
Conductorul trenului care a deraiat duminică în cartierul newyorkez Bronx era pe jumătate adormit când s-a angajat în curbă, la o viteză de trei ori mai mare decât cea admisă, iar sindicatul a admis că acesta „moţăia” înainte de accident.
Conductorul avea o experienţă de 15 ani şi cunoştea bine
curba, identificată ca periculoasă, de pe liniile Metro-North, care leagă
oraşul New York de localităţile din nord şi de Connecticut, notează miercuri
ziarul El Mundo, citat de Agerpres.
Conform anchetei preliminare, conductorul nu consumase
băuturi alcoolice şi nici droguri. Tot el a spus anchetatorilor că a dormit
înainte să se urce la comanda trenului, care a plecat cu puţin înainte de orele
6 dimineaţa. Însă accidentul a făcut patru victime şi a rănit alte 70 de persoane.
Viteza înregistrată de cutia neagră înainte de deraiere era de 131 de kiloemtri pe oră, ceea ce contrastează puternic cu limita maximă de 50 de kilometri pe oră admisă în acea curbă.
Conductorul a insista că a folosit frânele de urgenţă, dar că nu au funcţionat.
Încercarea sa, planificată doar pentru cazuri extreme, demonstrează că era conştient
de viteza prea mare a trenului. Ulterior, mai mulţi pasageri au declarat că au
simţit că trenul mergea mai repede decât normal.
Potrivit liniilor Metro-North, nu există nicio frână
automată şi singurul care putea să oprească trenul era conductorul. La prima
inspecţie a trenului nu s-a descoperit nicio defecţiune tehnică.
Deraierea s-a produs la orele 7 dimineaţa, cu 25 de minute
înainte ca trenul să ajungă la destinaţie, în gara Grand Central Terminal, din
centrul Manhattanului. Trenul a deraiat în dreptul cartierului Spuyten Duyvi,
situat pe dealuri şi în apropiere de râul Harlem. Locomotiva şi şapte vagoane
au sărit de pe şine şi au fost pe punctul de a cădea în apă. Persoanele
decedate şi cele rănite călătoreau în vagoanele care s-au răsturnat de mai multe
ori şi au ajuns pe malul râului.
Accidentul de duminică este cel mai grav accident feroviar
din New York din 1991, când cinci persoane au murit urmare a deraierii unui
metrou în sudul Manhattanului.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: