Călin Georgescu, despre Trump: a fost singurul preşedinte care a apărat viaţa, copiii, familia şi biserica

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
preşedintele Donald Trump în faţa celui de al doilea mandat
preşedintele Donald Trump în faţa celui de al doilea mandat

Călin Georgescu, specialistul ONU pentru dezvoltare durabilă, susţine faptul că marele merit al preşedintelui american, Donald Trump, este acela că este singurul preşedinte care a susţinut  în ultima perioadă viaţa, copiii, familia şi biserica.

În SUA ne aflăm în ultimele momente ale campaniei  electorale pentru alegerea noului preşedinte. Polarizarea în societatea americă este mare şi s-a extins la nivel mondial. Taberele sunt clar împărţite între patrioţii reprezentanţi de către preşedintele american Donald Trump şi globaliştii de stânga reprezentaţi de către Joe Biden.

Bătălia electorală a depăşit însă cu mult graniţele Americii, mai ales din punct de vedere al interesului electoral.

Mulţi se uită spre preşedintele american ca  la un salvator al valorilor conservatoare, atât de lovite de discursul neomarxist ce prinde tot mai multă putere la nivel mondial. 

Călin Georgescu, fost specialist ONU pentru dezvoltare durabilă, a declarată că preşedintele american este singurul preşedinte "care a apărat viaţa, copiii, familia, şi biserica, adică darurile lui Dumnezeu. Pe data de 3 noiembrie sunt alegerile prezidenţiale ale SUA. Sunt cele mai importante alegeri nu doar din istoria americii ci chiar din istoria lumii. Preşedintele Donald Trump va fi ales pentru a doua oară".

Ultimele sondaje de opinie plasează pe actualul preşedinte în faţa lui Joe Biden la o diferenţă de 7%, în ciuda campaniei furibunde duse împotriva sa prin intermediul presei. Încrederea americanilor în cel care îi conduce este mai mare decât oricând, cu atât mai mult cu cât s-a situat diametral opus discursului democrat cu privire la pericolul reprezentat de infecţia cu coronavirus.

În unul din ultimele sale discursuri preşedintele american a susţinut că cel mai mare câştigător în cazul alegerii lui Joe Biden ar fi China: "Marele câştigător al acestor alegeri în cazul în care Joe Biden ar fi ales este China. În acest caz China ar fi principalul câştigător deoarece prin Joe Biden vor deţine controlul asupra Americii."

În curând vom afla care este decizia americanilor şi cum va afecta aceasta echilibrul global de putere.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite