Banalitatea crimei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De două-trei zile, nu-mi pot desprinde ochii de pe CNN. Îmi petrec nopţile încercând să înţeleg oroarea petrecută într-o mică şcoală din preajma măreţului New York. Răsfoiesc, electronic, ziarele şi blogurile de peste Ocean, în căutarea unui răspuns.

De ce au fost ucişi cei 20 de copii şi profesorii lor? Ce-l poate determina pe un tânăr de 20 de ani – despre care se spune că suferea de autism, dar şi că era socotit un geniu – să pună mâna pe mitralieră? Ce l-a făcut să-şi omoare mai întâi mama şi apoi să le ia viaţa unor fiinţe nevinovate? Şi, mai ales, cum a fost posibilă o asemenea tragedie în inima civilizaţiei americane?

Întrebările par lipsite de sens pentru românul obişnuit cu „ştirile de la ora cinci“. Ştiri în care arma crimei e, de regulă, toporul, coasa ori altă unealtă din gospodăria tradiţională. Pentru noi, împuşcăturile sunt mai degrabă desprinse din filmele cu gangsteri. Cu excepţia recentului carnaj de la coaforul „Perla“, nu-mi aduc aminte de un episod asemănător pe malurile Dâmboviţei. În cazul nostru, asasinul era înarmat însă în mod legal – în calitate de angajat al Ministerului de Interne, iar atacul s-a soldat cu „numai“ două morţi – soţia lui şi una dintre colegele ei de muncă.

Dacă motivaţia lui Gheorghe Vlădan poate fi încadrată în categoria „pasională“, ce să fi fost în capul monstrului pe nume Adam Lanza? Deocamdată, anchetatorii nu ştiu şi nici nu e sigur că vor afla. Misteriosul ucigaş n-a lăsat niciun bilet înainte de a comite îngrozitoarea faptă şi de a-şi lua, în final, propria viaţă. Nimic din comportamentul său de până atunci – ciudat, ce-i drept, dar aidoma multor tineri de aceeaşi vârstă – nu prevestea deznodământul. O familie destrămată, lipsa prietenilor şi o mamă colecţionară de puşti şi pistoale – nu sunt de ajuns pentru a da o explicaţie raţională.

În lipsa unei explicaţii, opinia publică din ţara Vestului Sălbatic începe să dezbată spinoasa problemă a dreptului de a deţine şi de a purta arme. Drept consfinţit prin amendamentul al doilea la Constituţia din 1791 şi susţinut până acum de o majoritate a populaţiei americane. Drept confirmat din nou de Curtea Supremă de Justiţie, în 2008 şi 2010, în ciuda numeroaselor incidente de felul celui care face azi înconjurul planetei. Părinţii fondatori ai Statelor Unite nu cred că se gândeau însă, când au redactat această lege, că armele vor însemna, peste două secole, ceva mai mult decât o flintă cu amnar.

În rest, ce-ar mai fi de adăugat? Îmi vine în minte o celebră expresie – „banalitatea răului“ – folosită de Hannah Arendt într-o carte despre procesul criminalului nazist Adolf Eichmann. Pentru funcţionarul care a participat la organizarea Holocaustului, un individ căruia nu i se potrivea portretul-robot al fanaticului, victimele nu erau decât nişte cifre. Moartea lor nu avea nicio semnificaţie morală în ochii lui. „Tristul adevăr este că de cele mai multe ori răul e comis de oameni care nu s-au hotărât dacă să fie buni sau răi“, reflectează, mai târziu, autoarea. Concluzia cade ca o cortină peste această crimă incomprehensibilă care a înlăcrimat o lume întreagă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite