Cu ocazia apariţiei documentului asumat de administraţie, am avut miercuri, în avanpremieră, şi prezentarea făcută de către Anthony Blinken în primul său discurs de politică externă de la numirea ca Secretar de Stat, venit la circa două sătămâni după prezentarea preşedintelui Statelor Unite la Departamentul de Stat. 8 teme majore s-au aflat în discurs între care cele mai elaborate au fost despre democraţie, tehnologie şi alianţe, toate anunţând viitoarea coagulare democratică, cu diplomaţia situată întotdeauna înaintea intervenţiei militare, dar cu păstrarea capacităţii militare – folosită deja în Siria, împotriva miliţiilor pro-iraniene, un alt atac oprit din motive umanitare, cu 30 de minute înainte de lovitură, o femeie cu copil la locul atacului. Documentul mai subliniază relaţia strânsă cu UE tradusă nu numai prin abordarea integrată de politică externă, securitate şi apărare, dar şi prin preluarea a trei teme fundamentale europene: plain level field – competiţia cu reguli corecte la nivel global, economia verde şi modelul european pentru migraţie – respectiv ţintirea cauzei, a sursei migraţiei şi sprijin pentru stabilizare în statele de provenienţă.

Principiile fondatoare ale politicii externe americane: mai întâi oamenii şi reclădirea puterii şi rolului Americii în lume

 

Blinken anunţă abordarea fundamentală a noii politici externe americane care se bazează pe câţiva piloni. În primul rând, este vorba despre implicarea în abordarea marilor preocupări ale cetăţenilor americani – pandemie, terorism – şi prin conectarea la nevoile cetăţenilor, puşi în centrul politicii, în variantă liberală. Apoi e nevoie de conectarea acţiunilor externe pentru întărirea Americii la ea acasă şi acţiuni necesare în politica internă pentru o Americă puternică în lume, cu interconectarea majoră asumată între politica externă şi cea internă. Administraţia Biden va fi diferită de administraţia Obama, în ciuda prezenţei a numeroşi membri din fosta administraţie democrată în funcţii, pentru că vremurile sunt diferite, şi astăzi obiectivul major rămâne restaurarea conducerii americane asupra lumii după retragerea precipitată în izolare timp de 4 ani, şi realizarea unor obiective diplomatice de prim plan necesare lumii.

Lumea nu se organizează singură, iar retragerea SUA din prim planul dezbaterilor fie permite umplerea golului de către alţi actori, fie lasă lumea într-o formulă anarhică, ambele opţiunii fiind proaste atât pentru America, cât şi pentru aliaţii şi partenerii săi, pentru democraţie în general, aşa cum s-a văzut deja. De asemenea, SUA au realizat că un singur stat nu poate reaşeza lumea şi propun o formula multilaterală autentică, prin implicarea tuturor statelor democratice, în mod direct, cu propriile idei şi resurse. Doar astfel există o şansă pentru democraţiile din jurul lumii, prin alianţe, parteneriate şi coagularea forţelor democratice de jur împrejurul lumii. Aşa se ajunge la conducerea cu diplomaţie, dar având în spate argumentul celei mai puternice armate, într-o combinaţie pe care Joseph Nye Jr. ar plasa-o între balanţa soft-hard power şi un smart power cu dozajele necesare, în care abordarea strategică, consequence management şi analiza implicaţiilor profunde vor prevala în faţa dorinţei de succese imediate, pentru că obligaţia asumată este soluţie durabilă, care atacă de fiecare dată cauzele profunde ale marilor probleme şi conflicte globale.

Trebuie remarcată şi amprenta social-liberală caracteristică democraţilor, care marchează strategia de politică externă a Americii lui Joe Biden. Componenta liberală rezultă din preocuparea pentru cetăţean, pus în centrul politicilor publice – dar vizându-i pe toţi cetăţenii – şi pentru clasa de mijloc americană, în timp ce abordările de stânga vizează ajutorul social, sprijinul în pandemie şi locurile de muncă bune pe care şi le propune actuala administraţie chiar şi prin acţiunile politicii externe,. A doua caracteristică este preocuparea pentru crizele imediate – pandemia şi criza economică, cu abordare comprehensivă şi rezilienţa necesară, dar şi abordarea integrat globalistă – implicare deopotrivă în eforturi a guvernelor, oamenilor de ştiinţă, companiilor şi comunităţilor în acest efort. Vaccinarea şi imunizarea globală sunt obiectivele combaterii pandemiei, dar şi crearea unui sistem integrat de avertizare timpurie pentru prezicerea, prevenirea şi stoparea pandemiilor viitoare, dar şi angajarea globală pentru împărtăşirea informaţiei corecte şi la timp - un prim atac direct asupra Chinei.

La nivelul economiei, importantă este reconstrucţia din oportunităţile nou create a unei economii globale mai stabile şi inclusive, o reconstrucţie economică la nivel strategic care să presupună şi gestionarea economiei globale, şi o economie mai egalitară, cu tendinţe de stânga – nu atât creşterea bursei şi a PIB-lui, cât a locurilor de muncă bine plătite pe scară mai largă, şi costuri de viaţă mai reduse. De altfel, pe aceeaşi logică este propusă regândirea acordurilor de liber schimb ca instrumente, care să nu afecteze locurile de muncă, şi o abordare liberală, vizând salvgardarea clasei de mijloc din nou printr-un atac la China şi la procedurile sale de furt al proprietăţii intelectuale, manipulare a monedei şi corupere.

Pe acelaşi val se situează abordarea de la punctele 4 şi 6, profund ideologizate, care fac parte din programul electoral al Preşedintelui Biden: migraţia şi ecologia. Avem de a face cu o adevărată europenizare a politicii externe americane, alături de abordarea integrată a politicii externe, de securitate şi apărare, domeniile cele mai apropiate de politicile europene ale actualei Comisii Europene sunt programul economic verde, de combatere a emisiilor de carbon şi a încălzirii globale şi de protecţie a mediului şi proiectul sistemului de imigrare european. Ele se traduc în abordarea cauzelor profunde ale migraţiei şi asumarea nevoii de migranţi – pentru că e una dintre cele mai importante mărci ale identităţii americane, cea de stat de migranţi – soluţii decente şi umane de abordare a problemei migraţiei economice care vine din sud, dinspre Mexic şi America Latină, prezervând imaginea ţării tuturor posibilităţilor oferite oricui este oprimat şi vine să muncească în America. În plus, asumarea crizei climatice şi nevoia revoluţiei energiei verzi este în prim planul proiectului ce urmează a fi promovat global şi ca element integrator al lumii.

Promovarea liberală a democraţiei, alianţelor şi a lidershipului tehnologic, în centrul politicilor externe americane

 

Dacă opţiunile administraţiilor anterioare vizau o abordare ofensivă a democraţiei ca sistem – fie că era sistemul politic definitiv şi ultim, care învinsese în Războiul Rece, cum susţinea Fukuyama, fie că era cel mai bun, promovat de singura superputere existentă – la Bill Clinton – fie că presupunea accesul tuturor la democraţie prin susţinerea revoluţiilor colorate, exportului de sistem democratic prin acţiuni militare sau încurajarea lor - acum, administraţia Biden vede democraţia în pericol şi asumă statutul de cetate înconjurată, care se apără. Democraţia este astăzi în defensivă, îşi apără statutul acolo unde funcţionează, în inima sistemului occidental, dar şi oriunde s-a dezvoltat în lume, susţinând-o financiar, dar fără a mai încerca exportul de democraţie prin forţa militară, ci prin forţa modelului şi a realizărilor democratice, în format soft power, prin atractivitatea faţă de modul de viaţă şi standardele pe care le are democraţia.

E o schimbare fundamentală de optică, în care este pronunţată şi rivalitatea democraţiei cu autoritarismul şi naţionalismul care creşte de jur împrejurul lumii. Iar la capitolul duşmani se adaugă din nou corupţia, dezinformarea, dar şi duşmanii ideologici clasici ai democraţilor, rasismul structural şi inegalitatea, ca şi polarizarea excesivă a societăţilor. Duşmanii Americii şi ai democraţiei sunt pronunţaţi pe nume, Rusia şi China, în premieră pentru o administraţie democrată, altădată mult mai rezervată şi diplomată. Numiţi explicit adversari şi competitori, Rusia, China, autoritarismul şi naţionalismul intră în conflict cu America democratică, cea care-şi asumă propriile limite şi, în premieră, faptul că democraţia e fragilă şi la ea acasă, şi de forţa de a demonstra rezilienţa sa în America depinde legitimitatea promovării democraţiei de jur împrejurul lumii, care rămâne obiectivul suprem american pentru că democraţiile puternice sunt stabile, mai deschise, mai buni parteneri, mai angajaţi în apărarea drepturilor omului, mai puţin expuse conflictelor – paradigma păcii democratice - şi pieţe mai sigure pentru bunuri şi servicii. Extremismul, polarizarea, autoritarismul sunt duşmanii interni ai democraţiilor, care se nasc în democraţiile slabe şi corupte, corupţia revenind ca ţintă explicită a noii administraţii americane.

Pe aceeaşi logică, revitalizarea legăturilor cu aliaţii şi partenerii revine drept prioritate centrală, ca şi găsirea noilor aliaţi, aceştia fiind multiplicatori ai forţei democraţiei americane. Partenerii transatlantici europeni se alătură democraţiilor şi partenerilor globali din Asia – cei mai apropiaţi de zeci de ani – şi partenerilor mai vechi sau mai noi din Africa, Orientul Mijlociu şi America Latină. Angajamentul Americii faţă de aliaţi şi parteneri este pentru oferirea unor noi pieţe stabile, descurajarea agresiunii şi înfruntarea în comun a provocărilor, în ceea ce Blinken numeşte “interesul propriu luminat”. La nivel internaţional, obiectivul este lumea bazată pe reguli, şi prezenţa acolo unde noile reguli ale securităţii internaţionale şi economiei globale vor fi scrise şi în viitor.

Cel de-al treilea element central, de forţă, al politicii externe americane este lidershipul tehnologic. E vorba despre noile realizări în artificial intelligence şi computere cuantice, care schimbă pe deplin viaţa, de la energie, locuri de muncă, sau cum se vor lupta războaiele viitorului, de unde nevoia de a păstra avantajul ştiinţific şi tehnologic. Aici intervin preocupările pentru reguli, etică, dar şi abordarea europeană a efectelor secundare ale tehnologiei, respectiv nevoia de a proteja viaţa privată, de a crea o lume mai sigură şi mai sănătoasă, cu democraţii mai reziliente, toate fiind complementare tehnologiilor disruptive şi emergente, o altă zonă în care colaborarea cu parteneri şi aliaţi e necesară. Obiectivul este întărirea apărării şi descurajării în zona tehnologică, aria cibernetică fiind exemplul de referinţă şi utilizarea tehnologiei pentru subminarea democraţiei şi a lumii democratice. De altfel, evoluţia tenologică şi accesul la inventivitate şi tehnologie nouă, dar şi combaterea acţiunilor ofensive împotriva statelor democratice devin elemente de securitate naţională. Se delimitează un nou domeniu al securităţii moderne, securitatea tehnologică.

Name, blame and shame: China, Rusia – adversari şi competitori

 

Partea cea mai spectaculoasă a politicii externe americane este rezervată abordării relaţiilor concrete cu terţe state, acolo unde sunt definite crize şi provocări serioase, dar mai ales este singularizată relaţia cu China, cel mai serios test al secolului 21 pentru America şi pentru lume. După ce fuseseră numite adversari şi competitori, cuplul Rusia şi China este despărţit iar China rămâne în prim planul atenţiei, fără ca Rusia să-şi piardă postura de preocupare majoră sau să se încerce – ca în varianta Trump – un acord cu Rusia pentru contracararea Chinei. Totuşi polarizarea SUA-China, democraţie-autoritarism se prefigurează evident, însă dacă America îşi înteţeşte eforturile de coagulare a forţei tuturor democraţiilor, nu există nici o probă sau recunoaştere a unei ingerinţe, investiţii sau susţinere de către China a sistemului autocratic şi naţionalist – ceea ce Rusia a făcut şi face în mod repetat cu conservatorismul de tip anti-democratic şi cu subminarea constantă a democraţiilor.

Astfel, sistemul internaţional este marcat de crize serioase – precum Yemen, Etiopia sau Burma/Myanmar – provocări serioase – precum cele aduse de Rusia, Iran şi Coreea de Nord, plasate de către noua politică externă americană pe poziţia a doua ca importanţă, la egalitate, dar în spatele relaţiei cu China pentru că provocarea pe care o reprezintă China e diferită. China provoacă sistemul internaţional stabil şi deschis, creat de democraţiile liberale. Abordarea Americii faţă de China este asumată pe cele trei dimensiuni: de confruntare ca adversar când trebuie, de competitor, când e cazul şi de colaborare, acolo unde se poate. În plus, definirea formulei de abordare a Chinei este cea de angajare de pe poziţii de forţă, împreună cu aliaţii şi partenerii, în varianta coagulării puterii democraţiilor într-un multilateralism autentic, ce presupune combinarea greutăţilor strategice în aşa fel încât Chinei să-i fie greu să le ignore.

Aici rezidă şi marea ştiinţă, şi rolul diplomaţiei, dar şi a instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale vechi şi mai noi care să reflecte valorile democratice. Sunt vizate explicit abuzurile drepturilor omului în Xinjiang şi subminarea democraţiei în Hong Kong şi nevoia ca China să ştie că nu poate acţiona cu impunitate în această direcţie, ca şi în ceea ce priveşte regulile competiţiei economice şi comerciale corecte – level playing field – cea de a treia temă cumună cu UE din programul administraţiei Biden. Umanitarismul, idealismul moderat liberal şi încrederea realistă în ceea ce poate face America sunt principalele abordări definitorii ale politicii externe americane de astăzi.

La capitolul principiilor de acţiune, Anthony Blinken subliniază interdependenţa politicilor interne cu cele externe – ale democraţiei şi elementelor de putere, deopotrivă – privilegiera acţiunii diplomatice în faţa celei militare, acolo unde se poate, pentru a evita răboaiele prelungite, realizând clar limitele utilizării forţei militare în atingerea unei păci durabile. De altfel, Blinken notează aspectele puterii în formate mult mai variante, făcând referire la sursele de putere naţională americane între care se numără diplomaţia, forţa armată, resursele umane, democraţia, economia inovativă şi inclusivă, dar şi capacitatea de a aduce statele împreună pentru obiective comune şi încrederea în conducerea americană a democraţiilor.

Pentru aceasta contează profesarea integrităţii şi a dreptăţii de către Statele Unite care duce la mândria de a fi american, atunci când politica externă reflectă valorile şi angajamentele asumate faţă de drepturile omului, democraţie, stat de drept, demnitatea umană şi egalitatea în drepturi a tuturor oamenilor. Se adaugă respectul faţă de date şi ştiinţă, lupta împotriva dezinformării şi protejarea şi promovarea adevărului, ca piatră fundamental a democraţiei. Diversitatea, readucerea non partizanatului în politica externă şi echilibrul între încredere şi modestia abordării internaţionale sunt angajamentele lui Blinken pentru modul de a acţiona a politicii externe americane. Asumarea că Statele Unite nu sunt perfecte este combinată de încrederea că America este cea mai capabilă să mobilizeze lumea pentru binele comun al oamenilor.