Check Media: Cum foloseşte propaganda rusă criza politică din SUA

Evenimentele fără precedent din capitala SUA, Washington, de pe 6 ianuarie, nu puteau trece nefolosite de propaganda rusă din întreaga lume, inclusiv din România. Astfel, Sputnik s-a grăbit să numească SUA ”mai periculoasă decât oricând pentru întreaga lume!”

Omniprezentul editorialist al vârfului de lance al presei ruse de limbă română foloseşte afirmaţiile scoase din context şi trunchiate ale unor analişti politici precum Dan Dungaciu şi Andrei Vlăsceanu pentru a justifica luarea cu asalt a Capitoliului şi violenţele care au urmat. Totul pentru a veni, ca de obicei, cu o serie de speculaţii, parte a unui scenariu construit la Sputnik însă nematerializat, de obicei, în realitate: aceste incidente ”decredibilizează establishment-ul din SUA”, creând un conflict intern care nu se va rezolva altfel decât prin transformarea sa în conflict extern şi atacarea unor ţări văzut drept ostile la adresa Americii. Previzibil, comentatorul de la Sputnik scrie că Rusia este ţara care va fi atacată, prin intermediul noului adjunct al secretarului de stat, Victoria Nuland, care ar urma să ”împartă covrigi pe străzile Minskului”, trimitere la acţiunile sale din 2014, din timpul Euromaidanului de la Kiev.

Manipularea, în acest caz, este folosirea unor estimări credibile – da, societatea americană este, în prezent profund divizată între susţinătorii lui Donald Trump şi cei ai lui Joe Biden – pentru a construi nişte scenarii alarmiste care nu au vreo justificare, pentru consumul acelei audienţe care s-a obişnuit să considere SUA ca o întruchipare a răului absolut. Ceea ce propaganda rusă omite să spună este că, pe lângă cei peste 70 de milioane de votanţi ai lui Donald Trump, mai există peste 80 de milioane de votanţi ai lui Joe Biden. Iar instanţele de judecată, inclusiv judecători numiţi de Donald Trump, au certificat alegerile în statele în care echipa lui Trump a pretins că au avut loc falsificări iar candidatul lor a fost ”furat”.

Oricine cunoaşte măcar în măsură sumară istoria SUA în secolele XX şi XXI ştie că, de cele mai multe ori, implicarea SUA în vreun conflict extern, inclusiv pe plan militar, nu a adus vreo ”rezolvare” a conflictului intern sau vreo recredibilizare a guvernanţilor, ci, invers, a generat conflicte interne, inclusiv la nivelul elitelor, sau le-a adâncit. E suficient să luăm cazurile războiului din Vietnam şi ale războiului din Irak, ca parte a războiului împotriva terorismului pentru a ne convinge de acest lucru. A afirma, astfel, că Joe Biden va porni un război împotriva Rusiei pentru a dobândi credibilitate internă – mai ales în faţa susţinătorilor lui Trump – este, astfel, aberant.

Lamentaţii pe marginea dependenţei Rusiei de hidrocarburi

Următorul material analizat seamănă mai mult cu o dezvinovăţire în faţa activului de partid decât cu o analiză a situaţiei pe piaţa gazelor naturale în 2020, după cum se pretinde. Practic, tot textul este o înşiruire de motive ale scăderii cantităţilor de gaz natural vândut de Rusia în 2020, începând de la pomparea cantităţilor mari de gaze în depozitele subterane în 2019, pe fondul temerilor că nu se va semna un nou acord de tranzitare cu Ucraina, şi continuând cu surplusul de gaz natural lichefiat (LNG), o iarnă călduroasă care a făcut ca rezervele de gaz să rămână, practic, intacte, ceea ce a determinat scăderea drastică a volumului de gaz cumpărat pentru iarna 2020-2021, şi, în sfârşit, coronavirusul cu lockdown-ul care a provocat prăbuşirea consumului şi scăderea preţurilor până la 40-50 $ pentru mia de metri cubi. Nu prea străluceşte nici situaţia vânzărilor de gaz rusesc în Turcia şi China, în ambele destinaţii pe motiv de comportament neloial al guvernelor acestor ţări, afirmă autorul, Igor Iuşkov, ”analist de frunte la Fondul Naţional de Securitate Energetică” şi ”expert la Universitatea Financiară pe lângă guvernul Federaţiei Ruse”. Conducta Turkstream, la fel ca Nord Stream 2, sunt ţinute într-un stand-by nedefinit, fiind blocate inclusiv prin eforturile SUA, iar Turcia importă tot mai mult gaz din Azerbaidjan, fiind interesată de scoaterea Rusiei de pe propria piaţă de gaze din motive politice (conflictul din Siria, Libia şi cel din Karabahul de Munte). Cât despre China, aceasta a preferat să cumpere gaz natural lichefiat, mai ieftin decât cel rusesc, iar în toamnă, când preţurile la gazul rusesc au scăzut şi mai mult, ca urmare a legării preţului gazului cu cel al petrolului (acesta din urmă ieftinindu-se), a crescut rapid volumul importurilor din Rusia prin conducta ”Puterea Siberiei”, deschisă cu mult fast şi speranţe în decembrie 2019. Primul an de funcţionare al acestei conducte, 2020, se anunţă un fiasco – partea chineză ar fi trebuit să cumpere 5 miliarde de metri cubi, însă în prima jumătate a anului s-au livrat doar 1,57 de miliarde. Cu toată creşterea importului chinez din a doua jumătate a anului, este greu de crezut că ţinta pentru 2020 a fost atinsă, însă materialul nu prezintă situaţia finală.

Concluzia cu care rămâi după citirea textului este că, dintr-un motiv sau altul, toată lumea nedreptăţeşte Rusia şi aceasta nu reuşeşte să-şi atingă obiectivele. Cu tot cu criza provocată de coronavirus, situaţia Rusiei pe piaţa internaţională a energiei nu ar fi una strălucită, din cauza concurenţei tot mai mari, a creşterii producţiei în alte zone geografice, a orientării spre alte resurse energetice. Însă acest material este unul simptomatic pentru o abordare a economiei ruse în care absenţa diversificării face ca ţara să fie excesiv de dependentă de preţul la hidrocarburi.

Cui i-e frică de dronele de la Câmpia Turzii?

Periodic, propaganda rusă se inflamează în mod deosebit atunci când apar ştiri despre fortificarea capacităţilor de apărare de pe flancul estic al NATO. Este şi cazul materialului analizat în cele ce urmează, în care amplasarea unui număr de drone americane MQ-9 Reaper şi a 90 de operatori ai lor la baza aeriană de la Câmpia Turzii este prezentată drept un pericol pentru securitatea României şi Republicii Moldova. Astfel, ca reacţie la aceste evoluţii, desemnate ”acţiuni ostile ale comandamentului american”, Rusia ”îşi va continua dezvoltarea complexă a forţelor sale armate în toate direcţiile, a flotei de la Marea Neagră, îndeosebi a capacităţilor sale de atac.”.

Cu alte cuvinte, Rusia ne spune că dacă ne fortificăm capacităţile de a ne apăra de un atac împotriva noastră, îşi va mări capacităţile de a ne ataca. La fel ca în cazul scutului defensiv anti-rachetă de la Deveselu, ceea ce deranjează la Moscova e că devenim capabili să ne protejăm, că Rusia nu ne mai poate ataca atât de uşor. Asta, de fapt, e problema – scăderea capacităţii Rusiei de a proiecta hard power în exterior, spre vest, nu vreo temere că Rusia ar putea fi atacată pe propriul ei teritoriu. La Moscova se ştie foarte bine că NATO nu va ataca niciodată teritoriul rus, că toate capacităţile militare construite pe flancul estic sunt unele defensive şi urmăresc atingerea unei parităţi privind armamentul convenţional şi efectivele armate cu Rusia, după comportamentul agresiv al acesteia în Ucraina, din 2014 încoace, pentru a interzice Rusiei să mai agreseze vreo ţară din Europa de Est. Este vorba tocmai despre aplicarea unui principiu foarte apreciat la Moscova, cel de ”forţare a păcii” (prinujdenie k miru), folosit la nivel de discurs atunci când au avut nevoie să justifice intervenţia militară în Georgia, în august 2008. Prin creşterea capacităţilor defensive în Europa de Est, NATO forţează Rusia să păstreze pacea, să se gândească de două ori înainte de a ataca vreo ţară din regiune. Inclusiv Republica Moldova, menţionată în acest material cu rol de ”bate şaua să priceapă iapa”, adică să ne aşteptăm la surprize şi în Transnistria dacă acceptăm drone de asalt la baza de la Câmpia Turzii.

Orice serveşte tezei ”România, colonia SUA” va fi folosit în efortul propagandistic rusesc

Seria atacurilor la adresa ministrului apărării, Nicolae Ciucă, şi ambasadorului SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, continuă într-un material extrem de alambicat care speculează pe marginea contractelor pentru dotarea României cu baterii de coastă, prezentând un pretins conflict între Dacian Cioloş şi USR, pe de o parte, şi ministrul apărării, susţinut de prim-ministrul Florin Cîţu, pe alta. Potrivit materialului, Dacian Cioloş ar fi mobilizat USR în apărarea contractului cu un furnizor francez, în timp ce Nicolae Ciucă, susţinut şi de ambasadorul Zuckerman, ar da preferinţă – în mod ilegal, prin achiziţie directă, împotriva rezultatelor licitaţiei – unui contract cu un furnizor norvegian în spatele căruia se află de fapt americanii de la Raytheon. Articolul este scris într-un limbaj extrem de cinic şi zeflemitor, plin de ură, şi corespunde integral tonului şi limbajului adoptat de propaganda rusă în România, dar şi liniei generale strategice a politicii externe a Rusiei, aceea de a învrăjbi cât mai mult SUA cu aliaţii ei europeni din NATO. Multiplele speculaţii invocate în articol nu pot fi verificate din mai multe surse, rămânând exact nişte speculaţii. Indiferent de baza lor reală, ele sunt folosite pentru a perpetua o imagine a României construită cu zel de toţi propagandiştii ruşi şi pro-ruşi, pe care o observăm în chiar primele rânduri ale materialului: ”…Numai că, după ce operaţiunea de instalare a acestuia (Nicolae Ciucă, n.n.) drept premier a eşuat, la ce se întâmplă în aceste zile în Statele Unite ale Americii, până şi cel mai servil demnitar din ”colonia România” îşi dă seama că degeaba au ”pupat ghiulul” peste Ocean.”. Despre asta e vorba, de fapt: căutarea a cât mai multe ”indicii”, care să poată fi apoi exagerate, umflate şi condimentate cu limbaj suburban, că România e colonia SUA/UE, adică teza preferată a propagandei ruse. Împotriva acestor operaţiuni de infectare a populaţiei ţării noastre cu mesaje dezinformatoare convenabile Rusiei, autorităţile române trebuie să pună faptele creşterii, în următorii ani, a capacităţii de apărare a ţării atât pe plan militar, cât şi pe cel al comunicării strategice şi contracarării dezinformării.