Alegeri SUA 2020. Donald Trump va vota anticipat, sâmbătă, în Florida

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 45 de milioane de americani au votat deja prin corespondenţă sau în persoană, cu peste 30% faţă de participarea totală din 2016. Alegerile în SUA au loc pe data de 3 noiembrie, dar americanii pot vota şi anticipat în mai multe state.

„Preşedintele Trump a prevăzut să voteze anticipat sâmbătă, la West Palm Beach", a făcut cunoscut purtătorul său de cuvânt, Judd Deere, citat de Digi 24.

În Florida, preşedintele american are programate încă de vineri mai multe mitinguri electorale.

Experţii Organizaţeia Elections Project arată că, din cauza pandemiei de COVID-19, peste 45 de milioane de americani au votat deja prin corespondenţă sau în persoană, cu peste 30% faţă de participarea totală din 2016.

La finalul anului 2019, Donald Trump şi-a ales ca reşedinţă, inclusiv reşedinţă fiscală, Palm Beach, mutându-se astfel din New York,oraş unde a stat întreaga viaţă.

„Iubesc New Yorkul şi pe oamenii minunaţi din New York, dar, în pofida faptului că plătesc milioane de dolari în oraş, în taxe locale şi pentru stat în fiecare an, am fost tratat foarte prost de liderii politici atât ai oraşului, cât şi ai statului", a spus Trump.

La alegerile din3 noiembrie candidează Donald Trump şi Joe Biden.

Citeşte şi:

Preşedintele Trump a fost testat negativ pentru Covid-19 înainte de dezbaterea prezidenţială cu democratul Joe Biden

Alegeri SUA 2020. Temele care ar putea înclina balanţa între Biden şi Trump în ultima lor dezbatere electorală








 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite