Articolul privind inculparea lui Donald Trump, livrat Senatului. Încep pregătirile pentru proces

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump FOTO EPA-EFE
Donald Trump FOTO EPA-EFE

Articolul privind inculparea fostului preşedintele american Donald Trump, acuzat de „incitare la insurgenţă”, a fost livrat luni seară Senatului, începând astfel pregătirile pentru proces, relatează NBC.

Reprezentanţii Camerei Reprezentanţilor care vor acţiona ca procucori în proces au ţinut luni seară o ceremonie la Capitoliu, în care au prezentat articolul secretarului Senatului.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a numit nouă „procurori” democraţi pentru procesul de luna viitoare, cu Jamie Raskin (Maryland), conducător al grupului. Ceilalţi opt sunt Diana DeGette (Colorado), Joe Neguse (Colorado), David Cicilline (Rhode Island), Joaquin Castro (Texas), Eric Swalwell (California), Ted Lieu (California), Madeleine Dean (Pennsylvania) şi Stacey Plaskett, delegat Virgin Islands fără drept de vot în Congres.

Camera Reprezentanţilor a votat pe 13 ianuarie inculparea lui Trump, acuzat pentru rolul avut în violenţele din 6 ianuarie de la Capitoliu, în urma cărora au murit cinci persoane, între care un poliţist.

Articolul privind inculparea face referire şi la convorbirea dintre Trump şi secretarul de stat din Georgia, Brad Raffensperger, pe care preşedintele îl îndemna să „găsească” suficiente voturi care să îi asigure victoria în stat.

Pe 13 ianuarie, zece republicani au votat alături de democraţi punerea lui sub acuzare. 

Prezentarea articolului cere Senatului să înceapă procesul pentru a determina dacă Trump va fi condamnat şi, eventual, îi va fi interzică să mai candideze vreodată. Pentru a fi condamnat, 17 republicani trebuie să voteze alături de democraţi.

Este aşteptat ca Senatul să înceapă procesul în săptămâna 8 - 12 februarie. Iniţial, procedura urma să fie derulată începând cu această săptămână, însă republicanii au cerut mai mult timp pentru ca avocaţii lui Trump să se poată pregăti. Toţi cei 100 de senatori, care vor fi juriu în acest proces, vor depune jurământul marţi după-amiază.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite