Alegeri SUA 2020. Întârzierea anunţării viitorului preşedinte riscă să arunce America în haos

Alegeri SUA 2020. Întârzierea anunţării viitorului preşedinte riscă să arunce America în haos

Manifestaţiile şi tensiunile cresc în Statele Unite, după alegerile prezidenţiale de marţi, pe măsură ce numărarea voturilor continuă, iar acţiunile în justiţie ale locatarului de la Casa Albă, Donald trump, se succed. Situaţia aminteşte de cea din anul 2000, când s-au confruntat democaratul Al Gore şi republicanul George W Bush, numai că America de acum s-a schimbat mult, nu mai este cea de acum 20 de ani, este mult mai divizată.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
„Opriţi numărarea“, scandau zeci de susţinători ai lui Donald Trump în faţa unui centru de numărare a voturilor la Detroit, în Michigan - un stat-cheie în care Joe Biden a obţinut o victorie, şi unde echipa de campanie a lui Donald Trump a lansat o acţiune în justiţie. Numeroase state au fost depăşite de un potop de buletine de vot trimise prin corespondenţă, din cauza pandemiei covid-19, iar numărarea voturilor continua joi.  
 
La Chicago, spre deosebire de Detroit, manifestanţii i-au cerut preşedintelui în exerciţiu Donald Trump să plece de la Casa Albă. Zece persoane au fost arestate în noaptea de miercuri spre joi la Portland, în Oregon, unde guvernatoarea Kate Brown a chemat Garda Naţională pentru a pune capăt la ceea ce a calificat drept „violenţă generalizată”, relatează Reuters. Alte manifestaţii post-electorale au avut loc la New York, unde poliţia a reţinut circa 50 de persoane, dar şi la Atlanta şi Oakland, unde persoanele ieşite în stradă cereau ca operaţiunile de numărare a voturilor să continue fără piedici. Militanţii The Protect the Results, mişcare care regrupează 165 de asociaţii şi sindicate, au prevăzut să organizeze evenimente în întreaga Americă începând de miercuri până sâmbătă. 
 
Formulând acuzaţii de fraudă, echipa de campanie a lui Trump reclamă întreruperea numărării voturilor în mai multe state unde se înregistrează o distanţare a democratului Joe Biden. La Phoenix, în Arizona, susţinători ai preşedintelui în exerciţiu, dintre care unii înarmaţi, s-au strâns în faţa unei secţii de votare în urma unor zvonuri precum că buletinele în favoarea liderului lor ar fi fost arse intenţionat.
 
Operaţiunea de procesare a voturilor a fost înreruptă pentru scurt timp, pentru ca poliţia să-i pună la adăpost pe reprezentanţii Comisiei Electorale. Totodată, jurnaliştii Fox News de la faţa locului au fost nevoiţi să părăsească incinta sub escortă. „Ruşine Fox News”, au strigat unii manifestanţi pro-Trump. Centrul electoral din comitatul Maricopa, din statul american Arizona, unul dintre ultimele care trebuie să mai numere voturi la alegerile prezidenţiale din SUA din 2020, a închis clădirea pentru presă şi public după ce susţinători furioşi ai lui Donald Trump s-au adunat în faţa clădirii. Unii dintre ei sunt înarmaţi, iar poliţiştii din forţele speciale de intervenţie s-au deplasat la faţa locului. 
 
Avocaţii au intrat în scenă
 
Potrivit CNN, Arizona, Nevada şi Georgia ar putea fi următoarele state vizate de acţiuni în justiţie din partea echipei Trump, care vrea să câştige timp cerând renumărarea voturilor. Georgia devine al patrulea stat pentru care tabăra Trump se adresează justiţiei. E vorba de o circumscripţie electorală unde, susţine echipa Trump, voturile care au venit după ora limită, care era 7:00 p.m., au fost amestecate cu voturile valabile şi au fost numărate necorespunzător. Ar fi vorba despre aproximativ 50 de voturi, iar sesizarea i-ar aparţine unui observator republican. 
 
Potrivit legislaţiei din Georgia, voturile care vin după termenul-limită trebuie să fie depozitate undeva în siguranţă, nu se vor deschide, iar în cele din urmă vor fi distruse. Echipa de campanie a lui Donald Trump se va adresa Curţii Supreme pentru a interveni în cazul unei decizii a instanţei supreme din statul Pennsylvania cu privire la numărarea voturilor după ziua alegerilor. În Pennsylvania 3,1 milioane de alegători şi-au trimis votul prin corespondenţă, iar autorităţile judiciare din acest stat au decis că voturile prin corespondenţă pot fi numărate până vineri, dacă plicul are data poştei anterioară zilei de 3 noiembrie. 
 
 Echipa de campanie a lui Donald Trump anunţă că a depus cerere în instanţă pentru ca procesul de numărare în Michigan să fie oprit, iar în Wisconsin unde rezultatele finale, dar neanunţate oficial arată un avans de peste 20 000 de voturi în favoarea lui Joe Biden, cere renumărarea voturilor . „Au fost raportate nereguli în mai multe zone din Wisconsin, ceea ce ridică serioase îndoieli asupra validităţii rezultatelor”, a anunţat şeful de campanie al lui Donald Trump, Bill Stepien. Administratorul comisiei electorale din acest stat a declarat, cu puţin înainte ca echipa Trump să ceară renumărarea, că nu au fost înregistrate nereguli şi că voturile au fost deja numărate de două ori, iar acum sunt numărate pentru a treia oară. 
 
Eric Trump şi Rudy Giuliani, în misiune specială în Pennsylvania
 
Preşedintele american Donald Trump i-a trimis în Pennsylvania pe fiul său Eric şi pe avocatul personal Rudy Giuliani pentru a urmări îndeaproape procesarea voturilor în acest stat devenit aproape decisiv pentru Casa Albă. Într-o conferinţă de presă, Eric Trump şi Rudy Giuliani susţin că preşedintele în exerciţiu a câştigat cursa din Pennsylvania, dar nu oferă dovezi în acest sens. Ei îi acuză pe democraţi că intenţionează să întoarcă rezultatul în favoarea lor. „Încearcă să trişeze”, a spus Eric Trump, de asemenea fără dovezi. „Asta depăşeşte tot ce am văzut până acum”, l-a completat Rudy Giuliani. Echipa lui Trump intenţionează să nu accepte înfrângerea care se preconizează în duelul cu Joe Biden.
 
Precedentul Al Gore-George W. Bush din 2000
 
Situaţia pare să amintească de anul 2000, când lupta cea mai strânsă se dădea pentru statul cheie Florida. Atunci, vice-preşedintele Al Gore, candidatul Partidului Democrat, era după prima numărătoare la doar aproximativ 1800 de voturi în urma republicanului George W. Bush. A durat cinci săptămâni până când a fost sigur cine va fi preşedinte. Al Gore, care îşi felicitase deja contracandidatul pentru victoria electorală, a solicitat ca voturile din Florida să fie renumărate.
 
 Legea prevede acest lucru în cazurile în care rezultatul este foarte strâns. Avantajul republicanilor a scăzut la mai puţin de 1000 de voturi, iar Gore a sperat din nou la o victorie. Armate întregi de avocaţi au fost pregătiţi, s-a apelat la Curtea Supremă din Florida şi, în final, la Curtea Supremă a Statelor Unite. Pe 12 decembrie 2000, judecătorii au hotărât că nu a fost aplicat un standard unitar la numărătoarea manuală a voturilor din Florida, nemaifiind posibilă o nouă numărătoare.
 
Aşadar, Curtea Supremă l-a declarat învingător pe George W. Bush.  S-ar putea repeta un astfel de scenariu într-o formă asemănătoare? Fostul ambassador al Germaniei în SUA până în 2018, Peter Wittig, spune că există „paralele“, dar subliniază că  există o diferenţă esenţială faţă de situaţia din 2000:  „Ne amintim că Gore s-a retras şi a ştiut să piardă. Gore punea stabilitatea democraţiei şi contextul mai larg în prim plan. Mă îndoiesc că un conflict juridic s-ar încheia de data aceasta la fel de corect, ca în anul 2000“. Un lucru este sigur deocamdată. Conform Constituţiei SUA, pe 20 ianuarie 2021 va avea loc învestirea preşedintelui SUA pentru următorii patru ani. 

Donald Trump sustine un discurs . FOTO EPA-EFE

Imagini din aceeasi galerie
  • Donald Trump sustine un discurs . FOTO EPA-EFE
  • Donald Trump sustine un discurs . FOTO EPA-EFE
  • Garda nationala ajuta politia sa disperseze
manifestantii antifascisti in Portaland, Oregon. FOTO EPA-EFE / Christian Monterrosa 
  • FOTO EPA-EFE / Christian Monterrosa  
  • FOTO EPA-EFE / Christian Monterrosa  
  • FOTO EPA-EFE / Christian Monterrosa  
  • Sustinatori ai lui Joe Biden in Los Angeles. FOTO EPE-EFE / Eugene Garcia
  • FOTO EPE-EFE / Eugene Garcia 
  • FOTO EPE-EFE / Eugene Garcia 
  • Sustinatori ai lui Donald Trump in Lafayette, California. FOTO EPE-EFE / John
G Mabanglo
  • Sustinatori ai lui Donald Trump in Lafayette, California. FOTO EPE-EFE / John G Mabanglo 
  • Sustinatori ai lui Donald Trump in Lafayette, California. FOTO EPE-EFE / John G Mabanglo 
  • Donald Trump vorbeste la Casa Alba pe 4 noiembrie 2020. FOTO EPA-EFE / Chris Kleponis
  • Donald Trump pleaca de la evenimentul desfasurat la Casa Alba, pe 4 noiembrie 2020. FOTO EPA-EFE / Chris Kleponis
  • Joe Biden la un eveniment în Wilmington, Delaware, pe 4 noiembrie. FOTO EPA-EFE / Sarah
Silbiger
  • Joe Biden la un eveniment în Wilmington, Delaware, pe 4 noiembrie. FOTO EPA-EFE / Sarah Silbiger 
  • Sustinătorii lui Donald Trump s-au adunat in Philadelphia. FOTO EPA-EFE
  • In Miami s-au adunat oamenii pentru susținerea lui Donald Trump. FOTO EPA-EFE
  • FOTO EPA-EFE
  • În fața Pennsylvania Convention Center s-au adunat oamenii si cer numărarea fierui vot. FOTO EPA-EFE
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările