Tipul acesta de masacre a devenit ceva atât de comun, încât nu mai este menţionat la nivel de „ştire principală“ decât cel mult câteva ore, atât de mult s-a obişnuit opinia publică cu reacţia standard a autorităţilor: apar imediat mesaje de condoleanţe ale poliţiei şi primăriei, apoi, dacă e vorba de mai mult de 15-20 de morţi, vin şi mesaje din partea câtorva politicieni, cât mai reţinute şi seci posibil, apoi se organizează o sesiune de adus candele şi flori la locul evenimentului, apoi se aşteaptă evenimentul următor.

Problema este că, din ce în ce mai des, masacrele respective încep să se dovedească a fi urmarea unui proces de îndoctrinare rasistă, el însuşi componentă esenţială a acţiunii politice de grupare, motivare şi coagulare a forţelor grupărilor de extremă dreapta în jurul idealurilor venite din tradiţia Ku Klux Klan şi extinse acum în multitudinea stupefiantă a mişcărilor tip „supremaţia albă“, neo-naziste şi propagând violenţa ca mod de restabilire a „adevăratelor valori“.

Episodul de acum de la El Paso nu face excepţie. Autorul (care s-a predat poliţiei după ce a fost înconjurat) a mai avut pare-se doi complici. Este vorba de Patrick Crusius din Allen (Texas), un tânăr de 21 de ani care, chiar înainte să treacă la acţiune, a postat pr Twitter un manuscris de patru pagini, pur mesaj rasist al urii care conţine tweeturi de tipul „#ConstruiţiZidul“, o fotografie în care sunt folosite arme pentru a compune numele de „Trump“, precum şi numeroase citate din Paul-Joseph Watson, un blogger de extremă dreaptă care colaborează cu Alex Jones la InfoWars. Este un text foarte explicit anti-imigranţi, dominat de teama că hispanicii ar putea prelua controlul Texasului, transformându-l într-o „fortăreaţă democrată“. Autorul este convins că moartea sa este „inevitabilă“ deoarece urmează să fie împuşcat de poliţie sau de „unul dintre invadatori“. Şi iată ce posta pe unul dintre conturile sale fiind „extrem de mândru de faptul că-l poate numi pe Trump Preşedintele meu! Face o treabă minunată“, mesaj reluat de poliţia din El Paso.

This image was liked by an account bearing the El Paso shooting suspect's name.

Detaliază procesul pregătirii sale pentru acest eveniment, perioadă de mai mult de o lună de zile, alegerea armelor, muniţiei şi echipamentului cel mai eficient de folosit în lupta împotriva civililor. Dar, cel mai important şi semnificativ aspect îmi pare a fi aprecierea directă faţă de autorul masacrului de la Christchurch (Noua Zeelandă) unde au fost 51 de morţi în urma unui atac terorist efectuat de un om cu profunde convingeri rasiste. Şi acesta vorbea despre crima pe care o comisese ca despre un răspuns necesar faţă de „invazia imigranţilor“. Exact la fel sunt şi sentimentele tânărului asasin de la El Paso care-şi justifică crimele ca pe un răspuns „la invazia hispanică a statului Texas“ , reluând o formulare folosită de zeci şi zeci de ori de preşedintele Trump care continuă să se refere la migranţii de la graniţa de sud ca parte a unei „invazii“.

S-a creat o atmosferă de ură profundă în anume zone ale electoratului convins că ţara se află ameninţată şi răspunsul este, ca odinioară în epoca glorificată de fillmele „western“, acţiunea justiţiarilor individuali. De altfel, tânărul ucigaş de la El Paso spune chiar că SUA ar trebui să fie separate în teritorii distincte, perfect izolate unele de altele, fiecare destinat unei alte rase, cum odinioară s-a făcut, cu atâta succes, pentru indienii autohtoni izolaţi în rezervaţii.

Foarte simplu de repetat din nou răspunsul corect, deja clasic: „e vorba doar despre un tip izolat, o persoană afectată de un profund dezechilibru mintal, să nu extrapolăm, nu putem face din asta un fenomen naţional“. Asta este replica corectă din punct de vedere politic şi este panaceul universal care pare să liniştească instantaneu toate criticile la adresa unui guvern care nu doreşte să ia măsuri privind limitarea accesului la arme şi a controlului real al comercializării acestora, mai ales către adolescenţi. Drept care, în lipsă de altceva, armele devin argumentul preferat de dialog, ele sunt susţinerea ultimă a oricărei convingeri politice înfierbântate. Oare nu folosirea armelor este urmarea perfect logică a unui discurs ca cel folosit de ucigaşul din El Paso care scrisa în Manifestul său „The Inconvenient Truth“: „Hispanicii vor prelua controlul local şi statal în iubitul meu Texas şi vor schimba politicile pentru ca ele să răspundă cât mai bine nevoilor lor“.

Reacţia preşedintelui american este în linia obişnuită, adică fără să conţină nici măcar condoleanţe pentru familiile celor ucişi. Asta era de aşteptat, aşa cum era limpede că nu va face, mai ales în perioadă de campanie, vreo referinţă la atotputernicul său aliat, National Rifle Association şi la uriaşul lobby în favoarea respectării absolute a prevederii constituţionale care permite fiecărui cetăţean să cumpere şi să deţină arme. Dar, pe măsură ce se adânceşte falia socială în SUA, acum când problema modului în care sunt trataţi cei care trec ilegal graniţa de sud a devit deja un subiect de dispută naţională, înveninat prin remarcile lui Trump caracterizate drept profund rasiste faţă de politicieni afro-americani, armele ar putea să fie mijlocul de dialog între comunităţi.

Când va urma un alt masacru cu motivaţii rasiste şi câţi oameni vor trebui să mai moară pentru a se lua măsuri?