Brexit, NATO şi relaţiile cu Rusia vor fi principalele subiecte discutate discutate la întâlnirea Trump-May de vineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul britanic Theresa May dă ochii vineri cu noul lider de la Casa Albă, Donald Trump. Brexit-ul, NATO şi relaţiilor cu Federaţia Rusă vor fi principalele subiecte discutate discutate de cei doi.

Prim-ministrul Marii Britaniei, Theresa May, va discuta cu preşedintele SUA, Donald Trump, despre relaţiile cu Federaţia Rusă, anunţă RIA Novosti citând  surse din administraţia premierului britanic.

„Va fi o posibilitate de a discuta faţă în faţă, de a stabili nişte legături. Ea va aborda problema relaţiilor cu Rusia“, a declarat sursa citată. În acelaşi timp, în cadrul întrevederii părţile planifică să discute despre comerţ, relaţiile economice, problemele de securitate şi apărare. 

Ministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova nu îşi face niciun fel de iluzii cu privire la o nouă resetare a relaţiilor cu Statele Unite ale Americii.

Siria, ameninţarea teroristă vor figura de asemenea pe agenda discuţiilor, ca şi acordul pe marginea programului nuclear al Iranului, încheiat în 2015 şi susţinut de Londra, însă puternic criticat de Trump. 

Întâlnirea dintre premierul britanic Theresa May şi preşedintele american Donald Trump va fi primul test al relaţiilor liderilor mondiali cu noul preşedinte american, în timpul vizitei la Casa Albă urmând să fie puse bazele unui acord comercial între Marea Britanie şi Statele Unite, comentează şi Bloomberg.

Partea bună pentru May este că şi Trump este nerăbdător să cimenteze relaţiile şi să încheie un acord comercial cu Marea Britanie, după ce a semnat decretul de retragerea a Americii din Parteneriatul Trans-Pacific şi se pregăteşte să renegocieze NAFTA.

O relaţie apropiată între SUA şi Marea Britanie ar dovedi că niciuna dintre cele două naţiuni nu se întorc spre ele însele, Trump după o victorie alimentată de campania ”America first”, iar May după ce a preluat conducerea guvernului britanic în urma referendumului din iunie anul trecut, urmând să scoată ţara din Uniunea Europeană.

Premierul Theresa May va avea un discurs în faţa congresmenilor republicani din Philadelphia , în care se va pronunţa împotriva unei retrageri a Statelor Unite din angajamentele internaţionale, în special din NATO.

Ca premier al unei ţări care este al doilea mare contributor la NATO după Statele Unite, May poate aduce argumentul că America beneficiază de implicarea sa.

Relaţia până acum extrem de puternică între Washington şi Londra, care a fost considerată multă vreme puntea de legătură între SUA şi Europa, se află la un moment de cotitură. Londra va încerca să-şi menţină poziţia strategică, în pofida atacurilor lui Trump împotriva NATO, Marea Britanie fiind unul dintre pilonii de bază ai organizaţiei.

În faţa promisiunilor de protecţionism formulate în mod repetat de Trump, premierul britanic intenţionează, la rândul său, să abordeze viitoarea relaţie comercială dintre cele două ţări sub unghiul "intereselor Marii Britanii şi a ceea ce este mai bine" pentru ţară.

Viitorul acord comercial s-ar putea împiedica de mai multe obstacole, printre care problema tarifelor vamale pentru autoturismele britanice exportate de partea cealaltă a Atlanticului. 

Succesul vizitei lui May ar fi un angajament clar al lui Trump pentru un acord comercial bilateral, chiar dacă acordul va fi greu de realizat şi nu va intra în vigoare înainte ca Marea Britanie să finalizeze ieşirea din UE, peste câţiva ani. Este însă important din punct de vedere politic să nu se creadă că May compromite interesele britanice.

”Vor acorduri comerciale bilaterale complet diferite. Există pericolul ca Marea Britanie să fie trimisă la plimbare. Un acord comercial rapid este în general un acord prost”, consideră Colin Talbot, profesor la Manchester University.

May a afirmat în mod clar miercuri că nu îl va urma pe Trump oriunde va merge acesta.

Theresa May  îi va oferi lui Trump un coş cu produse din comitatul pe care îl reprezintă, Chequers, şi o cupă tradiţională scoţiană, gravată, pentru whiskey, care simbolizează prietenia. Trump are strămoşi scoţieni, dar este abstinent.

„Relaţia specială“ între Londra şi Washington constitue una dintre bazele diplomaţiei britanice, după  divorţul încă neînregistrat în mod oficial de UE.

În discursul pe care îl va ţine  la reunirea congresmenilor republicani din Philadelphia Theresa May va spune că Marea Britanie şi America pot să-şi „redescopere încrederea”, „să-şi reînoiască relaţia specială“ şi să „conducă împreună din nou“ în condiţiile Brexitului şi al alegerii lui Donald Trump, scrie „The Telegraph“.

De la alegerea sa, Donald Trump a salutat decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană, s-a afişat  la Trump Tower cu naţionalistul, Nigel Farage şi s-a oferit să semneze rapid un acord comercial bilateral cu Marea Britanie.

Dar, în perioada de tranziţie care a început după victoria sa la 8 noiembrie, relaţiile dintre echipa sa şi guvernul britanic au fost dificil de pus în practică.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite