Încep să se dea semnale de o gravitate fără precedent şi care ne interesează în cel mai înalt grad deoarece este vorba, acum, despre stabilitatea şi credibilitatea liniei de comandă a armatei americane, baza reală şi garanţia eficienţei NATO ca element de disuasiune şi apărare a valorilor, a tuturor valorilor din spaţiul euro-atlantic. 
 
Dar despre ce este vorba?
 
Acum două zile, Trump, după o discuţie pare-se deosebit de încinsă cu guvernatorii pe care i-a acuzat de moliciune şi lipsă de reacţie la manifestările violente care au cuprins America şi care se dezvoltă în continuare, a spus următoarele:
Am recomandat cu tărie fiecărui guvernator să desfăşoare Garda Naţională cu efective suficiente pentru a domina străzile...dacă un oraş sau un stat refuză să ia măsurile necesare... atunci voi desfăşura unităţile armatei SUA.
Mai clar nici că se poate, drept care, imediat, s-a căutat răspunsul la întrebarea esenţială într-un adevărat stat de drept, dacă Preşedintele SUA are sau nu dreptul: 
 
1. să convoace Garda Naţională chiar şi în condiţiile în care guvernatorul unui Stat nu îi cere acest lucru 2. dacă poate da imediat, fără consultarea Congresului, un Ordin Executiv prin care să autorizeze intervenţia în teren a oricăror efective ale forţelor terestre sau navale ale armatei. 
 
Nu am amintit de forţele aeriene dintr-un motiv simplu: legea la care se face referire, Isurrection Act, având o vârstă venerabilă, fiind promulgată în anul 1807 şi amendată în 2006. Iată textul care ne interesează în care se spune că:
În toate cazurile de insurecţie sau încălcarea legilor, fie ale Statelor Unite, fie ale oricărui stat sau teritoriu, acolo unde este legitim ca Preşedintele SUA să cheme milţia în scopul înăbuşirii unei asemenea insurecţii, sau pentru a face ca legile să fie corect aplicate, va fi legitim să folosească în aceste scopuri, aşa cum crede că este necesar, orice parte a forţelor terestre sau navale ale forţei militare a SUA, după ce mai întâi a urmat cerinţele legii în acest sens".
 
În 2006, se mai adaugă o precizare esenţială:
 
"atunci când Preşedintele că obstrucţii, combinaţii sau adunări sau o rebeliune împotriva SUA fac nepractică impunerea legilor SUA în oricare Stat prin demersul obişnuit al procedurilor judiciare, poate face apel la la un Serviciu Federal precum miliţia oricărui Stat şi să folosească asemenea forţe armate precum consideră el necesar pentru impunerea acelor legi sau pentru înăbuşirea rebeliunii"
 
Este absolut limpede, Trump are la dispoziţie absolut toate pârghiile legale pentru a decide nu numai să trimită efectivele de rezervă, adică cele ale Gărzii Naţionale, ci şi cele ale armatei regulate, începând cu poliţia militară care se află deja pe stradă. Asta ştiţi, se vede, primiţi sute de informaţii în flux continuu. Dar absolut nimeni nu s-ar fi aşteptat - şi aceasta este chiar o premieră, ca M.Esper, Secretarul de Stat pentru Apărare, să iasă şi să afirme, sec, precis şi fără putinţă de alte interpretări, că "nu sprijin invocarea Insurrection Act...Opţiunea de a folosi forţele armate active într-o operaţiune de asigurarea ordinii publice ar trebui să fie folosită doar ca soluţie ultimă şi doar în cazul cel mai grav şi disperat. Nu ne aflăm acum într-una dintre aceste cazuri".  
Chestiunea este deosebit de importantă pentru că, pe fond, arată că între cei doi oameni politici, aflaţi pe ultimele locuri superioare ale liniei politice de comandă, există o diferenţă fundamentală privind posibilitatea de intervenţie a armatei americane pe teritoriul naţional şi împotriva propriilor cetăţeni. Atenţie, pe fond ambii acceptă acest lucru şi, conform legii, sunt de acord că, într-o situaţie de gravitate extremă, armata poate lua locul organismelor abilitate de lege pentru asigurarea ordinii publice şi poate îndeplini misiuni specifice în acest scop. Dar, deocamdată, Esper nu este de acord cu Trump că ar exista în realitate o asemenea situaţie insurecţională, pentru a relua termenii actului oficial american, singura care ar permite intervenţia sugerată de Preşedinte. Dar Trump poate ordona în orice moment o asemenea intervenţie, chiar şi fără să mai obţină acordului Secretarului său pentru Apărare. Caz în care putem vorbi despre o fractură la nivelul liniei unice de comandă?
 
Răspunsul este deosebit de dificil de dat deoarece, de fapt, problema reală constă în redefinirea misiunilor ce pot reveni armatei pe timp de pace sau de război, altele decât cele clasice într-un război tradiţional. Iată, acum extrem de evident în SUA, apare o situaţie cu totul şi cu totul nouă în care structurile (de altfel foarte numeroase) specifice organismelor de asigurarea ordinii publice sunt sau este foarte credibil că pot fi depăşite. Atunci cine e de vină? - se întreabă de mai mult timp specialiştii în lupta contra manifestaţiilor violente şi care pot degenera în războaie civile. În funcţie de ţară, răspunsurile sunt diferite dar, pe fond sunt de acord asupra unui singur punct: situaţiile devin în acest moment într-atât de violente şi complexe încât este nevoie de un nou cadru legislativ care să prevadă, spre exemplu, un nou tip de antrenament şi de echipamente specifice, de un alt nivel tehnologic. Dar cine trebuie să fie antrenat şi să primească noile tipuri de arme? Vor fi oare poliţiştii sau trupe speciale având în componenţă poliţişti şi oameni transferaţi de la forţele speciale de intervenţie anti-manifestanţi ale jandarmeriei şi din trupele speciale ale armatei?
 
Neavând un răspuns clar, responsabilităţile nu pot fi trasate pe linia de comandă care nu are ca punct de referinţă un manual concret de operaţiuni pentru o situaţie de criză extremă (spre exemplu "insurecţie" sau "revoluţie") şi, poate exact din acest motiv, Esper se îndoieşte că acum ar fi timpul potrivit pentru scoaterea armatei americane pe străzile deja însângerate ale oraşelor Americii. De evoluţia acestei situaţii de criză în criză vor depinde foarte multe din jocurile de forţă din perioada imediat următoare. 

P.S. În publicaţia The Atlantic, a apărut miercuri un text absolut excepţional, după ştiinţa mea singurul de acest fel (cel puţin în spaţiul american), fiind o replică peste timp a unei alte scrisori devenite celebre intitulate J'accuse şi semnată de Emile Zola în apărarea lui Dreyfus.

Semnatarul textului de acum este generalul James Mattis, personaj extrem de cunoscut şi respectat în armata americană şi în corpul de Marines în care a avut o carieră în care a avansat treaptă cu treaptă, ajungând în final Secretar pentru Apărare în Administraţia Trump, poziţie din care demisionează în decembrie 2018 în semn de protest faţă de politica urmată în Siria la ordinul comandatului său Donald J.Trump. Din acel moment nu s-a mai referit niciodată la politica urmată de fostul său şef. Până acum când (aveţi aici întregul text) , are această poziţie publică absolut stupefiantă şi care vine doar la o zi distanţă după spusele - în aceeaşi linie - ale actualului Secretar al Apărării. Lucrurile pe care le afirmă sunt de o gravitate fără precedent şi transmit mesajul că ceva nu este deloc în ordine. Astfel, John Mattis spune: Trebuie să- respingem şi să cerem socoteală acelora care, fiind în funcţii, şi-ar bate joc de Constituţia noastră".

Iată câteva fragmente din afirmaţiile lui James Mattis (foto), fost Secretar pentru Apărare în Administraţia Trump:

Donald Trump este primul preşedinte din timpul vieţii mele care nu încearcă să unească poporul american - şi nici măcar nu pretinde că face asta. În loc de asta, încearcă să ne divizeze...Acum asistăm la consecinţele a trei ani de asemenea efort deliberat. Suntem martorii a trei ani în care nu am avut un leadership matur. Ne putem uni fără el, bazându-ne pe forţa inerentă societăţii noastre civile. Aşa cum s-a văzut în ultimele zile, acest lucru nu va fi uşor, dar datorăm asta concetăţenilor noştri...Instrucţiunile trimise departamentelor armatei înainte de invazia din Normandia reaminteau soldaţilor noştri că «Sloganul nazist este Divide pentru a Cuceri». Răspunsul nostru american trebuie să fie «În Uniune stă puterea» Trebuie să facem apel la această unitate pentru a depăşi criza...Atunci când, cu 50 de ani în urmă, am jurat să sprijin şi să apăr Constituţia, n-am visat vreodată să văd că trupele care prestaseră acelaşi jurământ să primească ordinul, în orice situaţie, să încalce drepturile constituţionale ale concetăţenilor noştri...Trebuie să respingem orice gândire care consideră oraşele noastre drept «câmpuri de luptă» pe care militarii noştri sunt chemaţi să le «controleze»...