Casa Albă este pregătită să oprească exportul de tehnologie americană către Rusia în cazul care Putin ordonă atacul împotriva Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Statele Unite sunt pregătite ca, în cazul unui atac al armatei ruse în Ucraina, să interzică exportul de tehnologie către Rusia, a anunţat marţi un oficial de rang înalt de la Casa Albă, relatează AFP.

„Opţiunile de control al exporturilor pe care le examinăm împreună cu aliaţii noştri vor aplica o lovitură dură ambiţiilor (preşedintelui rus Vladimir) Putin de industrializare a economiei sale şi va afecta domenii care sunt importante pentru el, de exemplu inteligenţa artificială, computerele cuantice, apărarea, domeniul aerospaţial şi alte sectoare-cheie”, avertizează acest oficial.

Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) au luat măsuri pentru a proteja aprovizionarea cu gaze naturale a Europei, în cazul în care Rusia ar decide, în cazul unui conflict deschis, să închidă robinetul, mai anunţă acest ofcial de rang înalt de la Casa Albă.

El avertizează Moscova împotriva oricărei „instrumentalizări” a vânzărilor ruse de hidrocarburi.

„Rusia are cel puţin tot atâta nevoie de venituri din gaze naturale şi petrol cât are nevoie Europa de livrări (ruse) de energie”, subliniază el.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite