Barack Obama va merge în Israel chiar şi în lipsa unui acord pentru o nouă coaliţie guvernamentală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama, pregătit pentru vizita oficială în Israel FOTO Getty Images
Barack Obama, pregătit pentru vizita oficială în Israel FOTO Getty Images

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va efectua o vizită oficială în Israel până la sfârşitul lunii, chiar şi în absenţa unui acord asupra unei coaliţii guvernamentale la conducerea statului evreu.

„Vom merge acolo“, a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Josh Earnest, explicând că liderul administraţiei de la Washington şi-a exprimat mulţumirea că va putea să se adreseze direct poporului israelian, relatează agenţia France Presse.

Zvonuri referitoare la anularea deplasării preşedintelui Obama în Israel, prima de la preluarea puterii în ianuarie 2009, şi-au făcut apariţia din cauza aparentei dificultăţi întâmpinate de premierul în exerciţiu, Benjamin Netanyahu, de a forma o coaliţie, la şase săptămâni după victoria la limită a partidului său în alegerile legislative.

Casa Albă nu a comunicat oficial datele vizitei pe care Barack Obama o va întreprinde în Orientul Mijlociu. Şeful statului american este, de asemenea, aşteptat în Cisiordania şi Iordania.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite