Asta şi pentru că, din două ore de discuţii – faţă de maximum de o oră a oricărei reuniuni cu Biden – ambele părţi au fost zgârcite cu informaţiile, oferind exact atât cât cele două comunicate oficiale – complet diferite – destinate, evident, pentru propriul public. În plus, se văd foarte clar liniile de divergenţă – subliniate clar, explicit şi chiar nervos, pe alocuri – zonele de competiţie şi mai ales unele zone vizând deschiderile spre dialog, ca să nu spunem cooperare, aşteptate de China, mai ales, dar fără a fi respinse de America lui Biden dacă sunt “pe teme de interes pentru cetăţenii americani şi aliaţi”. În orice caz, nivelul de politeţe şi corectitudinea adresării este incomparabilă cu bădărăniile Moscovei în interacţiunea Rusia-UE, de exemplu, iar nivelul relaţiei subliniază faptul că Biden este primul preşedinte american care are în faţă o Chină comparabilă ca resurse şi putere cu Statele Unite, deci instrumentele asimetriei anterioare acestui moment sunt inutilizabile astăzi.

Disonanţa cognitivă la Washington şi Beijing

Deşi au împărţit realitatea aceleiaşi convorbiri telefonice şi ambii cunoşteau abordarea publică a lui Biden în raport cu China, cele două comunicate oficiale, ale Casei Albe şi Ministerului Chinez de Externe, au conţinuturi vădit diferite. Aproape că reflectă fapte şi întâlniri diferite, dar şi premise distincte ale discuţiei dacă e să citeşti tonul şi nuanţele convorbirii. Evident, fiecare parte se adresa propriului public, unul în pragul Anului Nou chinezesc, la Beijing, cu intenţia de a arăta că lucrurile merg spre bine şi a da lumii o veste bună despre relaţiile bilaterale după era Trump, altul la 3 săptămâni de la preluarea mandatului în care dorea să sublinieze că poziţiile de forţă ale lui Trump în privinţa Chinei, pe drepturile omului şi debalansarea comercială, nu s-au schimbat.

Pe de altă parte, din cele două ore de discuţii, era clar că fiecare putea lua ceea ce dorea. Partea chineză a dorit să plaseze discuţia sub semnul bunăvoinţei SUA, plecând de la motivul discuţiei, „urările de An Nou bun din partea Preşedintelui american pentru poporul chinez”. În plus, cum Joe Biden este liderul care îl cunoaşte cel mai bine pe Xi Jinping dintre toţi cei aflaţi în funcţii în lumea democratică – l-am pus departe aici pe Vladimir Putin – din multiplele ore petrecute în întrevederi cu actualul preşedinte încă din perioada când ambii erau vicepreşedinţi, vorbim despre cunoscători şi cunoscuţi, figuri şi reacţii cunoscute, chiar dacă peste ambii preşedinţi s-au aşezat anii.

Astfel, comunicatul Casei Albe, şi el foarte succint pentru două ore de convorbiri, insistă pe poziţia solidă şi consistentă pe care a îmbrăţişat-o preşedintele Biden în discuţia cu omologul său chinez Xi Jinping: în discurs a fost menţionată păstrarea unei regiuni indo-pacifică deschisă şi liberă, sublinierea preocupărilor faţă de practicile coercitive şi incorecte economic, represiunea în Hong Kong, abuzurile în privinţa drepturilor omului în Xinjiang şi creşterea asertivităţii chineze în Asia de Sud-Est, inclusiv împotriva Taiwanului. Pe de altă parte, comunicatul vorbeşte despre lăsarea uşii deschise pentru temele care privesc interesele americanilor şi ale aliaţilor lor, respectiv angajarea, dialogul şi cooperarea în domenii practice, orientate spre rezultate, între care modalităţi de contracarare a pandemiei de COVID-19, provocări comune în domeniul securităţii sanitare şi medicale, schimbărilor climatice şi prevenirii proliferării armelor nucleare. Totuşi, şi pe aceste direcţii în care ar exista un interes de cooperare există divergenţe majore, între care lipsa de transparenţă a Chinei în domeniul apariţiei Covid-19 în Wuhan.

Frazarea şi prezentarea chineză e diferită şi în conţinut, dar şi ca formă. Partea chineză insistă mai mult în zona de cooperare, pe care o aşează în prim plan, făcând şi o contrapunere faţă de relaţia sa cu America lui Trump. Astfel, Xi Jinping vorbeşte în primul rând despre revenirea la cooperare – aici apare singurul citat din cadrul covorbirii, în comunicatul MAE chinez: America e ţara tuturor posibilităţilor. Sperăm că este o posibilitate şi îmbunătăţirea relaţiilor CHINA-SUA, se spune că ar fi rostit preşedintele chinez. “Atunci când China şi Statele Unite lucrează împreună, pot realiza lucruri bune pentru ambele ţări şi pentru întreaga lume; confruntarea între cele două state, însă, poate fi dezastruoasă pentru ambele ţări şi pentru lume, deopotrivă.” Poziţiile părţilor sunt diferite, dar este crucial respectul reciproc, tratarea ca egali şi gestionarea corectă a diferenţelor într-un mod constructiv, se mai menţionează în comunicat.

Comunicatul chinez este mult mai elaborat, chiar dacă nu face referiri la lucrurile contondente din discuţie decât în mod evaziv şi trimite în afara agendei aceste subiecte. Foarte politicos şi diplomatic, China egalează, în subsidiar, respectul pe care-l cere cu renunţarea la critică de orice fel în relaţiile bilaterale – un subiect deja cunoscut din reacţiile Rusiei, exprimat într-o formă mult mai dură, rudimentară şi directă, fără mănuşi şi fără nuanţe. În ceea ce priveşte problema Taiwanului sau chestiunile legate de Hong Kong, Xinjiang, acestea sunt treburile interne ale Chinei şi privesc suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei, iar SUA ar trebui să respecte interesele fundamentale şi să acţioneze cu prudenţă când este vorba despre acestea, se mai menţionează despre discuţia celor doi preşedinţi.


FOTO Shutterstock

China speră să reseteze relaţiile cu SUA

Situaţia reală este mult mai complicată, şi ambele părţi împărtăşesc preocupări egale pentru tensiunile majore care privesc comerţul, spionajul şi pandemia şi care otrăvesc, vrem nu vrem, orice relaţie bilaterală. Ambiguitatea constructivă pare a fi singura soluţie, odată ce China nu doreşte şi nu poate să facă paşi înapoi iar SUA nu pot să-şi asume continuarea neîngrădită a expansiunii economice şi strategice chineze. Totuşi SUA şi China ştiu că relaţia bilaterală SUA-China e crucială pentru ambele părţi şi e definitorie pentru cum va arăta lumea de mâine. China îşi doreşte să îmbunătăţească relaţiile bilaterale care erau deteriorate din perioada Trump-Pompeo, iar Statele Unite şi-au afirmat clar abordarea de îndiguire a Chinei şi sprijinire a partenerilor şi aliaţilor pentru motive de ameninţare directă, dar şi pentru crearea şi întărirea alianţei democraţiilor pe baza relaţiei transatlantice întărită cu partenerii globali.

Altfel, relaţia e definită în continuare de războiul economic şi comercial SUA-China, de operaţiunile navale constante ale SUA în Marea Chinei de Est şi Marea Chinei de Sud, pentru a asigura libertatea de navigaţie, plus traversarea strâmtorii Taiwan, ca semnal pentru apărarea insulei. Totuşi rămâne o realitate capacitatea redusă a SUA de a menţine prietenii şi aliaţii la distanţă de orbita Chinei, coezivi şi decişi să îndiguiască Beijingul, nu să fraternizeze cu Beijingul. Iar acest pas s-a văzut şi la nivelul statelor europene prin Acordul de Investiţii UE-China din finalul anului 2020, în ciuda solicitărilor preşedintelui ales Joe Biden de a nu face un asemenea pas, se vede şi în privinţa aliaţilor şi a statelor dependente din Asia de Sud-Est, Filipinele lui Duterte, în special.

Statele Unite se pregătesc să formuleze o nouă strategie pentru competiţia cu China pe multiple fronturi, o abordare comprehensivă, nouă, mai coerentă, şi care vizează parteneri şi aliaţi din statele democratice. Este vorba, între altele, de formulele de menţinere a tarifelor la importuri, de ofensiva împotriva Huawei şi altor giganţi tehnologici chinezi – care nu au cu cine intra în competiţie din cauza dimensiunilor şi a capitalizării, făcută inclusiv pe pieţele occidentale de capital, comparativ cu firmele relativ mici ale europenilor, supuse constrângerilor competiţiei corecte, şi cele mai relevante ale americanilor, în anumite domenii, dependente fie de mâna de lucru, fie de subansamble, fie de piaţa chineză, în cea mai mare măsură.

Strategia, în forma sa de schiţă existentă azi, conţine şi apărarea intereselor maritime – şi de delimitare – a aliaţilor din Asia de Est, dar cel mai important este menţinerea SUA capabilă şi prezentă cu şanse în competiţia cu China cel puţin pentru terţe spaţii, folosirea elementelor de forţă şi avantajelor diplomaţiei americane, găsirea mijloacelor de coordonare mai strictă cu prieteni şi aliaţi în îndiguirea Chinei – cum a anunţat deja Anthony Blinken în audieri şi Joe Biden în discursul de la Departamentul de Stat. Toate componentele strategiei sunt, potenţial, cunoscute de către ambii rivali strategici, SUA şi China.

Între timp, SUA e cea mai preocupată de urgenţa măsurilor ţintite de limitare a exporturilor globale, din toate ţările lumii – în special aliate şi partenere – în privinţa tehnologiilor sensibile, care ar sprijini sectorul tehnologic şi mai ales Armata de Eliberare a Poporului a Chinei. Bătălia momentului vizează tehnologia, cu preponderenţă transferul tehnologic voluntar şi furturile prin intermediul atacurilor cibernetice ale Chinei sau condiţionării dezvoltării investiţiilor în China. Blocarea accelerării inovaţiei proprii în China şi eliberarea constrângerilor firmelor americane care depind de consumul chinez sunt în prim planul strategiei. De altfel, nou înfiinţata China Task Force din cadrul Pentagonului are drept priorităţi tehnologia şi vulnerabilităţile lanţurilor de furnizori – implicând China, SUA şi întreaga lume.


FOTO Shutterstock

Îndiguirea, cip-urile şi cadrul de dialog – principalele componente practice ale acţiunii în relaţiile americano-chineze

SUA a realizat deja vulnerabilitatea majoră în privinţa producţiei de cip-uri, atunci când este exclusă sursa chineză-care nu mai beneficiază de produse şi know how american şi occidental, iar sursa actuală este în Taiwan, peste strâmtoare, dar în bătaia rachetelor chineze. E motivul pentru care statul american îşi doreşte să lanseze producţia proprie de cip-uri tocmai pe baza restrângerii şi lipsurilor acestor cip-uri la nivel global, fapt care afectează cu precădere producţia de maşini, dar şi pe cea de computere.

În comunicatele de presă de după discuţia telefonică a Preşedinţilor, partea chineză a îmbrăţişat aria optimistă, încercând să comunice faptul că are avantajul moral în cadrul disputei, pe care o abordează senin şi încrezător, Casa Albă rămânând la culorile terne şi pesimiste în descrierea atât a relaţiei bilaterale sino-americane, cât şi a convorbirii Biden-Xi. Pe de altă parte, rămâne descrierea de pe site-ul Departamentului de Stat după convorbirea lui Antony Blinken cu Yang Kiechi, directorul Comisiei Centrale a Chinei pentru Afaceri Externe – situată ierarhic deasupra Ministrului formal de Externe al Chinei, Wang Yi: “Statele Unite vor colabora cu aliaţii şi partenerii în apărarea valorilor comune şi a intereselor de a trage la răspundere Republica Populară Chineză pentru eforturile sale de a ameninţa stabilitatea în zona Indo-Pacific.”

Îndiguirea Chinei rămâne de prim interes, pe diferite direcţii: cea tehnologică, economică şi comercială, în primul rând. Cea a atacurilor cibernetice, spionajului economic şi furtului proprietăţii intelectuale, sau a constrângerii livrării de patente şi soluţii, rămâne pe cea de-a doua poziţie. Cea militară şi de securitate în regiunea Asiei de Sud-Est, încheie triada de teme din topul proecupărilor americane pentru întreaga lume. Cât de dispuse sunt, însă, în primul rând statele europene, apoi partenerii canadieni, partenerii globali şi aliaţii de pe toate meridianele, să urmeze SUA în toate aceste direcţii, lucrurile sunt nesigure.

Din contra, apetitul Germaniei în a privilegia interesele industriei sale în raport cu nevoia de îndiguire a Rusiei – Nord Stream – şi a Chinei – relaţii economice şi comerciale pentru maşini şi produse de lux – nu aduce veşti bune în privinţa coeziunii măsurilor anti-chineze occidentale. Tot astfel cum poziţia enunţată de Emmanuel Macron, sub imperiul autonomiei sau suveranităţii strategice, sau a Uniunii Europene care nu doresc să se alinieze sau să fie constrânse să urmeze nici una dintre părţi fără propria sa voinţă, tot în fuga după poziţii şi avantaje politice, de data aceasta, în relaţia cu China, sunt de asemenea edificatoare în legătură cu dificultăţile pe care le are de depăşit SUA în perspectiva realizării unirii Occidentului democratic şi a partenerilor globali împotriva Chinei.

Pe de altă parte, în documentele evocate de către partea chineză, la nivel oficial, pe agenţia oficială sau în alte relatări ale MAE chinez, se menţionează şi propunerea/solicitarea concretă a lui Xi Jinping în discuţia cu Preşedintele American Joe Biden: restabilirea mecanismelor de dialog variate americano-chineze. Referinţa este la discuţiile ministeriale regulate sub egida Dialogului Economic strategic, apoi a Dialogului Strategic şi Economic din 2009, ulterior în formula celor 4 dialoguri lansate în epoca Trump şi abandonate după primele întâlniri din 2017 – Dialogul Diplomatic şi de Securitate, Dialogul Economic Comprehensiv, Dialogul în domeniul Aplicării Legii şi a securităţii cibernetice, Dialogul Social şi Cultural. O dovadă clară a nevoii Beijingului de a angaja dialogul direct, la nivel înalt, cu Statele Unite, şi din punctul de vedere al imaginii, şi pentru rezolvarea unora din multele probleme bilaterale concrete, chiar dacă e vorba despre un pas mic spre normalizarea relaţiilor şi, probabil, de o reconfigurare a formatelor vechi. Este, dealtfel, singura veste bună din acest dialog telefonic Biden-Xi.