Analiză. Cum se foloseşte Trump de războiul cu presa VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Schimb de replici Donald Trump- reporterul CNN Jim Accosta, în urma cărora acestuia i-a fost ridicată acreditarea la Casa Albă FOTO EPA/EFE
Schimb de replici Donald Trump- reporterul CNN Jim Accosta, în urma cărora acestuia i-a fost ridicată acreditarea la Casa Albă FOTO EPA/EFE

Încă din campania electorală din 2016 pentru şefia Casei Albe, Trump a făcut din presa, critică la adresa sa, o ţintă, aducându-i fel şi fel de acuze, conştient fiind că acest război este pe placul electoratului său. Mai nou, susţine opoziţia, şeful administraţiei SUA pune beţe în roate mass-media.

Partidul Democrat intenţionează, după preluarea controlului asupra Camerei Reprezentanţilor, să investigheze decizia administraţiei Trump de a împiedica AT&T să cumpere Time Warner şi dacă guvernul a încercat să pedepsească Amazon.com prin determinarea Companiei de Poştă a Statelor Unite să majoreze tarifele pentru serviciile de curierat, a declarat duminică un democrat de rang înalt, citat de Reuters.

 Reprezentantul democrat Adam Schiff, care ar urma să devină preşedintele Comisiei pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor,  a declarat publicaţiei online Axios că democraţii vor analiza dacă Trump încearcă să pedepsească companii majore ”cu instrumente ale puterii de stat, pentru a pedepsi presa”. Directorul general al Amazon, Jeff Bezos, deţine The Washington Post, în timp ce CNN se află între companiile grupului Time Warner.

Trump a atacat frecvent ambele companii de presă pentru criticile pe care le aduc administraţiei sale. ”Intră în atribuţiile noastre să descoperim acest lucru”, a afirmat Schiff  într-un  interviu acordat Axios. Schiff  a spus că Trump ”s-a întâlnit în secret cu şeful poştei pentru a-l convinge să majoreze tarifele pentru Amazon...Asta pare un efort din partea preşedintelui de la folosi instrumente ale puterii de stat pentru a-l pedepsi pe Jeff Bezos şi The Washington Post”.

Trump s-a plâns în mod repetat că Amazon nu plăteşte poştei un tarif corect pentru livrarea coletelor şi a afirmat, fără să ofere dovezi, că acest lucru costă contribuabilii americani miliarde de dolari. Preşedintele s-a opus, în perioada candidaturii sale, fuziunii dintre  AT&T şi Time Warner şi a atacat în repetate rânduri CNN. 

Acreditarea reporterului CNN la Casa Albă, suspendată

Casa Albă a suspendat, săptămâna trecută, acreditarea unuia dintre jurnaliştii postului de televiziune CNN, în urma unei altercaţii cu Donald Trump în cursul unei conferinţe de presă.

Reporterul CNN Jim Accosta, angajat într-un schimb dur de replici cu preşedintele, a refuzat să-i dea microfonul unei angajate a Casei Albe, pe care a atins-o în timpul acestui schimb de replici. ”Noi nu vom tolera niciodată ca un reporter să pună mâna pe o tânără femeie”, a comentat ulterior Sarah Sanders, pentru a justifica excluderea jurnalistului.

CNN şi-a exprimat susţinerea faţă de jurnalist şi şi-a exprimat îngrijorarea faţă de o ”decizie fără precedent” care constituie, în opinia sa, ”o ameninţare la adresa democraţiei noastre”.

Casa Albă a făcut publică o altă versiune a înregistrării video, aparent trucată, care a stârnit reacţia vice-presedintelui CNN, Matt Dornic: „Fără ruşine. Aţi făcut publică o înregistrare trucată – cu adevărat ştire falsă. Istoria nu va fi blândă cu tine” – i-a transmis el secretarei de presă a Casei Albe, Sarah Sanders, care a formulat acuzaţiile împotriva lui Acosta.

O asociaţie care reprezintă presa prezidenţială a îndemnat Casa Albă să anuleze această sancţiune, ”disproporţionată” şi ”inacceptabilă”.

În iunie, un susţinător al lui Donald Trump i-a sugerat să-i retragă acreditarea lui Jim Accosta, după ce acesta i-a pus din nou întrebări dure magnatului în domeniul imobiliar. ”Dictatorii le retrag acreditările jurnaliştilor, nu democraţiile”, i-a replicat reporterul.

Electoratul lui Trump sauvrează războiul cu presa

Mulţi ziarişti se tem că astfel de mutări agresive i-ar oferi preşedintelui pretexte să continue disputa cu presa pe care electoratul său o savurează. Deşi nu s-a decis o reacţie colectivă anume, consensul în rândurile breaslei este ca ceea ce s-a întâmplat este inacceptabil. Au avut loc întâlniri şi vor mai fi organizate şi altele, între oficialităţi şi ziarişti. „Nu vrem să-i oferim muniţie preşedintelui” – a spus un ziarist acreditat la Casa Alba, adăugând: „În acelaşi timp nu putem să ne lăsăm călcaţi în picioare. Dar e important să acţionăm în aşa fel încât să nu întărim impresia, pe care el o crează, că presa ar fi inamicul şi asta nu este uşor”.

Casa Albă susţine că preşedintele oferă presei acces amplu, dând exemplu conferinţa de presă de o oră şi jumatate la care s-a petrecut incidentul. Trump s-a referit în trecut la ziarişti ca fiind „inamicul poporului” şi conferinţele sale de presă sunt în realitate rare, el preferând să comunice prin intermediari şi pe tweeter, notează europa libera. Atacurile împotriva presei au devenit un loc comun la mitingurile lui Trump şi una dintre tacticile folosite predilect în recenta campanie electorală.

Preşedintele american Donald Trump a fost acuzat joi că a adus atingere independenţei judiciare şi libertăţii presei – ”o ameninţare la adresa democraţiei” şi un ”abuz de putere” – obligându-l pe procurorul general, Jeff Sessions, să demisioneze şi retrăgând acreditatea unui jurnalist, relatează AFP.

Statele Unite se află ”pe marginea crizei constituţionale”, au denunţat mai mulţi parlamentari democraţi şocaţi de plecarea constrânsă a lui Jeff Sessions, la o zi după alegerile de la jumătate de mandat cu rezultate împărţite.

Aflaţi într-o poziţie puternică, prin noua majoritate în Camera Reprezentanţilor, unii democraţi au agitat ameninţarea unei anchete parlamentare imediat ce vor prelua funcţia, în ianuarie.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite