„La maratonul din Boston, oamenii au alergat pentru a-şi salva viaţa“ - atentatul terorist, povestit de cei care l-au trăit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La maratonul din Boston, oamenii au alergat pentru a-şi salva viaţa FOTO Reuters
La maratonul din Boston, oamenii au alergat pentru a-şi salva viaţa FOTO Reuters

Exploziile care au ucis trei persoane şi au rănit peste 100 de oameni au marcat profund participanţii la ceea ce se aştepta a fi o competiţie lipsită de incidente. În loc de asta, oamenii au ajuns să alerge pentru a-şi salva viaţa.

Potrivit CNN, Linda Claire Willits a trecut linia de sosire în trei ore şi 34 de minute, în cadrul celui de-al 29-lea maraton la care a participat.

Willits s-a lăsat apoi copleşită de atmosfera creată de spectatorii care o felicitau şi a trimis un mesaj unei prietene care o aştepta într-un bar din apropiere, la Hotelul Mandarin Oriental.

Apoi, s-a auzit sunetul unei explozii, urmat de un zgomot asurzitor. „A fost atât de puternic, încât barul s-a umplut de fum“, a povestit prietena ei, Stephanie Douglas. Oamenii au început să ţipe şi să se împingă, pentru a ajunge la ieşire. Douglas a fugit, fără să o poată contacta pe Willits.

Jurnalistul sportiv Steve Silva se afla la eveniment.

„Era clar că au fost răniţi, chiar în mijlocul mulţimii de spectatori. Am văzut confuzie, sânge pretutindeni“, a povestit Silva.

Salvatorii s-au grăbit către victime, pentru a le ajuta să se deplaseze. Multe persoane suferiseră răni grave la membrele inferioare. Între ţipetele de panică şi durere, oamenii îi sunau pe cei dragi, pentru a-i anunţa că sunt în siguranţă.

Reporterul Billy Baker a descris tensiunea şi agitaţia oamenilor care încercau să îşi dea seama ce se petrecuse şi nu aveau idee ce să facă.

Jim Bardin lucrează într-o clădire de birouri care se află exact în zona în care au explodat cele două dispozitive. „Am auzit prima explozie şi a zdruncinat clădirea puţin, apoi am ieşit să văd ce se întâmplă, când a doua s-a auzit, la câteva secunde mai târziu“.

Oamenii erau destul de panicaţi acolo – mulţimea încerca să elibereze zona cât mai repede“, a povestit el.

Will Ritter se afla, de asemenea, în apropiere şi încerca să organizeze o conferinţă de presă pentru unul dintre cei care terminaseră cursa.

A povestit că sunetul exploziilor l-a făcut să se gândească la un foc de artificii, până când a văzut  un fum alb care se ridica dintre blocuri şi ambulanţele. „La maratonul din Boston, oamenii au început să alerge pentru a-şi salva viaţa“, a spus el.

Mark Gordon s-a mutat în apartamentul lui de pe Boylston Street acum o lună jumătate. Putea urmări perfect desfăşurarea maratonului de la balconul locuinţei sale, iar în ziua competiţei a făcut inclusiv fotografii.

Când a auzit sunetul primei explozii, nu era însă la balcon. „Nu mă voi mai uita niciodată pe fereastră la fel“, a spus el.

Brittany Smith, o studentă care făcea voluntariat în cadrul evenimentului, a povestit că s-a panicat şi i-a fost greu să îşi ducă treaba la bun sfârşit. Ea şi ceilalţi voluntari voiau să afle mai multe, aşa că au început să urmărească ştirile şi au văzut ce se întâmplase.

Willits se grăbea să îşi întâlnească prietena, când bucuria spectatorilor s-a transformat în spaimă.Pământul s-a cutremurat şi am ştiut imediat că este vorba despre o bombă“, a spus ea.

Plângând, a adăugat: „Am văzut oameni care şi-au pierdut membrele“.

Douglas era, între timp, îngrijorată de soarta prietenei sale.În cele din urmă, fiica lui Willits a reuşit să le contacteze pe ambele şi să le ajute să se întâlnească. Willits a aşteptat la colţul unei străzi aproape o oră.

„Amândouă plângeam deja şi ne-am îmbrăţişat“, a povestit ea.

În acelaşi timp, o altă explozie s-a auzit. Cele două au aflat mai târziu că era vorba despre o explozie controlată de către poliţie. Străinii le-au oferit adăpost şi apă.

Văzând ce am văzut, mi s-a rupt inima“, a povestit Willits.

A început să alerge la maraton acum 10 ani pentru fiica ei care a fost diagnosticată cu artrită reumatoidă. A fost un eveniment traumatizant“, a explicat ea, printre lacrimi. „Dar cred că nu ne putem opri din a face lucrurile care ne plac, deoarece atunci teroriştii ar învinge“.

 

 

 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite