Barack Obama promite să ancheteze guvernul sirian, acuzat de folosirea armelor chimice

Barack Obama promite să ancheteze guvernul sirian, acuzat de folosirea armelor chimice

Preşedintele Barack Obama FOTO Reuters

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a promis vineri o „anchetă serioasă“ cu privire la posibila utilizare a armelor chimice în Siria şi a arătat că folosirea acestora ar schimba „regulile jocului“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit agenţiilor France Presse şi Associated Press, Obama susţine că investigaţia va trebui să furnizeze „mai multe dovezi directe şi confirmări“ cu privire la utilizarea armelor chimice şi ar putea dura o perioadă îndelungată. 

Pe de altă parte, iniţiativa acestei anchete a fost luată după ce administraţia prezidenţială a intrat în posesia unor „indicii că arme chimice au fost folosite împotriva populaţiei din Siria“, a anunţat preşedintele american, adăugând că „acestea sunt evaluări preliminare care se bazează pe operaţiunile“ conduse de Statele Unite.

„Există multe întrebări cu privire la modul în care au fost utilizate aceste arme, când şi unde“, a precizat Obama, discutând pentru prima dată problema, după ce administraţia sa a declarat joi că există probabilitatea ca regimul sirian să fi recurs la armele chimice. 

De asemenea, liderul de la Casa Albă a promis că, în ce priveşte această chestiune, se va consulta şi cu partenerii săi din regiune şi cu Naţiunile Unite pentru ca investigaţia să decurgă „cât mai rapid posibil“.

„Este oribil când oamenii sunt ucişi la întâmplare, iar posibila recurgere la arme de distrugere în masă împotriva civililor depăşeşte o nouă limită în domeniul dreptului internaţional“, a subliniat el, afirmând totuşi că „investigaţia se va ghida după fapte, nu după un termen limită“.

Informaţiile primite de Obama sugerează că guvernul lui Bashar Al-Assad a utilizat cantităţi reduse de gaz sarin în luptele cu rebelii sirieni. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui american, Jay Carney, a afirmat că administraţia Obama doreşte să se lămurească „definitiv“ cu privire la această problemă.

În august, liderul american spunea că utilizarea armelor chimice împotriva rebelilor ar provoca o reacţie promptă din partea Statelor Unite, dar nu a specificat în ce anume ar consta respectiva reacţie.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările