Cine sunt cei cinci senatori republicani misterioşi despre care Biden a afirmat că ar fi de partea sa în alte circumstanţe?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Biden FOTO EPA-EFE
Joe Biden FOTO EPA-EFE

În conferinţa sa de presă de miercuri, în care a făcut bilanţul unui an de mandat, preşedintele american Joe Biden, în timp ce deplângea lipsa unei colaborări bipartizane între republicani şi democraţi, a scăpat o dezvăluire destul de curioasă, relatează CNN. El a adus vorba de cinci senatori republicani care s-ar afla de partea sa, dar cărora le-ar fi teamă că îşi pierd mandatele.

În mijlocul unei conferinţe de presă de aproape două ore Joe Biden s-a plâns de faptul că republicanii nu au nicio poziţie clară faţă de anumite chestiuni precum Imigraţia, Rusia şi altele şi nici nu sunt dispuşi să colaboreze în privinţa unor proiecte legislative bipartizane..Mai mult, ei par să facă front comun în orice chestiune, ca şi cum nu ar exista niciun fel de divergenţe şi păreri contrare. Ar exista o explicaţie pentru asta, a spus misterios Biden,

 Biden a dezvăluit că cinci senatori republicani au venit în întâmpinarea lui şi au stat de vorbă  cu el - fie că au dat „peste el” întâmplător, fie că s-au aşezat la discuţii cu el, aceştia i-au mărturisit că ar fi de acord să procedeze cum le-ar propune(„who've told me that they agree with whatever I'm talking about for them to do”), dar că există o problemă.

„Dar, Joe,dacă fac asta, voi fi învins în alegerile primare”, ar fi adăugat ei la unison.

Cine ar putea fi aceşti senatori care ar risca să nu mai fie aleşi, în alegerile primare  în cazul în care ar susţine proiecte partizane?

Aceştia ar putea face parte din rândul celor şapte senatori republicani care au votat în favoarea demiterii lui Trump, după evenimentele de la Capitoliu.

Printre ei s-ar număra Richard Burr  (North Carolina), Bill Cassidy (Louisiana), Susan Collins (Maine), Lisa Murkowski  Alaska), Mitt Romney (Utah), Ben Sasse (Nebraska) şi Pat Toomey (Pennsylvania).

Dintre ei , doi se retrag din cursa pentru Senat ,aşa că rămân patrui: Cassidy, Collins, Romney şi Sasse. Cu excepţia lui Collins, ceilalţi sunt aleşi în state unde singurul risc la adresa realegerii lor vine în cadrul alegerilor primare doar că nu în mod imediat, în 2022, ci abia în 2024 (Romney) sau în 2026, restul.

Cine ar putea fi ceillalţi? Senatorul John Thune din Dakota de Sud? El nu îndeplineşte criteriile pentru că nu face parte din rândurile susţinătorilor politici ai lui Trump, şi a fost vizat chiar de o cerere de a fi schimbat în alegerile la mijloc de mandat, refuzată însă de guvernatorul statului.

Alte opţiuni ar fi: senatorul West Virginia Shelley Moore Capito, care este mult mai strâns aliniată cu aripa Mitch McConnell a partidului decât cu cea Trump, care a votat pentru pachetul de infrastructură bipartizan şi care se află într-un stat din ce în ce mai republican? Sau senatorul Iowa Chuck Grassley, un taur bătrân a cărui sensibilitate din Vestul Mijlociu nu se potriveşte cu Trump, dar care candidează  pentru un nou mandat în noiembrie? Sau chiar Lindsey Graham din Carolina de Sud, care, înainte de preluarea de către Trump a Partidului Republican, era o voce a moderaţiei în cadrul acestuia?

„Oare o ducem mai bine decât acum un an sub Biden?”,a scris senatorul Grassley pe Twiiter.

Dintre această listă de senatori la care s-ar fi referit Biden, potrivit speculaţiilor CNN, John Thune şi Shelley Moore Capito au criticat bilanţul lui Biden la sfârşit de mandat.

„Impactul real al inflaţiei este resimţit pe Main Street de către familiile şi consumatorii americani. Ei vor să lucrăm împreună pentru a găsi soluţii bipartizane, nu aceleaşi politici eşuate”, a scris recent senatoarea Capito pe Twitter.

Senatorul Mitt Romney a declarat duminică că „nu a primit niciodată un apel de la Casa Albă” pentru a negocia aducerea republicanilor şi a democraţilor laolaltă pentru formula o reformă bipartizană a accesului la vot, relatează Poltico.

Alesul de Utah a deplâns lipsa de bipartizanism în problema esenţială a dreptului de vot: „Putem lucra împreună la aproape orice problemă în privinţa căreia există un teren comun.”

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite