CIA, acuzată de tortură de Senatul SUA. Un raport de 6.000 de pagini arată cum CIA l-a minţit inclusiv pe preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CIA a încălcat sistematic legea când i-a interogat pe prizonierii suspecţi de terorism, arată raportul SSCI
CIA a încălcat sistematic legea când i-a interogat pe prizonierii suspecţi de terorism, arată raportul SSCI

Un raport elaborat de o comisie din Senatul SUA arată cum CIA a folosit tehnici precum ameninţări sexuale, simularea înecului, violenţă fizică şi privarea de somn asupra suspecţilor de terorism pe care-i ţinea în notoriile închisori secrete din întreaga lume. Deşi CIA folosea metodele din 2001, niciun oficial al agenţiei nu l-a informat pe preşedintele SUA despre ele până în 2006.

Comisia Selectată pentru Informaţii din cadrul Senatului american (SSCI) a publicat marţi un raport amplu realizat în ultimii ani cu privire la tehnicile echivalente torturii folosite de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) asupra prizonierilor pe care-i suspecta de terorism. Senatorii au publicat doar un rezumat de 500 de pagini al raportului integral, care numără peste 6.000 de pagini şi va rămâne secret. Printre altele, acesta include detalii cu privire la tehnicile de tortură şi o evaluare a informaţiilor obţinute prin aceaste metode. 

Concluzia raportului este una extrem de dură la adresa CIA, arătând că torturarea deţinuţilor s-a petrecut o bună bucată de vreme - de la sfârşitul anului 2001 până în august 2002 - fără niciun fundament legal. Pentru a folosi astfel de metode, CIA avea nevoie de aprobarea Departamentului pentru Justiţie, însă aceasta a venit abia în vara lui 2002. Apoi, agenţia de informaţii este acuzată că a indus voit în eroare instituţiile în faţa cărora răspunde, precum Casa Albă şi Departamentul pentru Justiţie, susţinând că a obţinut prin aceste metode controversate informaţiile care au dus la localizarea lui Osama ben Laden, fondatorul al-Qaeda şi „creierul” din spatele celor mai sângeroase atacuri teroriste din istorie, de la 11 septembrie 2001. De fapt, arată documentul publicat de SSCI, informaţiile care au condus la capturarea şi lichidarea lui Ben Laden au fost obţinute de agenţii Biroului Federal de Informaţii (FBI) de la Abu Zubaydah, membru al-Qaeda, prin metode clasice de interogare, înainte ca CIA să-l tortureze. Mai mult, arată documentul, aceste folosirea acestor tehnici nu a produs „nici măcar o singură informaţie” care n-a fost sau n-ar fi putut fi obţinută prin interogare clasică. 

Concret, Departamentul pentru Justiţie al SUA a decis, în 2002, înainte de a aproba programul de „interogare extinsă” al CIA, că aceste metode nu echivalează cu tortura. Agenţii CIA au primit astfel permisiunea să lovească deţinuţii cu palma, să-i „apuce cu forţă”, să-i pună în poziţii dureroase, să-i priveze de somn, să-i izoleze în încăperi mici şi să simuleze că-i îneacă, adică să le pună o cârpă peste cap şi apoi să toarne apă pe ei. Pe lângă acestea, CIA ceruse şi permisiunea de a-i îngroapă de vii pe suspecţi, fără ca aceştia să ştie că vor fi scoşi după o perioadă de timp. Departamentul Justiţiei a refuzat această practică. 

Raportul arată însă că agenţii CIA nu s-au limitat la aceste proceduri. Ei ar fi folosit şi ameninţări sexuale, arătându-le prizonierilor vibratoare şi cozi de mături, au spus prizonierilor că-i vor executa

SUA nu vor fi afectate doar la nivel de imagine de acest raport pe care mulţi oficiali, în frunte cu secretarul american de Stat, John Kerry, au încercat să-l îngroape. Ambasadele SUA au fost avertizate să opereze cu mai multă precauţie marţi şi după publicarea raportului, iar 2.000 de puşcaşi marini mobilizaţi în zona Golfului Persic şi în Mediterană au fost plasaţi în alertă. „Suntem îngrijoraţi că publicarea raportului ar putea pune în pericol vieţile americanilor de peste hotare, ar afecta relaţiile SUA cu partenerii străini, ar putea incita la violenţă, crea probleme politice aliaţilor noştri şi ar putea fi folosite de inamicii noştri pentru a-şi recruta noi adepţi”, a subliniat un grup de senatori republicani într-un document comun în care cerea ca documentul să nu fie dat publicităţii. 

Faptul că dezbaterea s-a axat pe pericolul adus de raport asupra relaţiilor SUA cu aliaţii străini i-a făcut pe mulţi analişti să afirme că, cel mai probabil, varianta extinsă a raportului conţine şi detalii privind localizarea notoriilor închisori secrete folosite de CIA pentru „interogarea extinsă” a teroriştilor în întreaga lume. O astfel de închisoare ar fi funcţionat şi în România, însă atât Washingtonul cât şi Bucureştiul au negat. 

Militanţii extremişti din Statul Islamic l-au torturat pe jurnalistul american James Foley folosind cu exactitate tehnicile utilizate de Agenţia Centrală de Informaţii din SUA atunci când interoga terorişti la închisoarea de maximă securitate Guantanamo.

Cel puţin patru ostatici americani, printre care şi jurnalistul american decapitat săptămâna trecută de jihadişti, au fost torturaţi de militanţi prin aceleaşi tehnici pe care agenţii CIA le folosesc pentru a obţine informaţii de la teroriştii capturaţi, transmite „Washington Post”. 

image


Ostaticii au fost torturaţi încă din primele zile de captivitate. Una dintre tehnicile folosite cel mai des este waterbording-ul, care înseamnă imobilizarea unei persoane pe o bancă sau o targă, acoperirea capului acesteia cu o bucată de material textil şi turnarea de apă peste acesta. Persoana simte că se îneacă şi nu poate respira, durerea este descrisă drept una extremă, există pericolul de asfixiere, plămânii sunt afectaţi pe termen lung, lipsa de oxigen produce daune cerebrale şi, de multe ori, cel torturat îşi face singur rău atunci când se zbate, rupându-şi oasele încercând să se elibereze. 

„Materialul ud crează o barieră prin care este extrem de dificil - uneori chiar imposibil - să respiri”, se arată într-un memo al Departamentului pentru Justiţie din SUA, din 2005, în care este descrisă tehnica folosită de CIA. 

„Ştiau exact cum se făcea (de agenţii CIA -n.r.)”, a declarat pentru cotidianul american o sursă implicată în ancheta privind executarea jurnalistului american. Ostaticii, printre care şi Foley, au fost ţinuţi la Raqqah. 

O altă sursă confirmă informaţia. „Da, acestea sunt datele pe care le-am strâns, Jim a fost supus la aşa ceva. Cred că a suferit numeroase abuzuri fizice”, spune aceasta. Familia lui Foley spune că nu a fost informată cu privire la torturarea lui James. 

Oficialii americani s-au grăbit însă să înlăture orice asemănare. „Statul Islamic este o grupare care crucifică şi decapitează oameni în mod obişnuit. A sugera că există orice corelaţie între brutalitatea Statului Islamic şi acţiunile din trecut ale SUA este ridicol şi alimentează propaganda lor absurdă”, a declarat un membru al Administraţiei Obama pentru „Washington Post”. 

CIA admite că au fost comise "erori", dar  au dejucat atentate 

WAgenţia Centrală de Informaţii din SUA a comis erori utilizând tehnici brutale de interogare, admite directorul CIA, John Brennan, explicând însă că aceste metode au permis dejucarea unor comploturi teroriste după atentatele din 11 septembrie 2001.

"Au existat erori. Dar aceste tehnici brutale de interogare au permis obţinerea unor informaţii care au permis evitarea unor atentate, capturarea teroriştilor şi salvarea de vieţi omeneşti", a spus Brennan.

Obama: Metodele utilizate de CIA ,„contrare“ valorilor SUA

Preşedintele american, Barack Obama, a denunţat utilizarea de către Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a unor metode "contrare" valorilor Statelor Unite.

"Aceste tehnici de interogare au afectat puternic reputaţia Statelor Unite pe plan global", a declarat Barack Obama într-un comunicat, promiţând că va face totul pentru ca aceste metode să nu mai fie utilizate niciodată. 

"Nicio naţiune nu este perfectă, dar una din forţele Statelor Unite este voinţa de a înfrunta direct trecutul", a spus Obama.

Obama l-a sunat pe premierul polonez

Înainte de publicarea raportului, preşedintele american Barack Obama l-a sunat pe premierul polonez Ewa Kopacz pentru a-i spune că doreşte ca publicarea raportului despre închisorile secrete CIA "să nu aibă un impact negativ asupra relaţiilor dintre Polonia şi Statele Unite", a anunţat marţi Guvernul de la Varşovia, citat de AFP.

Polonia - care nu a recunoscut niciodată în mod oficial că a găzduit închisori secrete CIA, în care erau deţinuţi suspecţi de terorism - a fost fost condamnată în iulie de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru "complicitate" la tortură, la care au fost supuşi, pe teritoriul polonez, un palestinian şi un saudit.

În conversaţia telefonică, preşedintele american a "confirmat angajamentele de la Summitul de la Newport (în Marea britanie) şi a dat asigurări că Statele Unite garantează o prezenţă continuă a forţelor americane pe teritoriul polonez atât timp cât va fi necesar", precizează Guvernul polonez într-un comunicat.

Cei doi interlocutori au evocat situaţia din Ucraina, "una dintre cele mai mari provocări geopolitice actuale", iar Obama a subliniat asupra "necesităţii continuării consultărilor cu Polonia, care joacă în această privinţă un rol de lider în Uniunea Europeană".

Kopacz a reafirmat susţinerea ţării sale în cadrul coaliţiei de luptă împotriva grupării Statul Islamic (SI) şi a dat asigurări că Polonia "este pregătită să continue ajutorul umanitar şi recunoaşte posibilitatea altor forme de susţinere a autorităţilor irakiene".

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite