Alegeri SUA 2020.  Şeful de personal al Casei Albe anunţă că în curând vor fi dezvăluite conexiunile familiei Biden cu România

Alegeri SUA 2020.  Şeful de personal al Casei Albe anunţă că în curând vor fi dezvăluite conexiunile familiei Biden cu România

Candidatul partidului Democrat pentru Casa Alb[, Joe Biden

Interesele de afaceri din străinătate ale lui Hunter Biden, fiul lui Joe Biden - fost vicepreşedinte american şi actualul candidat al democraţilor la Casa Albă - s-au extins la România, China şi Ucraina, iar opinia publică americană se poate aştepta să afle mai multe în zilele ce urmează, a lăsat să se înţeleagă şeful de personal al Casei Albe, Mark Meadows, prezent luni în emisiunea "The Evening Edit" a Fox Business Network.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cotidianul The Wall Street Journal este aşteptat să publice în această săptămână un articol cu privire la afacerile lui Hunter Biden, însă nu este clar dacă Meadows s-a referit la acesta.
 
„Mi se pare fascinant că o parte din banii care par să se scurgă spre familia Biden vin în linii mari din România, din Ucraina şi din China, exact cele trei ţări pentru care Joe Biden a fost trimis special (în calitate de vicepreşedinte)“ i-a spus Meadows gazdei sale, Elizabeth MacDonald.
 
„Ştiţi, mi se pare fascinant faptul că unele dintre sumele care par să curgă către familia Biden provin în mare parte din România, din Ucraina şi din China, chiar cele trei ţări în care Joe Biden a fost trimis special”, a afirmat Medows.
 
Moment în care gazda emisiunii, Elizabeth MacDonald, i-a adresat întrebarea: „Vreţi să spuneţi Rusia şi nu România? Rusia, Ucraina şi China apar în acuzaţiile privind traficul de influenţă al lui Hunter Biden. Este România noua ţară?”
 
Meadows a răspuns: „Chiar am menţionat România. Deci, cred că în zilele următoare veţi vedea şi o conexiune românească.”
 
Potrivit lui Meadows, Joe Biden va avea „de dat o mulţime de explicaţii“.

Informaţia a fost confirmată succint şi de preşedintele Donald Trump în cadrul unui interviu acordat marţi dimineaţa emisiunii „Fox and Friends”. Co-prezentatorul Brian Kilmeade îi spune preşedintelui republican: „aud că urmează şi România”.

„Urmează România”, confirmă Donald Trump.
 
Fostul vicepreşedinte democrat a dezminţit în mod repetat că ar fi discutat cu fiul său Hunter despre interesele de afaceri ale acestuia în străinătate.
 
„Comparaţiile sunt foarte tulburătoare“, a mai spus Meadows. „Aşa încât nu e surprinzător ca ei (echipa de campanie a lui Biden) să spună ''Nu vom vorbi cu presa“, a adăugat şeful de personal al Casei Albe, citat de site-ul Fox News. 
 
În octombrie 2019, Rudy Giuliani răbufnea la adresa presei americane, acuzând-o de apatie deliberată faţă de acuzaţiile de corupţie legate de familia Biden. Fostul primar al New Yorkului spunea că deţine informaţii despre afacerile necurate pe care Joe Biden le-ar avea în România.
 
Catalogându-l pe Biden drept „adoratul” presei, Giuliani acuza instituţiile media nu numai că nu investigaseră afacerile fostului vicepreşedinte american în ţări precum Ucraina, China şi România, ci chiar ignoraseră în mod intenţionat acuzaţiile de corupţie ce îl vizau pe acesta.
 
„Jurnaliştii de la Washington au muşamalizat aceste lucruri în ultimii trei ani”, spune Rudy Giuliani într-o intervenţie la emisiunea lui Howard Kurtz de la postul Fox News, „Media Buzz”. „Încerc să investighez un enorm scandal de corupţie din Administraţia lui Obama.”
 
Declaraţia venea după ce un denunţător anonim îl acuzase pe preşedintele american că făcuse presiuni asupra preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru a obţine informaţii compromiţătoare despre Joe Biden şi fiul acestuia, informaţii care l-ar putea ajuta în campania prezidenţiale.
 
 Pe lângă afacerile din Ucraina, cu compania de energie Burisma, Hunter Biden a fost consilierul omului de afaceri român Gabriel (Puiu) Popoviciu, ale cărui afaceri cu imobiliare au devenit subiectul unei investigaţii, potrivit unor surse familiare cu contextul respectiv. Investigaţia, pornită într-o vreme în care SUA şi aliaţii puneau presiune pe statul român pentru a lua măsuri de combatere a corupţiei, a dus la condamnarea lui Popoviciu şi la o pedeapsă cu închisoarea, scrie anul trecut, New York Times.
 
Foxnews.com relata încă din luna mai a anului trecut că ancheta asupra lui Puiu Popoviciu, care era cunoscut drept unul dintre cei mai bogaţi şi mai puternici bărbaţi din România, a venit pe fondul apelurilor din partea Statelor Unite şi a aliaţilor săi privind combaterea corupţiei din ţara noastră. Acest lucru a condus la condamnarea omului de afaceri român la şapte ani de închisoare.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările