Anchetă la Casa Albă: Militarii însărcinaţi cu protecţia lui Pence, demişi după ce au adus femei la hotel în timpul unui turneu în America Latină

Anchetă la Casa Albă: Militarii însărcinaţi cu protecţia lui Pence, demişi după ce au adus femei la hotel în timpul unui turneu în America Latină

Mike Pence vorbind în Estonia în faţa unor militari din cadrul NATO FOTO AFP

Militarii însărcinaţi cu protecţia vicepreşedintelui Statelor Unite, Mike Pence, au fost eliberaţi de la îndatoriri din cauza unui scandal sexual. O anchetă este în curs.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un oficial din domeniul apărării a recunoscut pentru AFP că militarii au fost retraşi de la îndatoriri după ce s-a descoperit că au adus femei la hotel în timpul turneului vicepreşedintelui american în America Latină.

Sursa citată de AFP nu a precizat ţara în care a avut loc fapta, dar Mike Pence a vizitat recent Columbia, Argentina, Chile şi Panama.

NBC relatează că vicepreşedintele american a avut acces la înregistrări în care se poate vedea cum militarii însărcinaţi cu protecţia sa aduc femei într-un spaţiu securizat.

NBC notează că persoanele implicate în actualul incident sunt toate de rang înalt, una dintre ele activând în cadrul Forţelor Aeriene.

Nu există indicii că aceste femei erau prostituate, spun oficiali americani pentru NBC.

„Suntem la curent cu incidentul şi acesta face în prezent obiectul unei anchete“, a declarat pentru AFP maiorul Adrian Rankine-Galloway, un purtător de cuvânt al Pentagonului. „Persoanele în cauză au fost reîncadrate în forţele armate“, a adăugat el.

Este vorba de cel mai recent scandal legat de echipele însărcinate cu protecţia înalţilor oficiali de la Casa Albă.

Acum trei ani, agenţi Secret Service au primit prostituate în Columbia, în timp ce alţi agenţi au fost depistaţi în stare de ebrietate în Olanda, aminteşte AFP.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările