Alegeri SUA 2016. Prezidenţialele americane, pe înţelesul românilor VIDEO
0
Alegerea preşedintelui SUA este un proces complex, care implică mai multe etape. În primul rând, candidaţii sprijiniţi de partidele politice sunt desemnaţi , apoi americanii votează următorul şef al statului. SUA folosesc un sistem de vot indirect pentru a-şi alege preşedintele. Există, practic, două voturi: unul popular, în care votează cetăţenii, şi unul al electorilor, în care votează reprezentanţi aleşi din fiecare stat pentru un candidat.
Preşedintele Statelor Unite ale Americii este ales, potrivit Constituţiei SUA, în fiecare an bisect, pentru un termen de patru ani, de către un Colegiu Electoral, ales la rândul său prin vot direct de către alegători.
Legislaţia stabileşte şi ziua de vot, în marţea de după prima zi de luni din noiembrie. Deşi au existat numeroase încercări de modificare a sistemului de vot şi de introducere a votului direct, americanii au considerat că acest sistem este cel mai bun.
CINE VOTEAZĂ
Orice cetăţean american cu vârsta de peste 18 ani poate vota direct la secţiile de votare, prin corespondenţă sau electronic. Pentru a vota, alegătorii trebuie să se înregistreze cu mult timp înainte de ziua votului, dar există şi state care permit înregistrarea în ziua scrutinului: Connecticut, Rhode Island, Idaho, Iowa, Maine, Minnesota, Montana, New Hampshire, Wisconsin, Wyoming şi Washington DC. Un caz special în reprezintă Dakota de Nord, unde alegătorii nu trebuie să se înregistreze pentru a vota.
În 32 dintre statele americane se poate vota anticipat cu până la 50 de zile. Deja, peste 20 de milioane de americani, din cei 206 milioane cu drept de vot, şi-au execitat acest drept. Însă toate voturile vor fi numărate în ziua alegerilor, adică pe 8 noiembrie, după închiderea urnelor. Alegătorul votează pentru un tichet – candidaţi la preşedinţie şi vice-preşedinţie, dar în fapt el alege o listă de mari electori.
Tichetul care obţine cel mai mare număr de voturi într-un stat câştigă toţi marii electori – câştigătorul ia totul – cu două excepţii: statele Nebraska şi Maine.
În aceste state (din 1972 în Maine şi 1996 în Nebraska) doi mari electori sunt atribuiţi câştigătorului votului pe întreg statul, iar restul (trei în Nebraska şi doi în Maine) sunt alocaţi câştigătorului votului din fiecare district al Camerei Reprezentanţilor din statul respectiv.
O singură dată a fost votul împărţit, în 2008 în Nebraska, când John McCain a câştigat patru mari electori, în timp ce Barack Obama a câştigat un mare elector.Deşi cetăţenii cu drept de vot îşi exprimă opţiunea la urne, preşedintele este ales prin votul celor 538 de electori din Colegiul Electoral.
Fiecare stat, are un număr de electori egal cu numărul total al senatorilor şi al membrilor Camerei Reprezentanţilor (echivalentul Camerei Deputaţilor) pe care statul respectiv îi are în Congres (Parlamentul american). Congresul american este bicameral, Senatul fiind forul superior iar Camera Reprezentaţilor – forul inferior.
În Congresul american, fiecare stat este reprezentat de doi senatori şi un număr variabil de deputaţi. Numărul deputaţilor pe care fiecare stat îl are în Congresul american, depinde de numărul locuitorilor înregistraţi la ultimul recensământ. Districtul Columbia – DC, deşi nu este stat, are trei electori în Colegiul electoral.
CINE SUNT MARII ELECTORI
Marii electori, care sunt desemnaţi de partide, nu pot fi senatori sau membri ai Camerei Reprezentanţilor ai SUA şi votează în capitala fiecărui stat în a treia zi de luni din decembrie după alegeri.
Un număr de 25 de state precum şi Washington DC obligă prin lege marii electori să voteze la fel ca electoratul din statul lor, dar alte 25 de state nu prevăd nimic prin lege pentru acest vot. De-a lungul istoriei marii electori au votat în 99% din cazuri aşa cum a votat şi electoratul din statul lor.
COLEGIUL ELECTORAL
Pentru a fi ales preşedinte al SUA este nevoie de o majoritate în Colegiul Electoral, adică de voturile a cel puţin 270 de mari electori din cei 538.
În cazul în care niciun candidat nu întruneşte această majoritate, preşedintele este ales de Camera Reprezentanţilor dintre primii trei clasaţi, prin votul statelor, fiind necesară o majoritate de 26 din cele 50 de state.
Unele state nu vor putea vota, dat fiind că numărul reprezentanţilor din cele două mari partide, Republican şi Democrat, este egal şi deci se neutralizează.
În această situaţie, vicepreşedintele SUA este ales de către Senat, prin votul individual al senatorilor dintre primii doi clasaţi.
O astfel de situaţie a avut loc în 1800, când Camera Reprezentanţilor l-a ales preşedinte pe Thomas Jefferson şi în 1824 când a fost ales John Quincy Adams.
Există şi situaţia (întâlnită de patru ori în istorie, în 1824, 1876, 1888 şi 2000) în care candidatul care a obţinut cele mai multe voturi în scrutinul popular nu a fost majoritar în Colegiul Electoral.
În cel mai recent astfel de scrutin, în anul 2000, George W. Bush l-a învins pe Al Gore cu 271 - 266 (un vot anulat) în Colegiul Electoral, deşi a obţinut numai 50,5 milioane de voturi faţă de aproape 51 de milioane pentru Gore. Acest sistem face ca un număr redus din cele 50 de state să fie considerate decisive (state cheie) în stabilirea câştigătorului.
INVESTIREA PREŞEDINTELUI
Deşi rezultatele alegerilor sunt cunoscute imediat după votul popular, conform tradiţiei, în lunea ce urmează celei de a doua zi de miercuri din luna decembrie, electorii din fiecare stat american se întâlnesc în mod oficial în capitala respectivului stat pentru a vota preşedintele şi vicepreşedintele SUA.
În general, electorii votează pentru candidatul care a obţinut majoritatea în statul pe care îl reprezintă, însă au existat patru cazuri în care, candidaţi ce au câştigat majoritatea voturilor populare, nu au ajuns şi preşedinţi ai SUA.Voturile electorilor sunt sigilate şi trimise preşedintelui Senatului.
Pe 6 ianuarie, acesta le citeşte în plenul reunit al celor două camere ale Congresului. Pe data de 20 ianuarie la orele 12.00, învingătorul este investit preşedinte al SUA în biroul oval de la Casa Albă.
CINE SE LUPTĂ PENTRU ŞEFIA BIROULUI OVAL
Bătălia pentru Casa Albă se duce în mod tradiţional între candidaţii celor două mari partide americane: Democrat şi Republican. Însă aceştia nu sunt singurii care se află în luptă, în cursă aruncându-se şi candidaţi ai altor partide sau independenţi.
Anul acesta însă, cei care apar în sondajele de opinie sunt, pe lângă democrata Hillary Clinton şi republicanul Donald Trump, reprezentantul libertarienilor, Gary Johnson, şi candidata Partidului Verzilor, Jill Stein.
Foto: Getty Images
Hillary Clinton. Născută pe 26 octombrie 1947, democrata Hillary Diane Rodham Clinton are la activ 30 de ani în serviciul public. Din 2009 până în 2013 a fost secretar de Stat în administraţia Obama, între 2001 şi 2009 a fost senatoare de New York, iar în perioada 1993-2001 a fost prima doamnă a SUA. În 2008 a intrat în cursa internă a democraţilor pentru Casa Albă, dar Barack Obama a avut câştig de cauză.
Donald Trump. Născut pe 14 iunie 1946, Donald John Trump Sr. este un magnat în domeniul imobiliarelor, investitor şi chiar vedetă de televiziune. Preşedinte al Organizaţiei Trump, miliardarul este renumit pentru stilul său de viaţă extravagant, pentru maniera directă, uneori chiar brutală, de abordare şi pentru apariţia sa în reality show-ul NBC „The Apprentice“ („Ucenicul“, în trad.).
Gary Johnson. Născut pe 1 ianuarie 1953, candidatul Partidului Libertarian, Gary Earl Johnson, este un om de afaceri care a deţinut în perioada 1995-2003 funcţia de guvernator al statului New Mexico. Până în 2011 a făcut parte din Partidul Republican şi chiar a încercat, fără succes însă, să-şi facă loc în cursa internă pentru prezidenţiale. A reuşit în 2012 din partea libertarienilor, iar acum îşi încearcă iar puterile. Recent, a fost protagonistul unei scene considerate drept penibilă întrucât nu a ştiut ce este Alepul (oraşul din nord-vestul Siriei măcinat de lupte între rebeli şi forţele guvernamentale). Este cotat cu 4-5% din intenţiile de vot.
Jill Stein. Născută pe 14 mai 1950, candidata Partidului Verzilor, Jill Ellen Stein, a fost şi în 2012 candidata acestei formaţiuni pentru Casa Albă. În 2002 şi în 2010 a candidat şi pentru funcţia de guvernator al statului Massachusetts, dar fără succes. La sfârşitul lunii august era cotată în sondaje cu circa 3,2% la nivel naţional, însă la jumătatea lunii octombrie media obţinută de candidata Verzilor scăzuse sub 2%.
Se încarcă comentariile...
