Ce înseamnă „ordinea liberală globală” în viziunea SUA?

Joe Biden, preşedintele Statelor Unite ale Americii

Scandalul este enorm şi, măcar de data asta, chiar pe bună dreptate: Brian Deese, directorul extrem de influentului Consiliu Economic Naţional al SUA, a vorbit despre „ordinea liberală globală” punând-o în directă legătură, ca determinare şi consecinţe, cu criza energetică mondială şi în special cu cea a pieţelor de gaz natural, profund perturbate de războiul din Ucraina şi consecinţele sale care nu încetează să se amplifice.

Totul a început odată cu un foarte scurt răspuns dat de Joe Biden atunci când a primit o întrebare din partea din partea lui Jim Tankersley de la New York Times în privinţa creşterii costurilor vieţii de fiecare zi a cetăţenilor ca urmare a războiului din Ucraina. „Cât timp credeţi că e cinstit ca şoferii din întreaga lume să plătească acest preţ de acum (la combustibil) din cauza războiului”  a sunat întrebarea care, de fapt, exprimă ceea ce simt zilnic sute şi sute de milioane de cetăţeni din toate ţările lumii. Răspunsul preşedintelui SUA a fost, ghinion, unul foarte scurt şi din care fiecare a înţeles ce a vrut: „Atât cât va trebui” – a spus, enigmatic, conducătorul şi simbolul lumii libere.

Departe să fie suficient, răspunsul a generat imediat comentarii diverse şi, exceptând mulţimea insultelor obişnuite în asemenea cazuri, mai ales în spaţiul virtual, atât de intense şi acide au fost reacţiile încât a fost trimis să lămurească public cum stau lucrurile un consilier politic din echipa prezidenţială, acest Brian Deese care, cu o afirmaţie senzaţională, a deschis poarta regală către o discuţie care, de acum, pasionează nu numai comentatorii de specialitate, ci dă apă multă pe toate conductele care alimentează teoriile despre Noua Ordine Internaţională, despre autorii şi scopurile sale.

Şi nu orice Nouă ordine Internaţională, ci una pe care o defineşte extrem de precis ca fiind „Ordinea Liberală Global”:

„Ceea ce aţi auzit azi din partea preşedintelui a fost o definire extrem de clară a mizelor, este vorba despre ordinea liberală globală şi că trebuie să rămânem fermi. Dar, în acelaşi timp, vreau să spun familiilor şi americanilor din întreaga ţară că aveţi un preşedinte şi o administraţie care fac tot ce le stă în putere pentru a reduce creşterile de preţuri şi a reduce costurile”.

De aici, o serie de întrebări extrem de importante şi care merg cu mult dincolo de domeniul acesta deja comun al lipsei de putere şi dorinţă dovedite în realitate de liderii politici ai lumii libere, pare-se complet neputincioşi în faţa dorinţelor şi presiunilor venite din partea cartelurilor multinaţionale care domină pieţele lumii. Şi, evident, generează politici în consecinţă.

Aşa cum a fost pusă problema, „ordinea liberală a lumii” în viziune americană este contrapusă la modul antagonic „ordinii mondiale conservatoare” care părea la un moment dat să înflorească, prin mimetism, în perioada scurtă a preşedinţiei Trump. Dar, dacă asta ar fi uşor de înţeles, ceea ce apare ca foarte clar este că „ordinea mondială liberală” implică acum sacrificii nu numai din partea poporului american – absolut liber să decidă dacă acesta este drumul care-i convine – ci şi din partea tuturor celorlalte popoare care, astfel, par nevoite să accepte fatalitatea istorică a unor curbe de sacrificiu „atât timp cât va fi nevoie”. Şi va fi nevoie deoarece, aşa cum ne spun fără încetare liderii politici din G7, NATO şi UE, războiul din Ucraina pare că este menit să dureze mult timp şi costurile, din ce în ce mai grele şi amplificate de celelalte crize asociate, vor trebui să fie în continuare plătite de către onorabilii alegători necuvântători, cocoşaţi de greutăţi şi cărora li se oferă singura certitudine legată de faptul că ţările lor se pregătesc să producă/achiziţioneze arme din ce în ce mai sofisticate, multe, multe de tot.

Desigur, este vorba despre o retorică de război, cea a sacrificiului acceptat din patriotism şi conştiinţă superioară a destinului de învingător repartizat de Dumnezeu naţiei tale. Discursul funcţionează pentru a crea o unitate naţională în jurul liderului, pe asta au mizat - şi nu au greşit - toţi conducătorii în momentele cele mai acute ale vieţii primejduite a unei naţiuni, cunoaşteţi modelele şi, mai ales, ştiţi cum retorica asta se poate goli foarte uşor de nobilul sens iniţial pe măsură ce totul se politizează şi apar demagogii fără scrupule, profitorii de toate felurile, post-revoluţionarii şi eroii din spatele birourilor. Aşa şi acum?

Nu cred. Şi aici este pericolul: în acele momente de criză maximă, discursul liderului se adresa întregii societăţi şi avea rolul de catalizator final în jurul unui singur obiectiv de supravieţuire, general acceptat şi astfel transformat în cauză naţională. Azi însă, începând cu exemplul pe care ni-l oferă societate americană, mesajele se adresează unor audienţe profund polarizate şi divizate. Caz în care „ordinea mondială liberală”, ca doctrină care să presupună un sacrificiu mondial asumat pentru a învinge Cavalerii Negri ai Apocalipsei, este oare asumată şi de adepţii fervenţi ai „odinii mondiale conservatoare” care, astfel, vor ceda la poziţiile lor antagonice şi se vor îmbrăţişa cu duşmanul ideologic, strângând împreună cureaua şi aşteptând victoria finală a Ucrainei?

Poate, necunoscute şi complicate căile Domnului şi, în definitiv, îi priveşte.

Dar cu ceilalţi cum rămâne? Care este capacitatea de suportabilitate a unor societăţi care, neaşteptat de brusc, se văd lipsite de perspectivele unei bunăstări care devenise politică de stat sau de speranţa că promisiunile pentru statele sărace şi dependente se translatează pe alte orizonturi de timp? Aici este riscul major. Desigur, nu poate fi vorba despre noi care, aşa cum aţi auzit, deja vorbim despre o independenţă energetică de 90%, cum spunea mai deunăzi un ministru din guvernul condus de generalul doctor în ştiinţe. Aşa să fie, dar cu ceilalţi sărăntoci cum rămâne şi cum va reacţiona Europa noastră, cât e de unită, la perspectiva că „ordinea liberală mondială” va trebui să funcţioneze „atât cât va fi nevoie”, cu preţurile explodând zi după zi?

Sau vom vedea că se împlineşte nemilosul adevăr formulat de Bertolt Brecht: „În momentul în care poporul votează împotriva Guvernului, trebuie dizolvat poporul!”. Caz în care sistemele de „ordine globală” mai sus amintite fuzionează în mod natural şi dau naştere la cea de-a treia, clasică, unică, cu forţa unui pumn dat în masa de şedinţe a istoriei şi care anunţă ce unii ştiu pentru că au mai văzut şi au mai suferit.