Casa Albă confirmă întâlnirea dintre Donald Trump şi Vladimir Putin, care va avea loc în marja summitului G20

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierul pentru Securitate Naţională de la Casa Albă, H.R. McMaster, a confirmat joi seară că preşedintele Donald Trump se va întâlni săptămâna viitoare cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin. Prima întâlnire dintre cei doi lideri va avea loc în marja summitului G20 de la Hamburg, transmite Reuters.

McMaster a precizat că nu există nicio agendă pentru întâlnirea celor doi lideri din marja summitului G20.

Acuzaţiile legate de interferenţa ruşilor în alegerile prezidenţiale din Statele Unite au reuşit să umbrească victoria neaşteptată a miliardarului Donald Trump.

De asemenea, acesta s-a zbătut prin zeci de scandaluri în primele cinci luni petrecute la Casa Albă.

Relaţiile bilaterale dintre cele două ţări au suferit considerabil din cauza poziţiilor luate în războiului civil din Siria, unde ruşii susţin militar şi politic regimul al-Assad. Statele Unite sprijină în schimb grupările rebele moderate, care încearcă să răstoarne regimul de la Damasc.

MinistruL Sigmar Gabriel a declarat că Germania speră să-i aducă împreună pe cei doi lideri la summitul G20.

Reprezentanţii Kremlinului au anunţat în urmă cu mai multe ore întâlnirea dintre Trump şi Putin, care nu vor avea parte de o întâlnire de lucru separată în marja summitului de la Hamburg.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite