Cei care s-au înscris în cursa pentru Green Card-ul american vor putea verifica doar online dacă au fost selectaţi, prin introducerea datelor personale şi a numărului de confirmare pe website-ul Departamentul de Stat SUA.

Înscrierile pentru Programul Loteria Vizelor DV-2020 au fost din 3 octombrie 2018 până pe 6 noiembrie 2018. Departamentul de Stat SUA va începe procesarea vizelor de imigrant şi susţinerea interviurilor pentru câştigătorii din mai, începând cu luna octombrie 2019.

De menţionat că simplă selectare nu garantează obţinerea Green Card-ului. Vor fi efectuate verificări ce ţin de conduită câştigătorilor şi de educaţia avută, cum ar fi îndeplinirea cerinţei minime de a avea o diplomă de bacalaureat sau, în lipsa acesteia, a unei experienţe relevante de muncă. Numai după parcurgerea cu succes a acestor etape eliminatorii de verificare, precum şi după susţinerea interviului de viză cu un ofiţer consular, câştigătorii loteriei se pot bucura cu adevărat şi pot începe să îşi plănuiască mutarea în SUA.

Programul Loteria Vizelor este administrat de Departamentul de Stat SUA, care anual face disponibile 50.000 de vize de imigrant pentru cetăţenii ţărilor care înregistrează o rată mică de imigrare în decursul a 5 ani precedenţi.  

România este una dintre ţările ai căror cetăţeni s-au calificat să participe la Programul de Loterie DV-2020. În anul fiscal 2018, un număr de 195 de vize de imigrant au fost emise pentru câştigătorii romani de loterie.