Apelul preşedintelui Joe Biden: „Acum trebuie să decidem: ce vrem să fim ca naţiune?”

FOTO EPA-EFE

Un apel cu sonorităţi dramatice amintind de un moment fără precedent în istoria ţării sale, asaltul planificat şi organizat asupra Capitoliului, eveniment de la care s-a împlinit un an de zile.

Un moment de comemorare marcat de discursul Preşedintelui Biden care mu s-a referit doar la trecut, ci a lansat semnale extrem de îngrijorate privind un viitor din pregătirea căruia nu lipsesc deloc ingredientele urii, intoleranţei, şovinismului şi cultul violenţei însoţit de un dispreţ complet faţă de legi şi tradiţiile democraţiei americane.

Faptele fără precedent petrecute atunci s-au datorat, acuză Biden, faptului că „pentru prima oară în istoria noastră, un preşedinte nu numai că a pierdut alegerile, dar a şi încercat să împiedice transferul paşnic de putere în momentul când o mulţime violentă lua cu asalt Capitoliul”. Responsabilitatea îi aparţine „fostului preşedinte înfrânt... al cărui ego şifonat era mai important pentru el decât democraţia sau constituţia noastră”.

Afirmaţiile făcute de Preşedintele SUA sunt de o extremă gravitate şi dau măsura nu numai a tensiunii excepţionale şi potenţialului destructiv al evenimentelor respective, oferind în acelaşi timp şi o indicaţie asupra modului în care se construieşte marele rechizitoriu împotriva celor care au plănuit şi instigat direct la acţiune. Asta deoarece, continua Biden discursul, trebuie ca lumea să ştie că acolo, în atacul asupra Capitoliului, „nu a fost un grup de turişti. A fost vorba despre o insurecţie armată. Nu doreau să respecte voinţa poporului, ceea ce doreau era să învingă voinţa exprimată de popor...Sprijinitorii fostului preşedinte au încercat să rescrie istoria”.

Folosind un procedeu retoric clasic, Biden nu a pomenit niciodată numele lui Trump, trimiţându-l în non-identitatea de tip ŞtiţiDumneavoastrăCine. În poveşti şi basme, procedeu magie albă utilizat pentru a se feri de puterile malefice ale numelui care, odată rostit, putea aduce aproape sau reînvia personajul malefic. Acuză altfel, dar la fel de direct: „Acesta este adevărul: un fost preşedinte al SUA a creat şi împrăştiat o ţesătură de minciuni despre alegerile din 2020. A făcut asta din cauza faptului că lucrul pe care-l preţuieşte este puterea şi nu principiile...A ţinut o sabie deasupra democraţiei... Nu este doar un fost preşedinte: este un fost preşedinte înfrânt...Dar nu poţi să-ţi iubeşti ţara decât doar atunci când câştigi...”.

Greu de crezut că lucrurile vor rămâne doar la acest stadiu de discursuri comemorative. Chiar dacă Donald Trump a răspuns imediat acuzându-l pe Biden, afirmând în mod fals că acesta i-ar fi pronunţat numele: „mi-a pomenit numele în scopul de a diviza şi mai mult America... este doar un teatru politic şi o diversiune pentru a acoperi eşecul complet şi total al lui Biden”.

Referirea la divizarea Americii are un temei absolut real, numai că procesul a început, a fost dezvoltat şi adus la dimensiuni extreme în perioada Trump: o polarizare violentă vizibilă nu numai la nivelul diverselor grupuri sociale, încă prezentă în spaţiul politic şi virusând instituţii şi procesul decizional.

Problema este că ceea ce s-a produs atunci pare să fie într-adevăr un proces ireversibil: în bătălia politică nu se mai confruntă adversari ideologici, ci duşmani care pare că pornesc o vendetă care să dureze, dacă nu generaţii, atunci măcar câteva cicluri electorale. Şi asta transformă esenţa însăşi a competiţiei politice. Şi nu numai în SUA.

Modelul acesta de tip negativ se bazează pe o intoleranţă completă şi, iată un exemplu interesant de acum câteva zile: senatorul republican Ted Cruz lansa o predicţie credibilă în sensul că dacă partidul său va câştiga în alegerile prevăzute la jumătate de mandat („mid-term elections”), atunci cu siguranţă vor iniţia o procedură de impeachment împotriva lui Biden. „Cred că există o şansă să facem asta, fie că este sau nu justificat” - a adăugat senatorul pe podcast-ul său, reluat în The Texas Tribune. „Verdict with Ted Cruz”: „Democraţii au transformat procedura de impeachment într-o armă. Au folosit-o în scopuri partizane împotriva lui Trump pentru că nu-l plăceau. Şi unul dintre dezavantajele reale în a proceda astfel este că dacă o transformi în armă mai mult şi mai mult şi o transformi într-un argument partizan, atunci, ştiţi, ce e bun pentru găscă e bun şi pentru gânsac”.

Amintirea dureroasă a momentului când s-au aflat realmente în primejdie maximă, de neconceput după standardele în care se desfăşura până atunci activitatea Congresului SUA, aleşii au votat, în mai, o suplimentare cu 1,9 miliarde$ prin care ar fi devenit posibilă alocarea de 200 milioane $ pentru crearea unei Forţe de reacţie rapidă care să poată răspunde adecvat unor evenimente ca cele din 6 ianuarie 2021. În martie, Capitol Security Review Task Force, aşa cum se reaminteşte pe DefenseOne a recomandat Congresului să stabilească o asemenea Forţă de reacţie rapidă alcătuită din personal din structurile de poliţie militară din Garda Naţională din întreaga ţară sau un batalion de poliţie militară staţionat permanent în Washington. Nu s-a ajuns aici, iată documentul final, text aprobat de Biden, dar semnificativ este că această idee pluteşte în aer ca răspuns la posibilitatea luată foarte în serios de a vedea din nou mase de nemulţumiţi motivate pentru a lua cu asalt clădiri guvernamentale.

Se poate? Desigur, din moment ce au trecut deja în sfera publică -şi nu numai în SUA, dar începând de acolo - manualele militare pentru crearea unei dezinformări ofensive la scară largă, preludiu absolut necesar pentru pregătirea unor mişcări de masă care să fie folosire ca etapă iniţială sau motiv de acţiune militară, fie restrânsă la planul intern, fie justificând o intervenţie internaţională. Aveţi aici analiza ProPublica/Washington Post despre modul în care platforma Facebook a fost folosită de profesionişti pentru a motiva şi amplifica nemulţumirile şi a le transforma într-o armă ofensivă.

Şi, în acest tip de climat, este foarte uşor ca lucrurile să meargă iarăşi foarte departe, chiar dincolo de ce s-a întâmplat atunci la Washington, dat fiind că un oficial de rang înalt, Greg Abbot, guvernatorul republicat din Texas, le transmite acum membrilor Gărzii Naţionale din statul său că pot să ignore în linişte directivele date de Pentagon. Fără precedent îndemnul: „Până când Preşedintele Biden nu federalizează Garda Naţională...nu este comandantul vostru şef în termenii constituţiilor federale sau statale”. Asta referitor la neacceptarea obligaţiei pentru membrii Gărzii Naţionale a vaccinării obligatorii împotriva Covid-19. Aveţi aici întreaga poveste.

Cât de departe merge sau poate merge un asemenea ordin de nesupunere nu numai în zona civilă dar şi în cea militară, cu ce consecinţe în cazul unei crize existenţiale pentru societate şi fundamentă strict politic? Aici s-a ajuns şi de aici încolo chiar orice tip de scenarii pot fi posibile. Poate şi de aici ezitarea lui Biden de a semna în favoarea iniţiativei privind implicarea Gărzii Naţionale într-o Forţă de Reacţie Rapidă?

Este cumva o presupunere partizană? Aveţi aici analiza unui sondaj Axios-Momentive care afirmă că 57% dintre americani sun convinşi că un moment similar cu atacul împotriva Capitoliului se va repeta în curând şi 55% sunt de acord că Preşedintele Biden a câştigat în mod legitim alegerile din 2019. Iar un sondaj foarte recent ABC/Ipsos arată că 25% dintre americani cred că manifestanţii violenţi apărau de fapt democraţia, iar alt sondaj, Associated Prss-NORC Center for Public Affairs spune că doar 40% dintre republicani cred că atacul a fost violent sau extrem de violent, alţi 30% spunând că nu a fost deloc violent.

În rest, orice s-ar spune, oricare ar fi argumentele pro sau contra, răul s-a produs: fiecare crede până la capăt în propriul său adevăr. Cu orice preţ. Cu orice cost social şi individual. La asta am ajuns şi cu asta trebuie să trăim, într-un fel sau altul.