Asta, ce puţin, în spaţiul european unde, dacă vă amintiţi, apăreau cronicile invaziilor spaniole care cucereau pământurile populaţiilor de peste Atlantic şi le exterminau în campanii succesive, sub semnul Crucii şi cu pretextul că viaţa lor în sălbăticie jignea credinţa lumii civilizate (creştine şi catolice).

Desigur, nu trebuie exagerat şi nici să nu dăm prea mult credit unor lucruri mici şi neînsemnate. Dar cine şi pe baza căror criterii decide dacă o întâmplare trebuie trecută în acest registru şi ignorată sau, dimpotrivă, ascunde în ea o valoare reprezentativă pentru un om şi civilizaţia pe care o reprezintă? Donald Trump simte că amprenta pe care a pus-o deja asupra destinului Americii şi al lumii este într-atât de importantă încât merită simbolizată printr-o statuie de aur care veghea vineri în sala de conferinţe din Orlando (Florida) unde, de vineri dimineaţă, a început reuniunea CPA (Conservative Political Action Conference)

O decizie a organizatorilor conferinţei care, în mod normal, a fost aprobată de Trump însuşi deoarece, în această seară, în faţa celor mai fervenţi sprijinitori ai săi din Partidul Republican, va ţine un discurs foarte aşteptat deoarece, în prealabil, au apărut câteva mesaje „pe surse“ cum că va încerca să traseze liniile de bază pentru o eventuală campanie de câştigare a unui nou mandat prezidenţial în 2024. Demers cu care nu toţi tenorii partidului sunt de acord, probă absenţele notabile ale unor dintre foştii săi aliaţi din linia întâi, oameni care ne au pus niciodată întrebări şi s-au angajat fără rezerve în apărarea oricărei decizii a lui Trump. Unii, precum Mike Pence, fostul vicepreşedinte, au refuzat invitaţia. Alţii nici măcar n-au avut onoarea de a mai figura pe lista de trimiteri poştale: Mitt Romney, senator de Utah, Mitch McConnell, şeful grupului republican din Senat, sau Nikki Haley, fostă reprezentantă a SUA la ONU şi fostă guvernatoare a Californiei.


FOTO Getty Images

Acesta este contextul în care statuia realizată de Tommy Zegan provoacă polemică destul de nervoase şi ridică o serie întrebări neplăcute. Cert, nu s-ar fi întâmplat asta dacă statuia în cauză ar fi fost amplasată pe domeniul rezidenţial unde se află terenul de golf preferat al lui Trump, ba chiar ar fi fost un obiect de decor mult apreciat. Dar cu totul altceva este acest Summit conservator (desfăşurat sub sloganul „Look Ahead America“ unde, cel puţin teoretic, respectând principiile promovate de conservatori pentru a convinge electoratul creştin se adună oameni care spun că ar crede în Porunca a 2-a: „Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a niciunui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ. Să nu te închini lor, nici să le slujeşti’’ (Exodul 20, 1;4-5).

Şi acum apare, într-un context oricum extrem de tensionat în politica americană şi nu numai, această sculptură care mi se pare de un gust discutabil, astfel explicată de creatorul său Tommy Zegan:

Acum doi ani, am văzut toate statuile lui Trump, cu Trump gol pe closet, şi mi-am zis: Şiţi ceva? Pot să fac ceva mai bine!“

În principiu, aluzia la parabola „viţelului de aur“ şi la pedeapsa cumplită pe care Dumnezeu asupra păcătoşilor este destul de evidentă, sau cel puţin aşa mi se pare. Şi ceea ce nu înţeleg este de ce organizatorii au dorit să marcheze în acest mod cu totul neobişnuit revenirea idolului lor politic. Mă rog, acesta este, poate, rezultatul mentalităţii care domină aşa numita „Americă profundă“ care, aşa cum se vede, se regrupează destul de compact în spatele lui Trump, cu aceeaşi administraţie necondiţionată.


FOTO Getty Images

Întrebarea este dacă apariţia acestui gen de nouă operaţiune electoral-comercială poate însemna şi o schimbare în acelaşi sens a campaniilor politice în spaţiul european, înlocuind criteriile de acum cu unul nou, unul singur, anume raportarea la averea personală a candidatului şi a „ploii de aur“ pe care o promite pentru contribuabili. Nu este absolut deloc imposibil pe măsură încă nimeni nu s-a gândit la modul serios să exporte modelul Trump care, în esenţă, constituie în promisiunea exorbitantă a unui viitor succes uriaş, fără precedent, fără asemănare în istorie, unind toate populismele în jurul focului unde ard jertfele aduse Viţelului de Aur de tip nou.

Vi se pare o prostie? Uitaţi-vă cum au evoluat „criteriile de succes“ în mentalitatea generaţiilor de după '89, la neîncrederea susecventă în şcoală şi sistemele sale de valori. Cred că ar fascina o viitoare campanie politică desfăşurată sub semnul de recunoaşterea al unui candidat cu statuie sculptată în aur, indiferent de partid că oricum nu contează. Şi ar câştiga, mă tem chiar detaşat, personajul care va promite - oferind un minimum de garanţii - că, în seara când se anunţă rezultatele care-l vor transforma în califul României, va oferi membrilor săi de partid o replică în greutate de 50 de grame a statuii. Pentru simpatizanţi, o copie de 20 de grame. Pentru servicii speciale, cadoul se personalizează în funcţie de.

Desigur, gramajul este opţional, poate să scadă pe măsură ce s-ar instala o altă criză sau ar urma o altă pandemie. Dar principiul mi se pare lucrativ şi, nu-i aşa, ar însemna şi un lucru plăcut în faţa Domnului din moment ce, chiar poate contribui la bunăstarea unor membri ai societăţii. Cei care merită.