Cele 45 de minute negre ale preşedintelui Obama

Preşedintele Barack Obama, în dialog cu şeful personalului, de la Casa Albă, Denis McDonough.

Teoretic, preşedintele Statelor Unite a dat dovadă de prudenţă, atunci când şi-a surprins colaboratorii, aliaţii şi denigratorii, cu decizia de a cere sprijinul Congresului, pentru a recurge la lovituri aeriene, ca represalii la presupusa utilizare a unor arme chimice de regimul de la Damasc. Practic, explicaţiile răzgândirii sale sunt mai complexe.

Din punctul de vedere al Pentagonului, care avea pregătite iniţial cinci, apoi şase nave de război, în apele internaţionale, în apropierea ţărmului sirian, este o decizie politică care pare doar a amâna cele trei zile planificate de bombardament, cu rachete de tipul Tomahawk.

Mai puţin de 200 fiind folosite în Operaţiunea Protectorul Unificat, din Libia. Până la 300 fiind estimate a fi necesare în Siria. Deşi, funcţie de efectul primelor lovituri, numărul rachetelor ce vor fi utilizate probabil că va fi cu puţin peste o sută de lovituri.

Obama a reamintit, în discursul său de sâmbătă, care pare a semnala trecerea pe panta descrescătoare a ultimului său mandat prezidenţial, faptul că are autoritatea să decidă trecerea la acţiuni militare, fără autorizarea specifică a Congresului SUA. Dar nu a procedat aşa.

Tot el a declarat că Statele Unite vor fi mai puternice, dacă vor da dovadă de fermitate. Şi televiziunea de stat din Siria îi prelua alocuţiunea! Dar a probat cu totul altceva.

Preşedintele Barack Obama, la întâlnirea cu consilierii săi pentru securitate naţională, cu care a discutat strategia pentru Siria, sâmbătă, 31 august. Foto: Pete Souza

_________________________________________________

Cum abia la finele primei decade din septembrie revin, la lucru, membrii Congresului, este posibil ca dezbaterea solicitată de Casa Albă să dureze, sub diferite pretexte, în următoarele săptămâni.

Timp suficient pentru ca Barack Obama să participe, relaxat, la reuniunea G-20, din Rusia.

Unde, chiar dacă nu va mai rămâne, ulterior, 48 de ore, pentru intense convorbiri cu preşedintele Vladimir Putin, vrând-nevrând, va sta la aceeaşi masă cu acela care i-a cerut dovezi publice privind implicarea armatei loiale preşedintelui  Assad, în gazarea clamată  a sute de civili sirieni.

Chiar dacă şi-a acoperit surprinzătoarea decizie cu argumentul recurgerii la sprijinul Congresului american, Obama a dovedit inconsecvenţă.

Dar şi faptul că deşi Assad a trecut invocata „linie roşie”, l-a sancţionat doar cu un alt discurs. Inofensiv.

Şansele preşedintelui SUA de a obţine sprijinul Camerei Reprezentanţilor şi Senatului sunt discutabile.

Faptul că membrii Congresului SUA au avut parte de informări secrete – inclusiv accesul la documente şi imagini clasificate - realizate de importanţi factori de decizie din administraţia Obama, nu schimbă peste noapte convingerile opozanţilor recurgerii la o operaţiune aeriană, pentru a îi transforma în susţinători ai acesteia.

Până vineri seara, Barack Obama era decis să ordone executarea loviturilor cu rachetele trase de pe navele americane deja menţionate.

A urmat plimbarea de 45 de minute, cu şeful personalului, Denis McDonough, în urma căreia, pur şi simplu, preşedintele a decis să acţioneze altfel.

Este însă adevărat că, la finalul zilei de 31 august, a fost trimis la Congresul SUA un proiect de rezoluţie menit a autoriza pe preşedinte, după aprobare, să ordone Pentagonului efectuarea loviturilor aeriene asupra obiectivelor militare siriene.

În mod paradoxal, cei care s-au opus din start intenţiei iniţiale a preşedintelui, acum îl laudă.

Iar cei care îi cereau să fie ferm, îl critică, acuzându-l că a subminat şi autoritatea decizională a viitorilor preşedinţi.

Chiar dacă Obama insistă pe provocarea pe care Casa Albă a lansat-o Congresului, de tipul „ce mesaj vom da unui dictator”, adevărata interogaţie este ce mesaj a dat aliaţilor Statelor Unite?

Preşedintele Barack Obama vorbind la telefon cu cancelarul german Angela Merkel, în Biroul Oval, joi, 29 august 2013. Foto: Pete Souza

_________________________

Simplu: un pas înapoi. Şovăielnic.

Unul savurat la Kremlin şi Damasc.

Mai contează existenţa a peste 100.000 de victime ale războiului civil de până acum? Sau sutele de mii de refugiaţi, în ţările vecine Siriei?

Şi cine a ajuns să îi dea lecţii lui Obama?

Nimeni altul decât Vladimir Putin:

"Trebuie să ne amintim ce s-a întâmplat în ultimele decenii, de câte ori Statele Unite ale Americii au fost iniţiatorul conflictelor armate din diferite regiuni ale lumii. Astfel au  rezolvat măcar o problemă? "

A rezolvat în schimb armata rusă, în Abhazia, Osetia de Sud şi Transnistria!

Cu mijloace paşnice, curat democratice…

Sfântă ipocrizie.

Prin decizia sa surprinzătoare, preşedintele american a întărit volens nolens, poziţia celor care se îndoiesc de faptul că Statele Unite îşi vor respecta integral angajamentele asumate, inclusiv în privinţa defensivei spaţiului euroatlantic.

Europenii răsăriteni fiind convinşi că America întoarce spatele Europei...

Preşedintele Barack Obama, pe peluza situată la sud de Casa Albă, consultându-se cu şeful personalului, Denis McDonough. Foto: Pete Souza

________________________________________

Acum nu mă mai miră recenta pledoarie, la care am asistat, a unuia dintre protagoniştii puterii imediat instalate, în decembrie 1989, care afirma, pe litoral, că ar trebui să înţelegem fatalitatea orientării noastre spre…Asia, în condiţiile posibilei destructurări a Alianţei Nord-Atlantice.

Iar consiliera sa încerca apoi să pledeze pentru necesara prietenie cu Rusia, etichetându-i pe americani într-o manieră de nereprodus.

Trăim în vremea multiplilor lui Răzgândeanu…