INFOGRAFIE China avertizează SUA: plătiţi-vă datoriile!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
blocaj federal america

Beijingul şi Tokyo, cei mai mari creditori străini ai Statelor Unite ale Americii, avertizează Washingtonul să rezolve blocajul bugetar şi să evite intrarea în incapacitate de plată anunţată pentru 17 octombrie.

Pe măsură ce se apropie data la care Washington va trebui să aleagă între mizele politice şi falimentul suveran, guvernele străine care au împrumutat Statele Unite ale Americii (SUA) şi au acum de recuperat datorii în valoare de mii de miliarde de dolari de la acestea devin tot mai neliniştite. 

Valoarea datoriei publice a americanilor se ridică, în prezent, la puţin sub 16.700 de miliarde de dolari, nivel ce va fi atins la 17 octombrie. Din acel moment, SUA nu se mai pot împrumuta fără a încălca prevederile Constituţiei.

Luptele politice din Congres pe marginea bugetului federal pentru următorul an fiscal ameninţă însă să blocheze orice iniţiativă de majorare a acestui prag, proces care, în mod normal, este doar o formalitate. Însă în contextul în care republicanii şi democraţii nu au reuşit încă să ajungă la un compromis pentru buget, iar de o săptămână guvernul federal american se află în şomaj tehnic, ridicarea limitei constituţionale a datoriei a devenit o miză în jocul politic dintre cele două partide.

Avertismente în serie

Rând pe rând, Wall Street-ul şi guvernele străine au avertizat Washingtonul cu privire la consecinţele mondiale pe care le-ar avea intrarea în incapacitate de plată a SUA. Acum însă, cele mai puternice voci care-i somează pe americani să găsească o soluţie înainte de 17 octombrie se aud de la Beijing şi Tokyo, capitalele ţărilor care au împrumutat cel mai mult Statele Unite.

„SUA trebuie să evite situaţia în care nu mai pot plăti, iar ratingul său AAA (cel mai bun posibil acordat de agenţiile de evaluare financiară – n.r.) se prăbuşeşte dintr-odată. SUA trebuie să fie complet conştiente că, dacă se va întâmpla asta, vor intra într-o criză fiscală”, a avertizat Taro Aso, ministrul nipon al Finanţelor.

Telefon de urgenţă de la Beijing

Chinezii au avut însă o abordare mult mai agresivă. Viceministrul de Finanţe Zhu Guangyao a anunţat că a luat legătura cu Washingtonul în acest sens, căruia i-a transmis că Beijingul cere oficial ca SUA să depună toate eforturile posibile pentru a preveni falimentul de stat „pentru a asigura siguranţa investiţiilor chineze din SUA şi revenirea economică mondială”. SUA au „responsabilitatea” să evite o criză a datoriei publice, a subliniat oficialul chinez în urma discuţiilor cu omologii săi americani.

Mai mult, Zhu Guangyao s-a folosit de precedentul din vara anului 2011 pentru a expune vulnerabilităţile SUA. Atunci, în ciuda faptului că americanii au reuşit în ultimul moment să evite incapacitatea de plată printr-un compromis în Congres, Standard & Poor’s, una dintre principalele trei agenţii de evaluare financiară din lume, a decis să revizuiască în scădere ratingul SUA, care
şi-au pierdut astfel pentru prima dată în istorie calificativul suprem „AAA”. „Sperăm că SUA au învăţat această lecţie din propria istorie”, a spus viceministrul chinez.

Poziţia tot fermă a statelor asiatice a fost accentuată şi de lipsa preşedintelui american Barack Obama de la forumul de Cooperare Economică în regiunea Asia-Pacific (APEC), care se desfăşoară săptămâna aceasta în Bali, Indonezia, liderul de la Casa Albă motivând că nu poate pleca de la Washington în plin blocaj federal. Obama i-a cedat practic locul omologului său chinez, Xi Jinping, care a devenit astfel liderul celei mai mari economii prezente la forum – China este a doua economie ca mărime din lume, fiind depăşită doar de SUA.

Japonezii se tem că rămân fără aliat

În timp ce chinezii au anunţat public că s-au implicat în eforturile pentru evitarea falimentului SUA, japonezii nu au confirmat telefoanele de urgenţă către Washington despre care au apărut informaţii în presă. Asta şi pentru că guvernanţii de la Tokyo se tem de faptul că paralizia Washingtonului dă naştere unui risc politic în regiune, având în vedere că diminuarea prezenţei americane în Asia vine într-un moment în care disputele teritoriale dintre China şi Japonia s-au intensificat, iar Beijingul îşi consolidează cu fiecare ocazie relaţiile diplomatice, economice, comerciale şi militare cu Moscova. ;

O femeie la Rezerva Federală

Janet Yellen este prima femeie care va prelua şefia Rezervei Federale, banca centrală a Statelor Unite. Ea ocupă în prezent funcţia de vicepreşedinte al instituţiei şi, în ianurie 2014, îl va înlocui pe Ben Bernanke în postul de preşedinte. Economista în vârstă de 67 de ani şi-a obţinut licenţa la Universitatea Brown şi masteratul la Yale. Yellen este căsătorită cu George Akerlof, un laureat Nobel pentru Economie şi profesor emerit la Universitatea Berkeley din California. Decizia lui Obama de a o numi pe Yellen pentru funcţie este considerată şi un semn de bunăvoinţă în faţa republicanilor, care au sprijinit-o atât de puternic pe aceasta încât l-au forţat pe Larry Summers, un apropiat al lui Obama şi favorit pentru această poziţie, să se retragă din cursă. 

image
SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite