Analiză. Cine mai pleacă la război cu America? Declaraţiile şi deciziile preşedintelui Trump care i-au pus pe gânduri pe aliaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele SUA, Donald Trump
Preşedintele SUA, Donald Trump

Declaraţiile preşedintelui SUA în scandalul Ucrainagate şi decizia de a retrage soldaţii americani din nordul Siriei au provocat stupoare la Washington, mai mulţi apropiaţi ai Trump cerându-i, în mesaje indignate, să revină asupra acestei "erori", dar şi în rândul cancelariilor străine.

Preşedintele american Donald Trump a susţinut luni decizia administraţiei sale de a retrage trupele SUA din nordul Siriei, argumentând că este prea costisitor să menţină sprijinul forţelor kurde care luptă contra grupării Statulul Islamic. „Kurzii au luptat alături de noi, dar s-au cheltuit mulţi bani şi echipamente pentru a face asta. Ei luptă contra Turciei de decenii. Turcia, Europa, Siria, Iran, Irak, Rusia şi kurzii vor trebui acum să rezolve situaţia. Ei toţi urăsc SI, sunt inamici de ani întregi. Noi ne aflăm la 7.000 de mile depărtare şi vom sfărâma din nou SI dacă vine cumva în apropierea noastră. Este timpul să ieşim din aceste războaie ridicole şi fără sfârşit, dintre care mult sunt tribale'', a explicat Trump pe Twitter. 

Decizia luată de Donald Trump de a retrage trupele americane din nordul Siriei şi de a-i lăsa cale liberă preşedintelui turc, Tayyip Erdogan, pentru o ofensivă militară împotriva forţelor kurde, aliate ale Washingtonului în lupta antijihadistă, a născut o adevărată furtună atât la Washington, cât şi în alte capital ale lumii. „Decizia lui Trump de a-i abandona pe kurzi în Siria transmite un mesaj şocant aliaţilor SUA” titrează Washington Post, remarcând deja supărarea şi îngrijorarea europenilor. 

Franţa, care împreună cu Marea Britanie şi Statele Unite, este parte a coaliţiei împotriva Statului Islamic şi-a exprimat în mod deschis îngrijorarea că ofensiva Turciei ar putea afecta această luptă. „Trădarea kurzilor riscă să submineze înfrângerea ISIS” avertizează  The Guardian, explicând că „importanta contribuţie a forţelor kurde este recunoscută de partenerii occidentali de securitate care înţeleg că ISIS rămâne o problemă nerezolvată”. 

Senatori republicani cheie, pe sprijinul cărora preşedintele Trump contează în legătură cu nu puţinele sale probleme în Congres, se opun retragerii forţelor americane din nordul Siriei. Mulţi cred că odata ce Turcia va pătrunde în zona controlată acum de forţe americane, aliaţii kurzi ai Statelor Unite pot fi masacraţi de forţele turceşti ostile. Senatorii Marco Rubio si Lindsey Graham, ambii republicani, au condamnat hotărârea pe criterii strategice şi de moralitate. Se pare că preşedintele Trump nu s-a consultat cu aliaţii săi din Senat, înainte de a-şi anunţa decizia.

Lindsey Graham şi-a exprimat indignarea chiar în programul preferat al presedintelui de pe reţeaua de televizine FOX. „Mă deranjează profund” - a declarat senatorul. „Să spui poporului american că ISIS a fost distrus în Siria este un neadevăr”.

"Dacă acest plan", care deschide calea unei ofensive turceşti împotriva kurzilor, "este aplicat, voi introduce o rezoluţie în Senat care va cere revenirea asupra acestei decizii. Mă aştept să fie susţinută larg de cele două partide", a argumentat alesul republican într-un tweet.

Fosta ambasadoare americană la ONU, Nikki Haley, care a fost numită în funcţie de Trump, a scris pe Twitter: „Întotdeauna trebuie să ne apărăm aliaţii, dacă dorim ca şi ei să ne apere interesele. Kurzii au fost foarte importanţi în succesul nostru împotriva reţelei ISIS în Siria. Să-i lăsăm să moară este o eroare majoră”.

Un alt deputat republican a spus ca deşi este în interesul Americii să îmbunătăţească relaţiile cu Turcia, posibilitatea ca luptători ISIS deţinuţi de kurzi să revină în libertatea reprezintă un risc global.

În trecut, consilieri ai preşedintelui Trump au încercat să-l convingă că nu este momentul ca forţele americane să părăsească Siria. Fostul ministru al apărării James Mattis chiar a demisionat din cauza acestei dispute. Alţii, între care fostul consilier pentru securitate naţională John Bolton au pledat în favoarea respectării angajamentelor faţă de aliaţi, care s-au sacrificat sprijinind America în lupta împotriva ISIS.

O fostă oficialitate americană a declarat ca nu ştie dacă cele întâmplate au la origine faptul ca preşedintele nu mai are consilieri care să-l contrazică. „Nu înţeleg” - a spus oficialitatea respectivă, continuând: „Să-ţi abandonezi aliaţii este o tragedie”.

Apreciind că alegerea poate duce la un "dezastru", Lindsey Graham, unul dintre senatorii republicani cei mai apropiaţi de Donald Trump, i-a solicitat preşedintelui să "revină" asupra deciziei.

    

Decizia lui Donald Trump "garantează revenirea" jihadiştilor din gruparea Stat Islamic şi "abandonarea kurzilor va fi o pată pe onoarea Americii", a avertizat influentul senator conservator.

Un alt mare susţinător al preşedintelui american în Congres, Liz Cheney, numărul trei al republicanilor în Camera Reprezentanţilor, s-a declarat indignată de o decizie "care ignoră lecţiile din 11 Septembrie". 

"Retragerea forţelor americane din nordul Siriei este o eroare catastrofală care pune în pericol avansurile împotriva Statului Islamic şi ameninţă securitatea americană", a acuzat ea, pe Twitter. 

Senatorul republican Marco Rubio a avertizat şi el asupra unei "grave erori care va avea repercusiuni dincolo de Siria". 

"Acest lucru confirmă viziunea pe care o are Iranul asupra acestui guvern şi îl încurajează spre o escaladare a atacurilor ostile care, la rândul lor, ar putea declanşa un război regional mult mai vast şi mai periculos", a scris acesta, pe aceeaşi reţea socială. 

În faţa acestor critici, Trump revine cu un mesaj la fel de neinspirat în opinia analiştilor, Şeful Casei albe scrie pe Twitter: "Dacă Turcia va face ceva ce eu consider, în marea şi inegalabila mea înţelepciune, că depăşeşte limitele, voi distruge şi anihila complet economia Turciei".

Dar aceste declaraţii şi decizii  fac ca SUA să aibă o imagine de actor global pe care te poţi baza mai puţin decât oricând altcândva. Dacă se va considera că SUA au presat o ţară disperată pentru a obţine kompromat, sub ameninţarea sistării ajutorului financiar, (vezi cazul Ucrainei) mesajul transmis celorlalţi aliaţi este unul sumbru. O putere revizionistă, aşa cum este Rusia, va afirma că o ţară va conta pe America pe propriul ei risc. Şi va fi o acuzaţie dificil de contrazis, scrie „Financial Times“.

Stabilitatea americană ajunsese deja sub semnul întrebării în ultimii ani. Dispreţul lui Trump pentru NATO şi retragerea din diverse tratate au asigurat acest lucru. Însă existau versiuni ale acestui unilateralism şi la administraţiile anterioare. Actuala controversă se află la un alt nivel de gravitate. Ea implică faptul că, într-o relaţie bilaterală cu SUA, absolut totul e negociabil - şi încă în termenii dictaţi de Washington.

Chiar şi suspendarea şi revocarea preşedintelui s-ar putea să nu poată repara problema. Nici un aliat nu poate fi sigur că un viitor conducător american nu se va comporta într-o manieră similară. Dacă se întâmplă o dată, e cât se poate de raţional să se mai repete, ceea ce înseamnă că e raţional să-ţi faci şi nişte aranjamente alternative. În acest mod poate avea loc descompunerea alianţelor occidentale. Trump s-ar putea dovedi a fi unic în privinţa modului în care pune semnul egalităţii între interesul propriu şi interesul ţării sale. Însă nici un conducător străin prudent nu poate accepta o asemenea premiză. Introducerea suspiciunii este aspectul important, notează FT.

Poate că s-ar mai fi liniştit dacă alţi membri ai administraţiei s-ar fi delimitat de comportamentul respectiv. Din contră, Mike Pence şi Mike Pompeo au ajuns foarte aproape de a-l aproba. Vicepreşedintele pare să-şi fi diluat viziunea din 2016, conform căreia guvernele străine n-ar trebui să se implice în politica din SUA. Pe de altă parte, secretarul de stat apără presupusul trafic de influenţă, declarându-l o practică diplomatică uzuală. "Dacă tu-l poţi ajuta cu X, el te va ajuta să obţii Y", a afirmat el, fără a explica şi ce ar putea substitui cele două litere.

Şi nu numai aliaţii vor sesiza această mentalitate tranzacţională. Puterile rivale s-ar putea întreba dacă-l pot neutraliza pe Trump oferindu-i ajutor politic. Democraţii deja acuză că preşedintele va încheia o înţelegere comercială laxă cu China în schimbul cine ştie cărui avantaj. Dar oricum, ţările aflate în competiţie vor încerca întotdeauna să manevreze una împotriva alteia. Aliaţii contează însă pe o doză de încredere. Comportamentul de care e acuzat Trump distruge acea încredere.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite