UPDATE Caz ciudat în Pittsburgh: 3 morţi şi 4 persoane în stare critică. Singura legătură între victime, o brăţară portocalie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei oameni au murit şi patru sunt spitalizaţi după un „fel de incident medical“ în sudul Pittsburgh, a anunţat poliţia oraşului din Pennsylvania.

UPDATE

Investigaţiile poliţiei americane au confirmat cea mai plauzibilă pistă - toate persoanele afectate ar fi consumat droguri la o petrecere, unde au primit brăţările protocalii. După ce petrecerea s-a sfârşit, aceştia s-ar fi retras în locuinţa unuia dintre ei, unde au continuat să consume droguri.

„Victimele - inclusiv cele trei persoane care au murit şi cele patru care au ajuns la spital - ar fi petrecut în acelaşi, iar după această petrecere s-ar fi dus într-o a doua locaţie, unde supradoza cu droguri a avut loc”, arată o declaraţie a poliţiei din Pittsburgh. „Toate victimele au consumat drogurile în acelaşi loc şi în acelaşi interval de timp.”

Ştire iniţială

Incidentul a fost semnalat la 2 dimineaţa, când numărul de urgenţă 911 a fost apelat de către un bărbat dintr-o clădire de apartamente de pe Tunnel Boulevard, scrie Trib Live. 

Acesta a fost găsit leşinat, iar la scurt timp, un alt bărbat a fost găsit semiconştient la intersecţia a două străzi, poliţia din Pittsburgh stabilind ulterior că acesta se aflase în acelaşi apartament, în care au mai fost găsite alte cinci victime.

„Bănuiala mea e că încerca să se întoarcă înapoi la apartament“, a declarat  Wendell Hissrich, directorul departamentului de sănătate publică, despre bărbatul găsit pe stradă. Cele patru victime rămase în viaţă au stări fie grave, fie critice, a mai spus acesta, adăugând că  altă victimă a fost găsită în liftul clădirii. 

„Legătura dintre aceşti pacienţi este că toţi purtau brăţări portocalii“, a mai declarat Hissrich, citat de aceeaşi publicaţie. Niciuna dintre victime nu prezintă semne de ace pe piele, iar în apartament nu au fost găsite indicii care să arate că cineva ar fi consumat droguri, câinii poliţiei negăsind nimic, iar calitatea aerului, testată de paramedici, fiind normală. 

„Nu avem niciun indiciu că ar fi fost o petrecere...Suntem destul de siguri că cei din clădire sunt în siguranţă. Încercăm să localizăm unde s-au aflat victimele noaptea trecută pentru a determina ce s-a întâmplat“, a mai spus Hissrich. Cetăţenii care ştiau de vreo petrecere sau de vreun eveniment la care participanţilor li s-ar fi dat brăţări portocalii, sunt rugaţi să contacteze poliţia. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite