Dacă legea permitea serviciilor americane să stocheze date „relevante“ pentru investigaţiile pe terorism, guvernul a considerat că relevante pentru aceste investigaţii sunt „toate” datele telefonice, deoarece "se stocheaza tot pentru a cauta ceva relevant". Acest argument a fost contrazis de instanţă.

"O astfel de dezvoltare expansivムa arhivei guvernamentale cu istoria privata din trecut a unei persoane ar fi o contracţie fără precedent a aşteptăƒrilor despre viaţa privată a tuturor americanilor“, spune Curtea in decizia motivată pe 97 de pagini.

Un argument care a cântărit mult în ochii Curţii pentru a considera programul ilegal a fost faptul ca programul şi interpretarea dată legii de catre guvern nu au fost dezbătute public, astfel că cetăţenii nu au ştiut ce se întâmplă.

Poate că o astfel de contracţie este cerută de nevoia de securitate în faţa pericolelor terorismului intern şi extern, zice Curtea. „Dar ne-am aştepta, însă, ca o astfel de decizie importantムsムfie precedatムde o dezbatere substanţialムşi exprimată într-un limbaj inconfundabil“.

Decizia instanţei deja a stârnit reacţii aprinse în rândul politicienilor, presei şi societăţii civile din SUA, făcându-i pe tot mai mulţi să ceară un control mai sever al modului cum are loc această colectare şi stocare a datelor de către servicii. De asemenea, părerea cvasiunanimă este că prevederile legale trebuie să includă termeni foarte precişi şi clari, care să nu dea loc guvernului la o interpretare aproape abuzivă, cum s-a întâmplat în acest caz.

În contextul discutării în România despre un nou set de legi „Big Brother“, care şi acelea includ colectarea şi retenţia datelor, ar fi bine să se privească la acest caz din Statele Unite pentru a nu repetă excesul de aici. Un simplu cuvânt poate lasă loc la multe interpretări, iar lipsa de dezbatere publică poate duce la trecerea unor legi pe baza cărora să se construiască programe secrete care să afecteze viaţa tuturor românilor pe termen foarte lung.  

Voi încerca, de aceea, să punctez din hotărârea Curţii de Apel americane, din care se poate vedea cât de importante sunt simple cuvinte care pot fi interpretate într-un mod care să le depăşească semnificaţia înţeleasă şi asumată de marea majoritate a cetăţenilor.  

Despre programul NSA de colectare şi stocare de date

Programul NSA în cauză s-a iniţiat în baza secţiunii 215 al Patriot Act, lege trecută de Congres după atentatele din 11 septembrie 2001 cu scopul de „a uni şi a întări SUA prin furnizarea de instrumente necesare pentru a intercepta şi obstrucţiona acte teroriste similare celor din 2001”.

Secţiunea 215 prevede că directorul FBI, sau o altă persoană desemnată, poate face o cerere pentru un ordin prin care să se solicite „€œfurnizarea de orice lucruri tangibil (inclusiv cărţi, informaţii, documente, sau alte lucruri) pentru o investigaţie [...] care să protejeze împotriva terorismului internaţional sau activităţilor clandestine de informaţii [pe teritoriul SUA], cu condiţia ca o astfel de investigaţie a unui cetăţean american să nu se desfăşoareƒ exclusiv pe baza activităţilor protejate de primul amendament al Constituţiei“. Primul amendament protejează libertatea de expresie.

Solicitarea trebuia motivată, iniţiatorul ordinului având obligaţia „să expună o lista a faptelor arătând cムexistムmotive rezonabile să se creadムcムlucrurile tangibile solicitate sunt relevante pentru o anchetムautorizată”. Se mai menţionează, de asemenea, că nicio persoană care primea un astfel de ordin nu avea voie să facă cunoscut public că l-a primit pentru a nu periclita ancheta

În baza prevederii că se pot cere „€œlucruri tangibile” ce sunt „œrelevante pentru o anchetムautorizată“, NSA a iniţiat un program prin care solicita metadata convorbirilor telefonice de la companiile de telefonie pe care o înmagazina într-o gigantică bază de date. Informaţia era apoi, la nevoie, atunci când se făcea o investigaţie concretă, filtrată şi cercetată în vederea găsirii unor legături între numere de telefon. 

Acest program a ieşit la iveală în urma dezvăluirilor făcute de Snowden (foto). 

Ce este metadata? 

Diferit de metodele convenţionale de interceptare, care implică înregistrarea vocală a conversaţiei telefonice, metadata nu include conţinutul vocal al discuţiei telefonice, se arată în motivarea Curţii. Metadata include, în schimb, detalii despre conversaţia telefonică, de exemplu durata acesteia, numărul de pe care s-a sunat şi la care s-a sunat.

Metadata, de asemenea, include şi seria telefonului şi furnizează informaţie despre „€œdrumul“ parcurs de o conversaţie telefonică prin reţea, care poate adesea (dar nu întotdeauna) furniza locaţia celui implicat în conversaţie.

Reprezentanţii guvernului au argumentat că metadata colectată nu conţine identitatea propriu-zisă a persoanei, această fiind aşadar protejată. Curtea a reţinut, însă, un studiu recent publicat în revista Science Magazin, care a dezvăluit cât de multă informaţie se poate obţine analizând metadata de la cărţile de credit. În studiul respectiv, făcut pe durată a trei luni, cercetătorii au folosit tranzacţii anonime de cărţi de credit de la 1.1 milioane de oameni şi au reuşit pe baza lor, folosind informaţii publice (cum ar fi o postare pe Twitter), să identifice 90% dintre aceste persoane.    

Procesul. Argumentele pro şi contra 

După dezvăluirile lui Snowden, American Civil Liberty Union (ACLU) a chemat în judecată, în septembrie 2013, directorul NSA şi alţii responsabili cu administrarea colectării şi stocării metadatei telefonice, clamând că programul încalcă dreptul la viaţă privată şi drepturile garantate constituţional.  
 
Piatra de poticnire în acest demers a fost definirea cuvântului „relevant” din secţiunea 215 al Patriot Act, guvernul argumentând că are nevoie de metadata tuturor, sau a aproape tuturor înregistărilor telefonice pentru a le înmagazina într-o bază de date ca ulterior să scoată din ea ce e relevant pentru o investigaţie autorizată. Tot guvernul a afirmat că termenul „€œrelevant“ este un standard extrem de generos atunci când vorbeşti despre probe.  
 
ACLU, de partea cealaltă, a argument că termenul „relevant“ nu este un concept nelimitat şi că inclusiv folosirea sau nefolosirea de către guvern a informaţiei respective arată că marea majoritate a informaţiei înmagazinate este irelevantă. Guvernul, de asemenea, a afirmat că metadata colectată –€“ o cantitate uriaşă de date care nu conţine direct informaţie „€œrelevantă”, după cum recunoaşte chiar guvernul – este totuşi „relevantă", deoarece aceasta poate permite NSA, la un moment dat, într-un viitor necunoscut, folosind capacitatea ei de a filtra o mare masă de informaţie nerelevantă până în acel moment, să identifice o informaţie relevantă. Guvernul a mai spus în apărarea poziţiei sale că filtrarea acestei informaţii este similară cu procedeul când ceri anumite informaţii de la o parte printr-o citaţie.
„Suntem de acord cu apelanţii cムo astfel de noţiune expansivă a «Relevanţei» este făƒrムprecedent şi nejustificatピ, se spune în decizia Curţii de Apel. 

€œ„Volumul mare de informaţii căutate este zguduitor; în timp ce mandatele de percheziţie şi citaţiile pentru date ce aparţin companiilor private pot cuprinde volume mari de hârtii, documente sau date electronice, în acest caz volumul mare de informaţie eclipsează o astfel de cerere pentru înfăptuirea unui probatoriu”, a spus Curtea. 

€„Ύn plus, distincţia nu este doar una a cantităţii, ci şi a calităţii. Mandatele de percheziţie şi documentele citate caută de obicei datele legate de o anumită persoană sau companie în curs de investigare, şi acoperムo anumită perioadă de timp, atunci când evenimentele din cadrul investigaţiei au avut loc. Ordinele în discuţie aici nu conţin astfel de limite”, mai reţine Curtea.  
  
Curtea notează că NSA a cerut metadata fiecărui telefon dat din ori înspre Statele Unite de la diverse companii telefonice, pentru o perioadă nedefinită extinsă în viitor. „Datele cerute nu sunt ale unor suspecţi aflaţi sub investigaţie, sau ale persoanelor or companiilor care au legături cu aceşti subiecţi, sau ale persoanelor ori companiilor care au legătură cu alţii care sunt în legătură cu subiecţii. Ele se extind la fiecare înregistrare care există şi, implicit, la cele care nu există încă, din moment ce aceste ordine impun o obligaţie a celui care le-a primit să furnizeze astfel de înregistrări continuu în măsură în care sunt create“.
 
„Relevant” nu există în abstract; ceva este sau nu „€œrevelant” în relaţie cu un subiect anume. În argumentare, Curtea notează că inclusiv secţiunea 215 din Patriot Act spune că datele trebuie să fie „€œrelevante în lupta împotriva terorismului”.  
  
În argumentul oferit de guvern, acesta spune că reţinerea şi stocarea datelor telefonice sunt relevante pentru „investigaţii împotriva terorismului”, fără să identifice vreo investigaţie specifică pentru care colectarea în masă a datelor este relevantă.  
  
Într-un cuvânt, se afirmă că „€œtoate datele telefonice sunt relevante tuturor investigaţiilor de terorism”, se spune în document. Sau, spus cu alte cuvinte, guvernul argumentează „dacă există o mega investigaţie anti-teroristă, şi că orice înregistrare care ar putea fi vreodatムutilizată în sprijinirea oricărui aspect al anchetei este relevantă în efortul global de combatere a terorismului”. 
 
În replică, Curtea notează că argumentul guvernului este incompatibil cu însăşi noţiunea de „investigaţie”. Să investighezi ceva, spune Curtea citând dicţionarul Oxford, „€œeste să examinezi ceva sistematic ori în detaliu“. Limbajul din secţiunea 215 se referă foarte clar la o investigaţie specifică, nu la efortul general al guvernului Statelor Unite în lupta antiteroristă. 
 
În acest caz nici nu există o încercare de analiză sistematică a informaţiei, spune Curtea, ci datele sunt simplu stocate şi păstrate în rezervă pentru când va fi momentul unei investigaţii particulare. Numai în acel moment datele sunt examinate. 
 
„œÎnregistrările căutate nu sunt nici măcar declarate că fiind relevante pentru vreo investigaţie sistematică faţă de o persoană, incident sau grup în particular; ele sunt relevante, în ochii guvernului, deoarece ar putea exista la un moment dat în viitor o nevoie sau dorinţa de a le căuta în legăƒturムcu o ipotetică viitoare anchetă“, se menţionează în document.
 
Interpretarea cerută de guvern ar necesita o extindere drasticムa termenului «relevant», nu numai cu privire la secţiunea 215, ci şi la un număƒr de alte legi legate de securitatea naţională, €„făcându-l sムse extindă dincolo de ceea ce aceste statute au fost vreodatムgândite“.
 
Guvernul a argumentat, de asemenea, că pe lângă relevanţa pentru subiectul luptei împotriva terorismului, metadatele telefonice sunt relevante pentru investigaţiile autorizate în aceea că „se caută în tot pentru a găsi ceva... astfel că totul devine relevant pentru investigaţie”.
 
Un astfel de argument e mult prea mult, afirmă Curtea. „€œInterpretarea pe care guvernul ne cere să o adoptăm sfideazムorice principiu de limitare“.  
  
„Raţionamentul pentru «relevanţă» care se aplică la un anumit set de informaţie nu se poate aplica în mod egal la toată informaţia. Dacă guvernul este corect, ar putea folosi prevedirile secţiunii 215 să colecteze şi să stocheze în masă alte metadata disponibile peste tot în sectorul privat, inclusiv metadata asociată cu informaţii financiare, medicale sau comunicaţii electronice (inclusiv e-mailuri sau comunicaţii social media) care au legătură cu toţi americanii“, afirmă Curtea.  
 
„O astfel de dezvoltare expansivムa arhivei guvernamentale cu istorice private din trecut ar fi o contracţie fără precedent a aşteptăƒrilor vieţii private a tuturor americanilor“, zice Curtea. 
Poate că o astfel de contracţie este cerută de nevoia de securitate în faţa pericolelor terorismului intern şi extern. „Dar ne-am aştepta, însă, ca o astfel de decizie importantムsムfie precedatムde o dezbatere substanţialムşi exprimată într-un limbaj inconfundabil“, mai spune Curtea.
 
Curtea notează, de asemenea, că puterea nu poate fi interpretată într-un mod care să sfideze orice limită semnificativăƒ. „€œO asemenea schimbare monumentală în abordarea noastră în combaterea terorismului necesită un semnal clar din partea Congresului, în loc de redefinirea unui limbaj adesea folosit şi de mult timp care, în contexte similare, a însemnat ceva mult mai restrâns“.
 


Programul încalcă legile vieţii private

Guvernul argumentează că, chiar dacă textul din lege nu prevede clar interpretarea dată de guvern, această interpretare este implicită, fiind motivată de faptul că Congresul a ratificat de mai multe ori acest program. Guvernul citează o prevedere care stipulează că „œCongresul se presupune a fi la curent cu o interpretare administrativă sau judiciară a unui statut şi că adoptă o astfel de interpretare atunci când aprobă un statut neschimbat".
 
Curtea respinge însă acest argument, răspunzând că argumentul nu se aplică în acest caz deoarece atât Congresul cât şi opinia publică nu au fost informaţi despre acest program pe motiv că a fost secret. „€œNu se poate spune că Congresul a ratificat un program despre care cei mai mulţi membri din Congres şi publicul nu au ştiut”, afirmă Curtea.  
  
Puţinii membri din comisia de intelligence (control al serviciilor – n.r.) au putut citi despre acest program pe un document clasificat într-o locaţie securizată, neputând fi acompaniaţi de consilieri, iar pentru cetăţeni programul a fost total necunoscut deoarece nu a existat o dezbatere publică, afirmă Curtea.  
  
Curtea notează că cetăţenii interesaţi sau grupuri de interese au tot dreptul să aducă interpretări la lege pe care ei le consideră incorecte şi să facă lobby pentru respingerea lor, lucru care în acest caz nu s-a întâmplat. Curtea mai afirmă că Congresul este mult mai bine poziţionat să definească aceste lucruri, cum ar fi „€œrevelanţa” acestor informaţii în lupta antiteroristă, şi că o dezbatere publică poate rezulta în aprobarea unui program care să conţină mai multe măsuri de siguranţă pentru respectarea vieţii private a persoanei.
 
În concluzie, Curtea afirmă: 
„€œAcest caz serveşte ca un exemplu al complexităţii tot mai mari în echilibrarea interesului primordial în protejarea securităţii naţiunii noastre –€“ o activitate în care, aşa cum spunea preşedintele, <<€œacţiunile sunt puse la îndoială, succesul nu este publicat, iar eşecul poate fi catastrofal>> – cu interesul la viaţă privată al cetăţenilor săƒi într-o lume în care capacităţile de supraveghere sunt vaste şi unde este dificil, dacムnu imposibil de evitat expunerea unei vaste cantităţi de informaţii despre o persoană acestor mecanisme de supraveghere.
 
Reconcilierea cionirii acestor valori necesitムo combinaţie productivă din partea tuturor celor trei puteri ale statului, fiecare dintre ele fiind potrivită în felul ei pentru această sarcină.
 
Pentru motivele de mai sus, putem concluziona că [...] programul de stocare a metadatelor convorbirilor telefonice depăşeşte sfera de aplicare a ceea ce Congresul a autorizat şi, prin urmare, încalcムsecţiunea 215 a Patriot Act.”

Reacţia oficialilor americani 

Casă Albă: se caută un mecanism alternativ   
 
Oficialii Casei Albe nu a putut oferi un comentariu imediat privitor specific acestei decizii, însă au notat că Preşedintele Barack Obama a cerut restructurarea programului de monitorizare, astfel încât companiile de telefonie, şi nu statul, să reţină aceste date. Informaţiile ar fi astfel foarte uşor de accesat în cazul unei investigaţii specifice de terorism.  
  
„Suntem în faza de evaluare a deciziei pronunţate în aceastムdimineaţăƒ", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Ned Price, citat de Politico. „Preşedintele a spus clar că el crede cムar trebui sムpunem capăƒt secţiunii 215 de colectare în masă a metadatei telefonice, cum existムîn prezent, prin crearea unui mecanism alternativ de a păƒstra capacităţile esenţiale ale programului fărムca guvernul să deţină aceste date în masă“. Price a mai menţionat că administraţia lucrează cu membrii din Congres din ambele partide, şi deja s-au făcut progrese pentru formularea unei legislaţii care să implementeze aceste reforme în ceea ce priveşte colectarea şi stocarea de date personale. 
  
Procurorul general al Statelor Unite, Loretta Lynch, a afirmat în cadrul unei audieri în faţa Congresului care a avut loc în aceeaşi zi cu publicarea acestei decizii, că apropierea datei de expirare a programului NSA (1 iunie) poate fi mai critică pentru viitorul acestuia decât hotărârea Curţii de Apel.
 
Lynch a numit acest program „€œun instrument vital în arsenalul nostru de securitate naţională”, dar a spus că se colaborează cu membrii din Congres „œpentru a căuta modalităţi pentru a reautoriza secţiunea 215 [din Patriot Act] într-un mod care să-i păstreze eficacitatea, dar şi să protejeze intimitatea“. 
 
Utilitatea acestui program de colectate şi stocare a metadatei telefoanelor a fost subiect de considerabilă controversă în Statele Unite. O comisie de revizuire instituită de Preşedintele Obama în urma dezvăluirii programului, o dezvăluire făcută de Snowden, a concluzionat că programul nu a jucat un rol semnificativ în perturbarea vreunui complot terorist din Statele Unite.  
 
De la apariţia acestui raport al Casei Albe, majoritatea oficialilor administraţiei au folosit termeni mai „moi“ pentru a descrie eficienţa programului, declarând cムacesta serveşte mai cu seamă ca un fel de poliţムde asigurare în creşterea încrederii cムSUA ar putea detecta sau stopa un complot terorist ţintit împotriva Statelor Unite.  
  
Congresul: tabere de ambele părţi 
 
Dat fiind că programul NSA în cauza expiră la 1 iunie, Camera Reprezentanţilor a trecut recent un proiect legislativ care încheie colectarea €œ„în masă” a datelor telefonice, dar păstrează alte utilizări ale statutului. Senatul încă nu a acţionat, deşi sunt 58 de senatori care spun că vor vota pentru sistarea acestui program.  
 
Cum se întâmplă şi în România, orice decizie judecătorească de o asemene amploare automat a împărţit taberele politicii în cei pro şi contra, fiecare având propriile argumente.
 
Cei care doresc sistarea acestui program au iniţiat un proiect legislativ numit «USA Freedom Act», care caută să pună unele limite modului cum sunt colectate şi stocate aceste date.  
 
De partea cealaltă, Senatorul republican Mitch McConnell (R-Ky.) a propus o reautorizare a secţiunii 215 din Patriot Act, spunând că „potrivit CIA, dacă acest program ar fi fost în uz cu mai mult de un deceniu în urmăƒ, s-ar fi împiedicat probabil atentatele din 9/11". Referindu-se la proiectul de lege «USA Freedom ActA», McConnell a spus că este o măsură care „€œnici nu ne va ţine în siguranţă, nici nu ne va proteja intimitatea”.  
 
Alţi congresmeni, din ambele partide, s-au simţit însă răzbunaţi de această decizie.
 
„€œDecizia de astăzi a Curţii reafirmă ceea ce spuneam de la scandalul Snowden“, a spus Congresmenul Sensenbrenner (R-Wis.), unul dintre iniţiatorii legii Patriot Act. „œCongresul niciodată nu a intenţionat în secţiunea 215 să permită o colectare în masă a datelor. Acest program este ilegal şi bazat pe o eronată interpretare flagrantムa legii“.
 
Hillary Clinton, candidat democrat la preşedinţia SUA, a luat poziţie de partea celor pentru reformarea legii, dar nu a comentat direct decizia Curţii de Apel în cauză.
„œCongresul ar trebui să avanseze acum proiectul de lege «USA Freedom ActA», un bun pas înainte în eforturile continue de a ne proteja securitatea şi libertăţile civile”, a scris Clinton pe Twitter. 
Consilierii Preşedintelui Obama au apărat legalitatea programului NSA de colectare a datelor telefonice, însă au indicat că dacă Congresul nu trece o lege care să clarifice explicit termenii în care acest program se poate derula, îl vor sista.
 
Până la încheierea acestui articol, media din SUA şi internetul sunt pline de discuţii şi articole pe această temă de interes general pentru publicul american.
 

Programul a fost implementat fără dezbatere publică. La fel va fi şi în România?

Reiterez în încheiere un lucru pe care l-a notat Curtea de Apel americană de mai multe ori în această decizie, şi anume că modul cum guvernul a înţeles implementarea acestui program s-a făcut fără o dezbatere publică şi fără o aprobare expresă şi explicită din partea Congresului, lucru care a cântărit enorm în a considera programul ilegal.
 
În România versiunea precedentă a legilor Big Brother a trecut de Senat cu unanimitate de voturi fără ca cineva să facă o dezbatere. Acum iarăşi se discută despre aceste legi care vor stoca şi colecta datele românilor, fără să existe o dezbatere aprinsă. 
 
Aţi văzut cât a cântărit interpretarea unui cuvânt simplu, „€œrelevant”, pentru a crea un program guvernamental care acum s-a dovedit că fiind ilegal. 
 
Ştie cineva din presă ori societatea civilă ce conţin noile legi Big Brother din România? După cum s-a văzut în cazul de faţă, diavolul stă în detalii. 
 
Este imperativ pentru fiecare român să urmărească subiectul legilor Big Brother, deoarece odată trecute astfel de legi sunt mai greu de schimbat, iar riscul de creare a unor monştri greu de controlat este foarte mare.