„Asaltul Zonei 51“. Avertismentul armatei americane după ce o postare virală invită „să-i vedem pe extratereştri“

„Asaltul Zonei 51“. Avertismentul armatei americane după ce o postare virală invită „să-i vedem pe extratereştri“

FOTO EPA-EFE

Forţele aeriene americane au avertizat oamenii să nu răspundă la o glumă răspândită pe reţelele sociale care invită la „năvala asupra Zonei 51”, o zonă strict secretă din timpul Războiului Rece din deşertul Nevada destinată antrenamentului militar, dar care de-a lungul timpului a atras curiozitatea celor dornici să afle adevărul presupus ascuns despre OZN-uri şi extratereştri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un eveniment creat pe Facebook ca o glumă, şi care a atras peste un milion de utilizatori numai din rândurile celor doar „interesaţi”, invită la luarea cu asalt a Zonei 51 pe 20 septembrie, la ora locală 3 dimineaţa. 
 
Zona restricţionată a Poligonului de teste şi antrenament de la Nevada a devenit asociată cu teoriile conspiraţiei în legătură cu presupuse OZN-uri ţinute secrete.
 
În descrierea evenimentului se spune că „nu ne pot opri pe toţi” şi „Hai să-i vedem pe extratereştri”.
 
Baza Nellis Air Force a transmis într-un comunicat că este la curent cu postarea de pe Facebook şi că „orice tentativă de acces în zonă este cu totul nerecomandată”.
 
Forţele aeriene americane spun că nu pot vorbi despre măsurile de securitate, dar că amenajarea furnizează „spaţiu flexibil, realist şi multidimensional” pentru testări şi „antrenamente avansate în interesul naţional al SUA”.
 
 
După ce timp de decenii oficialii guvernamentali au refuzat să admită existenţa Zonei 51, în 2013, CIA  a publicat documente desecretizate în care dotările întinse pe 20.700 de kilometri pătraţi erau numite şi localizate pe hartă în apropiere de albia Groom Lake.
 
Baza a furnizat teren de testare pentru mai multe aeronave secrete, între care U-2 în anii 1950 , iar ulterior pentru bombardierului invizibil B-2.
 
Caracterul secret al zonei a alimentat însă teorii ale conspiraţiei printre cei fascinaţi de OZN-uri şi chiar a suscitat o nişă turistică cu tematică extraterestră în comunităţile din apropierea deşertului, între care cafenele, un motel şi un bordel.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: