Bernie Sanders iese din cursa pentru Casa Albă

Bernie Sanders iese din cursa pentru Casa Albă

Bernie Sanders FOTO EPA-EFE

Bernie Sanders şi-a anunţat miercuri echipa că îşi suspendă campania pentru obţinerea învestiturii Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Discuţiile legate de retragerea lui Bernie Sanders, în vârstă de 78 de ani, durează de aproape o lună, în condiţiile în care senatorul independent din Vermont are şanse foarte mici să recupereze din avansul luat de contracandidatul său, fostul vicepreşedinte Joe Biden, iar coronavirusul face tot mai multe victime în Statele Unite şi îngreunează procesul de vot.

„Bătrânul socialist” şi-a luat la mijlocul lui martie o pauză de reflecţie, dar a participat la scrutinul de marţi din Wisconsin, ţinut în pofida pandemiei de coronavirus. Conform ultimelor rezultate, distanţa dintre Biden şi Sanders a crescut la 303 delegaţi.

Astfel, Joe Biden, în vârstă de 77 de ani, rămâne singurul democrat în cursa pentru Casa Albă.

El ar urma să-l înfrunte la 3 noiembrie pe candidatul republican Donald Trump, actualul preşedinte al Statelor Unite.

Bernie Sanders şi-a mai încercat norocul pentru Casa Albă acum patru ani, dar a eşuat în faţa lui Hillary Clinton.

Potrivit sondajelor, Joe Biden este favorit la Biroul Oval, având o diferenţă de 6% în sondaje faţă de Donald Trump.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: