Alegeri SUA 2016. Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, îl sprijină pe Donald Trump şi o atacă pe dur pe Hillary Clinton

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul partidului Frontul Naţional Francez (FNF), Marine Le Pen s-a comparat cu Donald Trump şi a avertizat din nou că Hillary Clinton va aduce instabilitate pe plan global.

Pentru Franţa, oricine este mai bun decât de Hillary Clinton. Deoarece eu cred că Hillary Clinton înseamnă război. Hillary Clinton reprezintă haosul şi instabilitatea mondială”, a spus Le Pen, citată de CNN.

„Cred că Hillary Clinton înseamnă război, (...) devastare, dezechilibrul lumii“, a estimat Le Pen în interviul difuzat miercuri seara de CNN.

În opinia liderei extremei drepte franceze, cu Hillary Clinton la conducerea SUA ar interveni „opţiuni economice devastatoare“ pentru francezi. „Sunt opţiuni geostrategice care vor angaja conflicte mondiale ce riscă să fie foarte complicate“, a afirmat dna Le Pen.

Candidată ea însăşi la alegerile prezidenţiale din Franţa din 2017, Marine Le Pen a făcut o paralelă între candidatura sa şi cea a miliardarului american Donald Trump, faţă de care ea şi-a manifestat deja sprijinul încă din iulie.

„Nu facem parte din sistem, nu depindem de nimeni, nu vom primi ordine de la vreo putere financiară sau de la multinaţionale“, a dat ea asigurări.

Cu opt luni înainte de alegerile prezidenţiale din Franţa, toate sondajele asigură că Marine Le Pen, al cărei partid înregistrează progrese la fiecare scrutin de câţiva ani, va intra în turul al doilea, cum a făcut şi tatăl său, Jean-Marie Le Pen, în 2002. 

La începutul acestui an, controverstatul om politic francez a numit-o pe Clinton ca fiind cea mai periculoasă candidată, avertizând că dacă va fi aleasă preşedinte al SUA, „întreaga lume va fi aruncată în haos”, scrie presa internaţională.

Le Pen este al doilea politician din zona de extremă-dreaptă care o atacă pe Hillary Clinton şi îl sprijină pe miliardarul republican Donald Trump. 

Fostul lider al partidului britanic eurosceptic Ukip, Nigel Farage, care a făcut campanie pentru Brexit, şi-a exprimat, luna trecută, susţinerea fermă pentru candidatul republican în cursa pentru preşedinţia SUA, Donald Trump, în timpul unui miting în Mississippi. 

 Farage a comparat campania miliardarului cu cea pe care el a desfăşurat-o în favoarea ieşirii Marii Britanii din UE, campanie pe care în final a câştigat-o în timpul referendumului din 23 iunie, vot pe care fostul lider Ukip l-a prezentat ca pe o modalitate pentru britanici de a relua controlul asupra ţării lor.

„Paralelele sunt vizibile“, a dat asigurări Nigel Farage la Jackson, în Mississippi. „Toată lumea ne dădea perdanţi, însă noi am reuşit. Am făcut din 23 iunie ziua noastră a Independenţei, când am zdrobit elitele de la putere“, a spus Farage.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite