună Joe Biden, într-un interviu pentru ABC, întrebat dacă îl consideră pe Putin „criminal“, a răspuns afirmativ. Acest lucru a provocat un scandal diplomatic între Moscova şi Washington, Rusia rechemându-şi ambasadorul din SUA pentru consultări.

Relaţiile dintre Moscova şi Washington sunt la cel mai scăzut nivel, împovărate de dezacorduri privind o serie de probleme legate de Ucraina, Siria, acuzaţii de ingerinţă electorală, de spionaj şi de atacuri cibernetice.

 Moscova nu vrea un conflict direct cu SUA, consideră serviciile de informaţii americane

Rusia „nu doreşte un conflict direct“ cu Statele Unite ale Americii, chiar dacă „îşi va continua eforturile de destabilizare a Ucrainei“, apreciază serviciile de informaţii americane în raportul lor anual cu privire la ameninţările la adresa SUA în lume, relatează AFP.

„Moscova va continua să utilizeze diverse tactici anul acesta“ pentru a încerca să slăbească influenţa SUA, să dezvolte noi parteneriate sau să semene divizare în tabăra occidentală, indică acest raport al Direcţiei de informaţii americane (DNI) publicat marţi, pe fondul escaladării tensiunilor între Rusia şi Ucraina.

În spaţiul postsovietic, "Moscova este poziţionată să-şi sporească rolul în Caucaz, să intervină în Belarus şi, dacă va considera că este necesar, îşi va continua eforturile de destabilizare a Ucrainei, în timp ce negocierile (de rezolvare a conflictului în Donbas) se află în impas, iar confruntările limitate continuă", potrivit serviciilor de informaţii americane.

Cu toate acestea, „ne aşteptăm ca Moscova să caute ocazii de cooperare pragmatică cu Washingtonul, în condiţiile sale, şi credem că Rusia nu vrea un conflict direct cu forţele americane“, conform documentului de 27 de pagini.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite