Consilierul pentru securitate naţională John Bolton l-a trădat pe Donald Trump în cartea sa. Dar America?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump şi John Bolton FOTO EPA-EFE
Donald Trump şi John Bolton FOTO EPA-EFE

Cartea lui John Bolton, consilierul pentru securitate naţională a lui Donald Trump, va ieşi public marţi, 23 iunie. Încercarea Casei Albe de a bloca apariţia şi distribuţia cărţii nu a mai fost posibilă, după ce Bolton s-a consultat cu Departamentul pe care l-a condus, pentru a nu avea documente şi date clasificate în carte, încă din decembrie, şi a obţinut sâmbătă 20 iunie hotărârea judecătorească pentru a putea publica cartea.

De altfel, exemplarele au zburat deja în toată America, la presă şi la zona de public relations, astfel că deja cartea este în top best seller al Amazon încă de la apariţie. Iar conţinutul, în zonele sale cele mai şocante şi mustoase, este deja în comentariile publice.

Apariţia cărţii ridică trei rânduri de probleme majore. Mai întâi, e celebra dilemă a loialităţii faţă de ţară şi faţă de un preşedinte pe care-l serveşti şi care te-a numit în funcţie, o discuţie deloc trivială. Care este tipul corect de acţiune al unui consilier prezidenţial care constată comportament nedemn, ilegal sau doar măcar poziţii cu care nu este de acord la preşedintele care l-a numit în funcţie? Demisia şi acţiunea instituţională, nu delaţiunea şi expunerea publică, dacă e serios!

Apoi este vorba despre conţinutul pe care-l dezvăluie, al credibilităţii lui, cât e bârfă şi cât e discuţie personală, deci cu un conţinut greu sau imposibil de probat dacă nu există măcar înregistrările făcute. Juridic ar fi cuvântul lui Bolton contra cuvântului lui Trump, chiar dacă nu rareori susţinerile consilierului pentru securitate naţională se coroborează cu ale numeroşilor angajaţi ai Casei Albe care s-au pronunţat deja.

Dar poate cea mai importantă este dezbaterea despre cât l-a trădat astfel John Bolton pe Donald Trump şi cât a trădat şi a expus America prin propriile susţineri din carte. Există, cu adevărat, informaţii clasificate în cartea lui Bolton? Expun ele America? Sau doar America lui Trump e ridiculizată? şi chiar şi aici, cât e imputabil şi reprezintă costuri ale lui Trump şi cât ale SUA? Casa Albă a prezentat susţineri ale unor şefi de servicii despre date clasificate care s-ar afla în carte, cu precădere ale şefului SIGINT şi CyberCommand al Pentagonului, gen. Paul Nakasone, dar sunt ele în măsură să blocheze apariţia cărţii? Justiţia americană a spus că NU!

Nu în ultimul rând, avem dezbaterile de natură strict morală. John Bolton era îndreptăţit să relateze public date obţinute în Biroul Oval şi în cabinetul Preşedintelui? Cât de credibil este un fost angajat, până la urmă, care se exprimă după ce a fost dat afară de la Casa Albă? E credibil dacă a refuzat să se exprime în procesul de impeachment al Preşedintelui dar o face pe bani mulţi într-o carte după părăsirea poziţiei publice? Şi toate acestea în plină campanie electorală, de unde senzaţia de răzbunare şi subminare a realegerii preşeditelui în funcţie.


FOTO EPA-EFE

John Bolton FOTO EPA-EFE

Limitele acţiunilor publice ale unui fost consilier prezidenţial

Tema cărţii lui Bolton intră în lungul şir de dezvăluiri ale unor foşti consilieri prezidenţiali ai monarhilor/premierilor care au făcut furori mai degrabă în presa de can-can decât la nivelul presei serioase. Totuşi, dezbaterea nu e deloc trivială, şi ar trebui să vedem cum arată loialitatea unui consilier prezidenţial, limitele acţiunilor sale publice sau cum ar trebui să procedeze când are de a face cu acţiuni prezumat ilegale sau nedemne, sau corupte, sau individualiste ale Preşedintelui sau măcar a unor acţiuni contra statului, sau cu care pur şi simplu nu este de acord. Demisia îi stă, în primul rând, la dispoziţie! E primul semn al dezacordului profund.

Loialitatea este, dacă nu prima calitate a unui consilier – aceasta ar fi profesionalismul şi cunoaşterea în domeniul pe care este numit – este cu certitudinea a doua sau complementară primeia. În multe sisteme există documente cu conţinut juridic care marchează relaţia de loialitate faţă de preşedinte, angajamente pe care un consilier le semnează la numirea în funcţie. Conţinutul variază, dar el priveşte elementele concrete ale relaţiei cu Preşedintele.

În acest context, John Bolton era îndreptăţit să relateze public date obţinute în Biroul Oval şi în cabinetul Preşedintelui? Nu ştiu cum e în legislaţia specific americană în materie, dar pentru o legislaţie similară din România, discuţiile cu Preşedintele în aceste încăperi sunt unele formale, de lucru, de serviciu, şi sunt supuse regulilor informaţiilor clasificate, deci şi statul roman, de exemplu, protejează această relaţie, nu e vorba doar depre relaţia personală a consilierului cu Preşedintele. Deci conţinutul nu poate fi dezvăluit decât dacă Preşedintele însuşi îl dezvăluie public, deci îl desecretizează.

Care este tipul corect de acţiune al unui consilier prezidenţial care constată comportament nedemn, ilegal sau doar măcar poziţii cu care nu este de acord la preşedintele care l-a numit în funcţie? Evident că el este supus aceloraşi reguli şi legi ca orice cetăţean care are cunoştiinţă de o încălcare a legii şi care, dacă nu este rudă de gradul întâi cu făptuitorul – caz în care e scutit de această obligaţie de a raporta infracţiunea – sau dacă nu-l acuză şi implică penal fapta – atunci când are dreptul la tăcere dacă răspunsul îl poate incrimina - atunci ar trebui să sesizeze infracţiunea, incălcarea legii, indiferent de forma în care se petrece ea. În toate cazurile, demisia este actul de sancţiune, sesizarea pe linie instituţională a problemei, nicidecum ieşirea publică.

Raison d’etat – interese de stat, nu interese personale!

Aici intervin subtilitatea şi nuanţele relaţiei public-instituţional. Relatarea se face instituţional, în baza legii, către cei îndrituiţi să rezolve cazul. Cartea lui Bolton excede acestei situaţii, iar evitarea depoziţiei sale în cadrul procedurii judiciare de impeachment e de asemenea calificantă. Relatarea se face când s-a produs infracţiunea, nu atunci când există intenţia sau după ce ai fost dat afară din funcţie. Cu probe, dacă se poate.

În cazul Statelor Unite, instituţiile de top au fiecare câte un Inspector General care se ocupă exact de acete sesizări venite de la funcţionari. Pe de altă parte, nu putem nega obişnuinţa ca Donald Trump să schimbe inspectorii generali care au declanşat acţiuni împotriva sa pe baza sesizării funcţionarilor implicaţi, vezi chiar cazul impeachmentului şi a condiţionărilor ajutorului militar pentru Ucraina contra anchetei la adresa băiatului şi a actualului candidat democrat la Preşedinţia SUA, Joe Biden.

Chestiunile legate de expunerea unor infracţiuni individuale ale Preşedintelui sau altui înalt funcţionar sunt clare. Pe de altă parte, când faci evaluări individuale la acest nivel, trebuie să te gândeşti responsabil cât ştii tu din informaţiile relevante pentru a judeca o acţiune a preşedintelui. Respectiv e de abordat tema accesului la informaţie clasificată, acolo unde preşedintele ştie cel mai mult, iar unui consilier îi pot lipsi anumite elemente din evaluare. Poate nu Donald Trump, care nu-şi citeşte briefingurile zilnice şi nu ascultă brieferul, potrivit relatărilor multiple. Dar dacă nu ai suficiente informaţii, evaluarea ta ar putea fi greşită, chiar dacă eşti consilier prezidenţial. Şi dacă nu ştii exact, clar, dincolo de orice dubiu despre faptele preşedintelui, e mai sănătos şi corect să te abţii de la judecăţi în necunoştiinţă de cauză. Dar asta e o meteahnă veche a ziariştilor care au senzaţia că ştiu fără a avea acces la dosarul în cauză.

În fine, o mare direcţie de discuţii privind acţiuni imputate de John Bolton lui Donald Trump poate să cadă sub imperiul raison d’etat! O fi inventat-o cardinalul Richelieu, dar raţiunea de stat a traversat epoci şi tipuri de guvernări şi există şi azi la nivelul tuturor statelor. Relaţiile dintre state pot să conţină şi conţinut care trimite la soluţionarea unor cazuri în jutiţie, schimb de prizonieri şi spioni, elemente de poziţionare şi aranjamente la nivel statal şi în interesul statului. Fireşte, nu pentru salvarea sau beneficiile personale ale preşedintelui, cu atât mai puţin electorale, nu interesele sale individuale, ci cu adevărat interese de stat.


FOTO Profimedia

Donald Trump FOTO Profimedia

Un Trump reprobabil. Ce poate naşte democraţia americană alterată de social media şi Cambridge Analytica

Dezbaterea este însă şi despre cum a ajuns Preşedintele Donald Trump la Casa Albă? Este alegerea sa legitimă? S-a vorbit despre ingerinţa rusă şi despre utilizarea mecanismului reprobabil al Cambridge Analytica, cele care ar fi alterat alegerea liberă a cetăţenilor americani. Lucrul este greu de negat, însă nu afectează cu nimic legitimitatea prezenţei lui Donald Trump la Casa Albă. Şi preşedintele s-a luptat cu o asemenea temă dincolo de ceea ce era necesar. Cât timp justiţia nu a acceptat probele dincolo de orice dubiu că voinţa liber exprimată de către publicul American a alterat opţiunea sa la vot şi nu a anulat alegerile, orice discuţie pe această linie privind legitimitatea preşedintelui este nulă şi neavenită.

De aceea, atacul din cartea lui John Bolton este atât de puternic şi reprobabil, pentru că el subliniază cum publicul american a ales, prin mijloace democratice, un preşedinte populist, neadecvat, necunoscător şi de-a dreptul respingător oricărui om normal, cu intelect şi bun simţ calificat. Totuşi, nu trebuie uitat că Donald Trump este un purtător de mesaj conservator, adulat de media. Poate prost ales de către conservatori pentru lipsa de cultură şi uşurinţa ridiculizării sale. În cartea lui Bolton, un neo-conservator cunoscut, dar şi în multe alte articole critice, s-a ajuns chiar la caricaturizarea Preşedintelui american.

Acest fapt nu alterează cu nimic şi poziţia legitimă a conservatorilor: dreptul lor de a-şi respecta istoria aşa cum a fost ea în realitate - cu suişuri şi coborâşuri, cu acţiuni vitejeşti şi profund patriotice şi altele reprobabile, cu masacre ale băştinaşilor şi cucerirea Vestului ca şi cu sclavi şi segregare. Toate sunt parte a istoriei americane cea adevărată şi autentică. Aşa cum e normală şi firească şi critica de pe aceste poziţii a extremismului stângii neomarxiste, a political correctness şi a progresismului împins către excese ce afectează libertăţile, alegerea şi viaţa de zi cu zi a americanilor.

Totuşi, nuanţele sunt necesare şi aici. Oricât ar fi de legitimă lupta cu corectitudinea politică şi libertatea exprimării unor opinii contrare celor unanim acceptate în mainstream, combaterea ideilor elitelor nu se face nici cu bădărănie, nici de pe poziţii de extremă dreaptă, ultra-naţionalism, rasism. Extrema naşte extreme, e un lucru cunoscut. Pe de altă parte, poziţiile conservatoare ale lui Trump au părut apropiate de white supremacists, Ku Klux Klan şi extrema dreaptă. Fără ca Preşedintele să fie, în sine, neapărat, un extremist.

Dacă combinăm aceste aspecte cu slăbiciunile sale personale, aplecarea spre laude, susţinerea afirmată public pentru sine şi propriile poziţii, necunoaşterea substratului multor poziţii publice extreme, putem realiza cât de prost a servit Donald Trump poziţia legitimă conservatoare. Nu cred că Trump e rasist în sine. E şi el copil de imigranţi, în căutare de muncă şi oportunităţi în America. Dar suţinerile sale şi tolerarea, dacă nu chiar expunerea unor poziţii extreme la început de mandat au costat în lipsa dialogului şi a formulelor de reconciliere după explozia Black Live Matter. Sau poate chiar le-au determinat, într-o oarecare măsură, revolta aşteptând doar declanşatorul crizei.

Însă aceste aspecte relevă, la John Bolton în carte, un atac general la adresa sistemului american de alegere a preşedintelui, chiar a democraţiei americane, care a reuşit să determine alegerea unui asemenea preşedinte. Şi acesta e un atac direct la adresa Americii. A modelului american, a sistemului său democratic, al posturii de model al Americii. Totuşi nu putem nega că, la acest capitol, comportamentul lui Donald Trump în întregul său mandat a fost principalul argument al căderii Americii din postura şi înălţimea sa morală în cea mercantil-pragmatică sau egoist-cinică şi egocentrică pe care a definit-o epoca Trump.

Susţinerile lui Bolton: Un Trump natural, cu toate tarele personale, greu de balansat intituţional

De aici încolo, traversăm un set de argumente cu un profund caracter subiectiv. Dezbaterea e largă şi nu aparţine doar lui John Bolton. E corect şi salutar a spune ce crezi, verde în faţă, fără nici o cenzură şi fără bun simţ? A fi direct şi nediplomatic e neapărat singura formulă de a evita ipocrizia reproşată liderilor politici mainstream?

Donald Trump este prezentat ca un preşedinte venit din afara sistemului, neaoş şi superficial, nepotrivit şi neadecvat. Un egoist şi un individualist – chiar dacă a încercat să împingă egoismul său şi Americii, dictând America first ca slogan, tradus totuşi nu numai naţionalist, ci chiar spre un stat izolaţionist şi înclinat exclusiv şi primordial spre propriile interese. Fără rol asumat şi fără responsabilităţile globale.

Dar el transpare din postura preşedintelui - egoist şi egocentric, cum ni-l decrie Bolton. Administraţia Trump este Trump însuşi. Iar acţiunile sale vizează exclusiv interese personale – imagine, bani, poziţie, realegerea sa. Până într-acolo încât e gata să sacrifice interesele Americii pe altarul realizării intereselor sale. Bolton relatează lucruri cunoscute deja despre admiraţia faţă de lideri puternici, despre înclinaţia de a crea avantaje prietenilor – din interior sau din exteriorul Americii. Despre uşurinţa manipulării sale de către lideri străini cu care discută – Vladimir Putin în primul rând, care l-a convins la Helsinki să îl creadă pe liderul rus, nu propriile servicii de informaţii.

Fascinaţia şi admiraţia frustă pentru deţinătorii puterii absolute, către care jinduieşte, e o constantă nu numai la Bolton, ci la multiple relatări din interiorul Casei Albe. Chiar şi cele ale unor lideri politici occidentali. Dar nici acest lucru nu-l transformă pe Donald Trump neapărat într-un anti-democrat, ca să nu mai spunem despre un dictator. Chiar şi dorinţa sa relatată de a schimba Constituţia Americii pentru un al treilea mandat poate fi calificată drept wishful thinking, care a căzut la prima confruntare reală cu mecanismul juridic al acestei schimbări şi costurile de imagine ale lansării procesului, ca să nu mai vorbim de imposibilitatea ducerii acestuia la bun sfârşit. Rămâne doar fascinaţia faţă de o conducere autoritară, neîngrădită, ca cele ale lui Xi Jinping, Vladimir Putin sau Tayyip Recep Erdogan şi calificarea liderilor europeni drept impotenţi politic, conformişti şi ipocriţi în susţinerile lor publice.


FOTO EPA-EFE

Imagine indisponibilă

Moralitatea lui Bolton, legitimitatea dezvăluirilor la adresa lui Trump şi încercarea rescrierii istoriei proprii a lui Bolton

Ca în fiecare caz similar pe care-l cunosc de memorii premature a unor consilieri, cartea lui Bolton e despre… Bolton. E o încercare de reabilitare sau rescriere a istoriei lui John Bolton la Casa Albă, transformarea sa în erou şi, probabil, disident al regimului Trump. Literatura memorialistică din perioadele comuniste este plină de exemple similare. Disidenţa stalinistă din România a fost mai bună decât naţional-comunismul lui Ceauşescu? Nicidecum! Prima era vânzare de ţară, a doua spolierea şi distrugerea ţării, dominată absolut de un tiran.

Astfel şi demersul lui Bolton pare, pe această direcţie, incalificabil, fără justificare morală. Avem de ales, pentru lectorii şi analiştii fenomenului Trump relevant în carte, între amoralitatea lui Trump prezentată în filele cărţii şi imoralitatea lui Bolton, care reiese din fiecare rând ce se constituie într-o delaţiune publică şi relatare subiectivă a întâlnirilor sale cu Preşedintele care l-a numit consilier prezidenţial. Plus că, chiar cartea în sine, relevă o abordare mercantilă a lui Bolton care a preferat banii din această publicaţie demersului instituţional de a-l opri pe Trump atunci când trebuia intervenit şi limitat în demersurile sale reprobabile pentru America.

Şi totuşi lumea, publicul, a aflat. A aflat totul din interiorul Casei Albe în perioada lui Trump. Can-can-uri, intervenţii, profilul preşedintelui, caracterul şi pornirile sale naturale, nemachiate. E mai bine astfel? A reuşit John Bolton să purifice prin focul dezvăluirilor administraţia Prezidenţială de care a aparţinut? Şi-a mărturisit el, măcar, propriile păcate în tolerarea unei asemenea situaţii? A afirmat el că a greşit când a tăcut şi a servit un asemenea lider? Şi-a cerut scuze, astfel, publicului american pentru că a tăcut şi a acoperit faptele preşedintelui? Deloc!

Nici pornirile justiţiare ale sale nu se justifică astăzi, cu atât mai puţin Justiţia Supremă făcută de Bolton pe Pământ, atunci când a scris cartea pentru a-i plăti lui Trump demiterea din funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională şi a-i zădărnici realegerea. Demersul merită citit, cred eu, merită analizat, însă valoarea sa de document şi mărturie e marginală şi relatările în mare parte necredibile, în aceste circumstanţe. Iar în calitatea sa de fost consilier prezidenţial, John Bolton s-a descalificat pe deplin prin acest demers. Nimeni nu l-ar mai putea utiliza vreodată într-o funcţie publică după publicarea cărţii “The Room Where It Happened: A White House Memoir”.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite