CIA Emergency Kit: util acum şi în perspectivă imediată

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
ww

De mult timp, într-un mod discret sau câteodată chiar oficial, se vorbeşte în unele ţări din lumea civilizată şi despre modul în care tehnologiile specifice folosite de serviciile de informaţii să poată să fie transferate către domeniul civil.

Ştirile de mare spectacol care au fost lăsate să filtreze spre presă au fost în primul rând cele legate de transferurile tehnologice permise pentru porţiuni de tehnologii folosite în domeniul militar care au trecut în sectorul civil, la început pentru construcţia navelor spaţile, apoi pentru a susţine securitatea zborurilor, apoi, în general, spre construcţia de avioane comerciale. Transferuri de acest gen au fost făcute , progresiv, înspre toate sectoarele interesante din economiile super-puterilor. Am primit mai multe dosare pe acest subiect, poate interesante şi pentru dumneavoastră.

Articolul de azi e o testare de piaţă pentru asemenea subiecte: pe baza unor documente cât se poate de oficiale, vă invit să vedeţi ce conţine, în viziunea specialiştilor de la CIA, un kit de supravieţuire, de mult timp testat în operaţiuni în teren în cele mai diferite condiţii. Este un echipament esenţial general din dotarea oricărui agent trimis în misiune, evident alături de echipamentul specific. Câteodată, cele două „necesare de misiune“ se combină, aşa cum veţi vedea în articol. Trecerea de acum în domeniul public are o explicaţie foarte simplă: apar un număr din ce în ce mai mare de dezastre naturale care se succed cu mare viteză şi adeseori se suprapun, mărind riscul direct asupra individului, adică izolarea lui cvasi-instantanee într-un mediu ostil, tăindu-i provizoriu accesul la linii de comunicaţii sau tratamente minimale de urgenţă.

Să nu credeţi cumva că este o poveste modernă de capă şi spadă în care o agenţie de spionaj încearcă să-şi legendeze cât mai bine oamenii, transformându-i în supereroi dotaţi cu super-tehnologie tip SUPERMAN. Interesant pentru schimbarea de viziune în cazul unora dintre agenţiile de informaţii este că au realizat că, odată cu societăţile pe care trebuie să le apere, au fost propulsate brusc (iar pandemia actuală nu a făcut decât să radicalizeze schimbarea) într-o lume pentru care kitul de supravieţuire ar putea fi imaginea definitorie a precauţiei pentru salvarea existenţei zilnice a omului obişnuit.

Aşa au raţionat cei de la CIA care spuneau într-un document difuzat pe 20 noiembrie 2019 că „aici, la noi, la CIA, am petrecut mult timp discutând despre pregătirea şi planificarea necesară în cazul situaţiilor de urgenţă împreună cu ofiţerii noştri care lucrează în toate tipurile de locaţii îndepărtate - şi adesea primejdioase - din întreaga lume. Adesea, satele, orăşelele sau chiar marile oraşe sunt slab echipate pentru a face faţă unor urgenţe majore. Chiar dacă asemenea situaţii (uragane, cutremure, mişcări de stradă violente, incendii de vegetaţie sau pădure etc) sunt greu de prevăzut, un plan de urgenţă bine gândit, la care să se adauge antrenamente regulate şi echipamentul adecvat, vă pun în situaţia de a răspunde mai bine în a face faţă situaţie adverse, oricare ar fi forma pe care o va lua aceasta.“

Este o deplasare în sectorul civil, din ce în ce mai urgentă, a componentelor trecute odinioară pe listele ultrasecrete ale armatelor, aşa cum vedeţi într-un document confidenţial desecretizat al US Air Force. Uitaţi-vă la lista elementelor din kitul de supravieţuire. Sunt acum cele pe care le regăsiţi în structura kiturilor comerciale de supravieţuire care pot fi comandate de pe situri specializate. Aveţi aici o asemenea ofertă, extrem de specializată şi, dacă ştii într-adevăr ce vrei să cauţi, oferind echipament tactic militar care poate servi unor trupe paramilitare, sau kiturile specializate pentru misiuni în teritoriu călduros sau în zone arctice. Sau echipament de protecţie ca aceste veste tactice pe care le-am văzut purtate de băieţi aflaţi în misiuni speciale în Afganistan, spre exemplu:

ww

Ideea generală este înscrisă pe un asemenea kit specializat: „Aşteaptă-te la neaşteptat!" , sfat pe care toţi cei antrenaţi să facă parte într-una dintre componentele forţelor speciale l-au auzit încă de la primul instructaj în teren. Şi e treaba lor dacă au vrut să înveţe lecţia care se predă o singură dată.

55

Dar se poate găsi, pentru stocuri profesionale, ceva interesant şi în oferta militară rusească, raţii alimentare de supravieţurie ca aceasta,  o raţie conţinând necesarul de 2.400 Kcal, oferta de trei bare fiind concepută pentru supravieţuirea timp de 3 zile.

zzz

Sau, dacă intrăm deja într-o zonă mai specializată, provenind de la unităţile speciale ruseşti, kitul tactic de supravieţuire „Naz-Trak“ care are mai de toate dintre cele de care ar fi nevoie pentru misiune.

www

Oferta de pe această piaţă specializată şi cu multiple indicaţii de utilizare este utilizată în fel şi chip, adesea pentru a echipa unităţile paramilitare care, cel puţin în SUA, au devenit adevărate miliţii urbane sau unităţi de luptă cu adăposturi construite în păduri sau pentru actualele formaţiuni specializate în tehnicile gherilei urbane.

Dar, în actualele condiţii, pentru omul obişnuit, cea mai interesantă ofertă mi se pare a fi cea formulată de CIA. În subsolul articolului, în documentul CIA veţi găsi listate elementele necesare şi absolut realist gândite care să permită supravieţuirea imediată (trei zile) pentru un om obişnuit şi familia sa în cazul celor mai multe dintre crizele cunoscute. Vă rog s-o citiţi şi să vedţi utilitatea absolută a unui asemenea Kit.

Există în documentul CIA o serie de chestiuni fundamentale la care trebuie să răspundă orice agenţie pentru situaţii de urgenţă, cu indicaţii, planuri şi manuale de urgenţă transmise fiecăruia dintre cetăţenii unei ţări. Sigur că nu poţi cere asta unei administraţii care, după cum vedeţi, nici în ziuda deschiderii şcolilor, nu are datele de operare complete ale sistemului. Dar, teoretic, bine ar fi ca fiecare dintre noi să putem avea un răspuns valid la întrebările vitale şi indicaţiile de supravieţuire listate de cei de la CIA. Şi bine ar fi ca, la un moment dat, autorităţile locale să ia în serios această dimensiune a obligaţiilor lor:

1. Ce tip de dezastre naturale sunt frecvente în zona dvs? Cum afectează acestea accesul dvs la drumuri sau la infrastructura generală? Dispuneţi de un sistem de alertă de urgenţă? Ştiţi cum să-l accesaţi?

2. Stabiliţi un plan de comunicare: ...care este punctul de contact pentru familia dvs, punctul principal şi cel secundar? Ce trebuie să faceţi dacă nu aveţi la îndemână telefonul celular sau acesta nu funcţionează? Familiile mai mari ar trebui să aibă un punct de contact foto, un avizier pe care poate afişa oricine o informaţie relevantă la aceste persoane

3.identificaţi punctele primare şi secundare de contact

4. identificaţi problemele specifice gospodăriei sau locuinţei dvs.

5.Pregătiţi rute de evacuare pentru familia dvs

Tema mi se pare nu numai interesantă, dar dovedeşte şi că, în anumite ţări (în orice caz în SUA), agenţiile de informaţii au transmis semnale necesare către administraţiile civile, în primul rând către agenţiile pentru situaţii de urgenţă. Avertizări ca aceasta, spre exemplu, că vor fi necesare aceste kituri de supravieţuire dar, în primul şi în primul rând, că se vor multiplica situaţiile de urgenţă cu potenţial de a se transforma, din ce în mai rapid, în vulnerabilităţi de supravieţuire de dimensiuni naţionale. Că nu au fost urmate, asta este o altă problemă, ţine de o anume mentalitate, educaţie şi tip de decizie politică dominată doar de grija de a nu „panica populaţia“.

Cât de actuale pot deveni aceste avertismente? Răspunsul îl aveţi. Numai că, la noi şi la ei, este din ce în ce mai tare integrat unei bătălii electorale coborâte la un nivel care ar face ca, într-o dezbatere pe acest subiect, să vedem cum onorabilii candidaţi îşi aruncă în cap kiturile respective. Cred că nu vă îndoiţi de perspectiva asta, aşa cum sper să vă rămână intactă speranţa că ceva se va schimba. Tocmai de aceea e posibil ca dotarea cu asemenea kituri să fie un semn de înţelepciune civică şi de înţelepciune individuală.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite