Avem politicieni determinaţi să ducă România pe locul pe care îl merită în arena geopolitică?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918, cu Garda Naţională a Moţilor, condusă de dr. Vesa Avram
Imagine de la Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918, cu Garda Naţională a Moţilor, condusă de dr. Vesa Avram

1 Decembrie nu poate fi doar un moment aniversar, emoţionant. Ci şi o necesară rememorare a evoluţiilor geopolitice care au făcut posibilă reîntregirea naţională, în urmă cu 99 de ani. Atunci, interesul naţional era prioritar, acum pare ascuns în spatele unor uşi închise, din păcate nu toate aflate în palatele puterii politice de azi.

Acum, la începutul lunii decembrie 2017, este bine să nu uităm că români bravi au fost nu doar cei care s-au jertfit pentru cauza împlinirii visului de secole a acestui popor, ci şi cei care au căzut la datorie, departe de ţară, pentru Libertatea care mai are un chip emblematic peste Ocean.

Putem vorbi azi de o Românie membră a NATO şi a Uniunii Europene, dar nu poate fi ocolită întrebarea cum a fost posibilă decorarea, la 1 Decembrie 2017, doar a şefilor serviciilor de informaţii autohtone, într-un context în care oricât de important ar fi frontul din umbră, cine nu are trupe puternice, nu poate descuraja un agresor potenţial, care nu se va limita doar la formulele indirecte, cunoscute, de până acum, de intimidare a apărării unei ţări aflate, în prezent, la graniţa dintre comunitatea euroatlantică şi cea euroasiatică. O frontieră care trebuie restabilită pe Nistru.

Determinarea şi curajul, sintagma invocată mai ieri, la nivel înalt, este una sublimă, dar care pare să lipsească, cu desăvârşire, la trecătorii conducători de azi ai ţării, ambetaţi absolut de ambiţia de a îşi lichida imagologic adversarii, nefiind nici ei imuni la tentaţiile unor averi încropite te miri cum.

Dacă nu există viitor pentru România, în afara proiectului european, atunci anul care urmează ar fi perioada pariului celor care fac un asemenea enunţ public, cu propria conştiinţă, pentru a demonstra opiniei publice că la Bruxelles se ţine cont şi de punctele de vedere exprimate pragmatic la Bucureşti.

Din păcate nu doar aparent avem parte de o Românie divizată în prag de Centenar, lucru abil exploatat în capitalele unor state limitrofe.

A vorbi de o Românie solidară şi unitară, în jurul unor valori şi principii - când industria autohtonă este în proporţie de circa 60% controlată, prin intermediari, de o ţară răsăriteană, sau când 40% din terenul arabil este deja înstrăinat unor europeni vecini -, pare mai degrabă un exerciţiu de oratorie neinspirată, decât o fotografie conformă cu realitatea din teren.

Un context în care se impune şi interogaţia: avem politicieni determinaţi să ducă România spre locul pe care îl merită în arena geopolitică?

O întrebare care a generat şi un schimb de opinii cu trei istorici deloc păcăliţi de aparenţele politichiei de azi, unele din afirmaţiile acestor conaţionali fiind inserate mai jos.

image

Dr. Liviu Ţăranu:

@ 1 Decembrie este un moment şi de reamintire, pentru noi, toţi românii, a faptului că ţara asta a avut cândva personalităţi puternice, a avut oameni extraordinar de mari, care au avut tăria, caracterul şi înţelepciunea de a lupta cu situaţii extrem de dificile, au făcut sacrificii, nu doar materiale, pentru un anumit sentiment, un anumit ideal naţional.

@ Haideţi să ne uităm, peste timp, cât din ceea ce şi-a dorit regina Maria se întâmplă azi, dacă recitim un fragment din testamentul ei:” Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.”

@ Nu cred că statul român, după Trianon, nu a respectat drepturile minorităţilor, ba dimpotrivă. Socot chiar că în unele situaţii au fost făcute destul de multe compromisuri şi care se pot înţelege, având în vedere contextul dat. În ce priveşte această perioadă, 1918-1920, fără discuţie, trebuie să fie marcată la aniversarea Centenarului.

@ Două chestiuni aş vrea să le clarific. La momentul 1 Decembrie 1918 şi imediat după, până la tratatul de pace, România s-a aflat între puterile învingătoare din Primul Război Mondial. Ceea ce a mai rămas din vechiul imperiu austro-ungar, şi respectiv tot ce a fost reprezentat de Puterile Centrale/ Mittelmächte, au făcut parte din tabăra învinsă. Deci, prin urmare, când se discută toate aceste chestiuni, trebuie luat în calcul acest raport, între învinşi şi învingători. A ne gândi astăzi la faptul că există lucruri pe care, în acest gen de documente, cum a fost şi această Rezoluţie a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, au fost transpuse, sau nu, în documentele constituţionale ale statului român, care au rezultat după 1 Decembrie 1918, este o discuţie destul de sofisticată, care se poartă la nivelul elitelor. Dar, pentru toţi românii, ceea ce este important de reţinut este că atunci, în acel moment istoric, România a putut ca să îşi rezolve acest ideal naţional. Sigur că au existat anumite cerinţe, sigur că transformarea a fost majoră, pentru că a fost un război, de dimensiuni nemaipomenite până atunci. Fără discuţie că toate părţile implicate atunci au suferit transformări majore. Este important de văzut ce se întâmpla la momentul respectiv şi care a fost raportul de forţe.

image

@ Fără discuţie că astăzi nu mai avem de a face cu România Mare. România în graniţele ei naturale rămâne în continuare un vis. Un ideal pentru care trebuie să luptăm. Iar în această luptă, pe care este clar că va trebui să o ducem, armata are un rol fundamental. Acum este de văzut chestiunea armamentului defensiv, dar, desigur, militarii îndrituiţi au dreptul să elaboreze strategiile potrivite. Numai că va veni, după cum stau lucrurile, istoricii fiind cei care citesc un pic şi perspectiva, va veni momentul, şi cred că acesta se apropie, în care, probabil, ceea ce rămâne de făcut ca România să reintre în drepturile ei istorice va trebui întreprins.

@ Această vecinătate a Rusiei cu noi a fost cea care a fost determinantă pentru toate poziţiile pe care statul român şi pentru toate deciziile pe care oamenii politici din România le-au luat de-a lungul timpului, fie că vorbim de perioada interbelică, fie că vorbim de perioada comunistă, fie că vorbim de ceea ce s-a întâmplat după 1989. Şi factorul rusesc, în politica externă a României a cântărit extrem de mult, şi reaminstesc o afirmaţie a lui Gheorghe Buzatu, preluând ideea din presa interbelică:”România s-a aflat prea departe de Dumnezeu şi prea aproape de Rusia.” Aici este cheia problemei, legată şi de securitatea noastră naţională şi de strategia adoptată faţă de acest program de modernizare şi înarmare a armatei române. Dar, dincolo de această parte militară este foarte importantă diplomaţia, politica externă pe care o duce România, foarte importantă poziţia pe care o avem astăzi în relaţiile internaţionale.

@ Din păcate, România nu mai are o poziţie cât de cât respectabilă, în arena relaţiilor internaţionale. Între micile puteri europene nu contăm, decât foarte puţin. Şi România nu mai are efectiv un cuvânt de spus. Nici măcar în afacerile europene.

@ Reintregirea naţională este un ideal care ar trebui să rămână, pentru clasa politică. Întrebarea este pentru care clasă politică? Pentru că dacă este să facem comparaţia cu ceea ce am avut, la momentul 1 Decembrie 1918, şi cu ce avem astăzi, orice comparaţie nu poate fi făcută, din păcate. Nu avem o clasă politică.

Trebuie să o spunem foarte clar. Nu avem oameni politici care să ne reprezinte interesele, aşa cum ar trebui. Şi nu avem oameni politici care să viseze pentru România. Ei visează, dar la interesul personal sau la interesul de grup, din care fac parte. Este şi o altă chestiune legată de acest proiect de ţară. Haideţi să fim atenţi şi la acest aspect. Românii fug din ţara lor. Avem, de un deceniu şi jumătate: această problemă, de depopulare, care are loc în România; milioane de români care au plecat peste hotare; aproape o sută de mii de copii lăsaţi cu unul din părinţi, cu bunicii sau cu vecinii, adică mai mult decât are armata română astăzi!
image

Dr. Florin Şperlea:

@ Florin Constantiniu îmi mărturisea că legitimitatea actelor Unirii constă tocmai în aceea că nu sunt un rezultat direct al intervenţiei armatei române în provinciile istorice, fie în Bucovina, fie în Basarabia, fie în Transilvania, şi cu atât mai puţin al acţiunilor militare pe câmpul de luptă. Actele Unirii au legitimitatea lor tocmai pentru că exprimă voinţa românilor din provinciile istorice de a se uni cu ţara. Şi aici este esenţa reîntregirii naţionale.

image

@ Asta este important pentru că propaganda sovietică, apoi cea rusească, chiar şi azi, mai ales pentru Basarabia, invocă prezenţa armatei române, dincolo de Prut, arătând, fals, fără îndoială, că decizia Sfatului Ţării, din martie 1918, este rezultatul prezenţei armatei române în Chişinău, ceea ce este o minciună, mai ales că în Sfatul Ţării, poate puţin cunosc, nu a fost nici pe departe o unanimitate. Acolo au fost oameni care s-au abţinut de la vot, care s-au pronunţat împotrivă, adică nu a fost unanimitate suspectă.

@ Uitaţi-vă cum se discută despre ceea ce înseamnă Centenar. Am auzit, de nenumărate ori cuvintele: “De când s-a născut România…” Asta este o prostie, pentru că România, aşa cum o ştim astăzi, nu are nicio legătură cu România de după 1918, pentru că aceea este România Mare, iar România, despre statul român putem vorbi încă din timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Deci nu este Centenarul României, ci este Centenarul României Mari. Dar uitaţi-vă în discursul public. Când vine vorba de România Mare, toată lumea se face că uită de aceasta. Pentru mine este important ca acest Centenar să fie al României Mari.

@ Pentru noi, ca istorici, este o obligaţie să le explicăm, celor de azi, cum arătau vremurile de atunci, pentru că altminteri contextul din Transilvania, ca şi cel din Basarabia, nu ar putea fi bine înţeles şi nu ar putea să conducă spre înţelegerea Rezoluţiei de la Alba Iulia, deoarece, de fapt, atât Basarabia, cât şi Transilvania, în momentul respectiv, aveau câte o minoritate destul de semnificativă, pe de o parte, pe tărâm transilvan, cea maghiară, iar pe de altă parte, peste Prut era o minoritate pro-rusă şi din punct de vedere ideologic, pentru că acolo exista o foarte puternică mişcare socialistă, ca de altfel şi în zona intracarpatică.

@ Textul Rezoluţiei de la Alba Iulia, ca şi al deciziei de la Chişinău, are această condiţionare, care ţine în primul rând de felul în care arăta vechiul regat, unde exista un vot cenzitar, deci nu unul egal, universal şi secret. Vechiul regat nu era nici pe departe statul care avea să fie România după 1918. În esenţă, în primul deceniu interbelic, schimbarea radicală a statului român se datorează şi rezoluţiilor de la Alba Iulia şi Chişinău.

@ Ar trebui să ţinem seama de două lucruri. Pe de o parte, cel puţin din secolul al XVIII-lea, noi suntem într-o vecinătate imediată cu puterea rusă. Prin urmare, Rusia nu ar trebui să reprezinte, pentru noi, o necunoscută. Ne-am lovit de ea, ştim foarte bine rapturile teritoriale, tot ceea ce s-a întâmplat în secolul XX. Ca atare, noi ar trebui să fim destul de lucizi, în raport cu Rusia. Un raport marcat de prezenţa noastră în NATO şi UE. În general, în ultimele două secole, interesele româneşti au stat într-o balanţă, într-un raport de putere, fie că a fost vorba de trei sau de două centre mari de putere. Şi astăzi suntem cumva în aceeaşi paradigmă.

@ Cred că interesele româneşti trebui să fie bine corelate cu interesele unui mare centru de putere, care, la momentul potrivit, poate să reprezinte, pentru România, un sprijin considerabil.

În cazul de faţă, cred că acest Parteneriat Strategic cu Statele Unite ale Americii este esenţial. El trebuie continuat, încurajat, sprijinit, pentru că mi-este foarte greu să cred că un militar american prezent la Deveselu sau la baza aeriană de la Kogălniceanu va trebui să îşi dea viaţa pentru români şi pentru România, dacă unii dintre noi ar spune că nu prea i-am vrea pe aici. Nu se poate aşa ceva!
image

Dr. Constantin Corneanu:

@ Nu putem accepta ideea că 1 Decembrie nu ar trebui să fie Ziua Naţională a României, pentru că în numele atâtor jertfe şi speranţe, a tot ce s-a întâmplat, pentru această mare idee, Unirea tuturor românilor, la 1 Decembrie trebuie să fie ziua tuturor românilor. Acesta a fost momentul de glorie al nostru, după o perioadă extrem de complicată, în care am trecut de la emoţii, pasiune, umilinţă, neputinţă, la suferinţă fizică şi morală.

@ În Rezoluţiunea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia s-a garantat fiecărei minorităţi naţionale dreptul de a se instrui, administra şi judeca în limba proprie. Azi ni se reproşează că nu ne-am îndeplinit promisiunea. Dar, în clipa în care cei de la Alba Iulia au afirmat aşa ceva ei au precizat că vor asigura o conducere provizorie, a Transilvaniei, până când un for constituant va acţiona adecvat. Este deci de discutat dacă fruntaşii transilvăneni puteau promite ceva ce numai Constituţia României putea reglementa.

@ De ce Constituţia din 1923 nu a preluat promisiunea din Rezoluţiunea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia? În perioada interbelică maghiarii din România au suferit nu pentru că erau maghiari, ci pentru că au generat foarte multe probleme. În ciuda faptului că noi am vrut să fim foarte democraţi şi am scris promisiunea respectivă, minoritatea maghiară din noul stat român a fost extrem de rebelă la adresa României Mari, administraţia maghiară a refuzat să depună jurământul faţă de statul român, armata Ungariei, construită pe rămâşiţele fostei armate austro-ungare, împreună cu gărzile naţionale maghiare s-a comportat într-un mod inadmisibil şi au declanşat lupte, am avut intervenţia militară în Ungaria, pentru a lichida bolşevismul de acolo, am avut foarte multe greutăţi la Paris, unde premierul Brătianu a avut de înfruntat opoziţia Statelor Unite ale Americii şi a unora din aliaţii noştri. A fost pusă în discuţie frontiera noastră naturală şi graniţa româno-maghiară. Deci am avut foarte multe greutăţi cu minoritatea maghiară, din noul stat, România Mare, astfel încât cred că nu s-a mai pus problema să respectăm ceva ce oricum nu era decât o promisiune a românilor, ci una a unor fruntaşi politici, a unei părţi a societăţii româneşti, iar Constituţia de la 1923 nu a fost nici ea rodul unui consens.

@ Banatul a fost ocupat de trupele sârbe şi franceze şi de abia în primăvara anului 1919 am putut, cu acordul aliaţilor occidentali, să ne întoarcem acasă, în Banatul românesc. Pe de altă parte, ideea cu folosirea limbii unor minoritari în administraţie este foarte periculoasă. Noi am avut mari probleme cu depunerea, în Transilvania, a jurământului de către administraţiile minoritarilor faţă de statul român. Ca atare, cine ne garantează nouă că dacă ne jucăm cu focul nu vom arde?

@ În aceste momente avem nevoie de o armată puternică şi trebuie să ne afirmăm o strategie de politică externă în legătură cu un interes naţional pe care trebuie să îl definim.

image
Pe termen scurt şi mediu avem nevoie de bani, de încredere, de o viziune realistă, şi vrem nu vrem trebuie să acceptăm că vom fi primii care vom înfrunta o situaţie deosebită. Faptul că preşedintele Vladimir Putin a ordonat trecerea industriei de armament ruse la producţia de război, înseamnă că ei au realizat ce şi-au dorit. Sunt capabili şi timpul este foarte important, pentru ei, pentru ceea ce îşi doresc. Să redevină statul care va avea o influenţă internaţională şi prin puterea sa militară lăsând la o parte atacurile cibernetice, războiul hibrid etc.

@ Să ne gândim cum serbăm noi Centenarul Marii Uniri în condiţiile în care provincii istorice româneşti încă sunt departe de ţară? Cum să ne bucurăm noi, când ei sunt încă departe de ţară? Să acceptăm ideea că pentru noi nu s-a făcut încă dreptate şi că trebuie să luptăm pentru această dreptate, ideea reîntregirii ţării.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite