Cine e bărbatul autodeclarat pro-Antifa care a împuşcat mortal un susţinător al lui Trump în Portland

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul suspectat că a împuşcat mortal un susţinător al preşedintelui american Donald Trump în timpul protestelor de sâmbătă din Portland s-a autodeclarat pe contul său de Facebook ca fiind „100% pentru ANTIFA”.

Presa locală din Oregon a relatat că Michael Forest Reinoehl, în vârstă de 48 de ani, este anchetat pentru că a ucis un protestatar din gruparea de dreapta Patriot Prayer. Este vorba de Aaron Danielson cunoscut şi ca Jay Bishop.

Incidentul a avut loc după retragerea din oraş a unei caravane de 600 de maşini în care se aflau susţinători ai lui Donald Trump.

Reinoehl, care se declară anti-fascist pe reţelele sociale, a distribuit imagini şi clipuri de la demonstraţiile la care a participat după izbucnirea protestelor în Portland în urmă cu circa trei luni, însoţindu-le cu hashtagurile "#blacklivesmatter, #a newnation şi #breonnataylor."

O postare pe contul său de Facebook arată că este „100% pentru Antifa. Sunt gata să lupt pentru fraţii şi surorile mele”.

El s-a descris într-un interviu pentru Bloomberg QuickTake News ca snowboarder profesionist şi contractor cu experienţă militară. El spune că „urăşte” perioada din armată.

Imagine indisponibilă

Surse familiare cazului au confirmat neoficial că este anchetat ca suspect, iar un membru al familiei sale l-a recunoscut în filmările de la faţa locului. El a fost surprins părăsind locul în care Aaron Danielson a fost împuşcat.

Imagini din acea seară şi mărturiile martorilor arată că victima ar fi recurs la un soi de spray paralizant sau cu piper înainte să se prăbuşească împuşcată în piept.

În iulie, Reinoehl a fost citat pentru posesie de armă în spaţiul public, rezistenţă la arestare şi interferenţă cu acţiunile poliţiei. Trebuia să apară la tribunal, dar acuzaţiile au fost retrase. Poliţia districtuală a declarat că revizuirea cazului său este în curs.

El a mai fost prins de poliţie cu arme fără permis.

Sora sa a declarat că a aflat ce s-a întâmplat după ce primise ameninţări în aceeaşi zi şi s-a dus la poliţie să le raporteze. Bărbatul e înstrăinat de familie de cel puţin trei ani de zile. Sora sa spune că mereu a considerat că fratele său e genul care „latră, dar nu muşcă”.

Totodată este şi „foarte impulsiv şi iraţional”. Bărbatul are un fiu şi o fiică, şi este despărţit de mama copiilor. Reinoehl este citat şi pentru o cursă de maşini la care a concurat cu fiul său de 17 ani. Oprit de poliţie cu fiica sa de 11 ani în maşină, oamenii legii au descoperit marijuana, pastile fără reţetă medicală şi un pistol Glock pentru care nu avea permis.

Potrivit the Oregonian, într-o postare făcută pe 16 iunie despre protestele din Portland, scria: „Revoluţiile au nevoie de oameni dispuşi şi gata să lupte. Mulţi dintre noi protestează fără să aibă habar unde va duce asta. Este doar începutul şi de aici porneşte lupta. Dacă doar până aici o duceţi, vă mulţumesc, dar staţi pe margine şi susţineţi-i pe aceia dispuşi să lupte. Sunt 100% pentru ANTIFA! Sunt gata să lupt pentru fraţii şi surorile mele”...Nu vrem violenţă, dar nici nu vom fugi din calea ei. Protestatarii de azi şi Antifa sunt fraţii mei de arme”.

Într-un video Bloomberg postat pe 27 iulie Reinoehl spunea că a fost împuşcat după ce a intervenit între un bărbat înarmat şi tineri de culoare. 

Într-o postare pe Instagram de pe 2 iulie scria: „Nu ne vom opri până nu vom vedea schimbare. mai mult ca oricând trebuie să fim uniţi. Alăturaţi-vă cauzei şi susţineţi-i pe aceia dispuşi să încaseze un glonţ de cauciuc. Oferiţi-le provizii şi ajutoare -orice ar putea fi util”.

Într-o postare pe Facebook din februarie, Reinoehl nota că „poate fi derutant şi dificil uneori să trăieşti într-o lume consumată de individualitate...Unii dintre noi se simt blocaţi într-o carapace. înconjuraţi şi controlaţi de indivizi care nu ştiu ce se întâmplă. Sau, şi mai rău, care refuză să accepte adevărul, pentru că altminteri ar trebui să renunţe la control”.

O postare din 2015 cuprinde un afiş al activistei pentru dreptul la educaţie a femeilor Malala Yousafzai însoţit de citatul: „Cu armele poţi ucide teroriştii. Cu educaţie poţi ucide terorismul”.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite