În dialogul purtat cu conaţionalii Adrian Cioroianu şi Mihaiu Mărgărit fulgerele cerebrale s-au succedat într-un flux din care am ales câteva afirmaţii, de interes general:

Revoluţia americană a fost unul dintre cele mai frumoase exemple de revoluţie. 

Revoluţia americană a fost un exemplu clasic de revoluţie în folosul poporului, al democraţiei, cu toate naivităţile şi cu tot romantismul idealist ai părinţilor fondatori ai Americii. Şi cu dramele de rigoare. 

Astăzi, 4 iulie semnifică ziua cea mai importantă în viaţa unui stat, care este de mai bine de jumătate de secol principalul garant al democraţiei, în lume. 

Americanii au un foarte interesant sentiment patriotic. 

Patriotismul lor diferă de patriotismul european, care deseori se confundă cu naţionalismul. 

Este un fenomen cultural atât de complex, este atât de bine şi de subtil condus, prin artă, prin entertainment/divertisment. 

Ideea de a fi mândru că eşti american este cuceritoare şi pentru cei care au venit acolo, de curând.

Dialogul integral, cu referiri ample la relaţia SUA cu China, Rusia şi România, îl puteţi viziona aici: