Alegeri SUA 2016. Anatomia, mână-n mână cu politica republicană

Atunci când cursa republicană pentru nominalizare părea că a atins cel mai jos(nic) nivel, realitatea demonstrează că substantivul „limită” a fost inventat de oameni fără viziune. Dezbaterea republicană organizată la Detroit mi-a creat o mare dilemă.

Mi-a fost greu să mă hotărăsc dacă asist la un film cu scenariul scris pe genunchi, la o ceartă aprinsă între câţiva copii de grădiniţă cărora bătăuşul clasei le-a furat jucăriile preferate sau la o discuţie purtată de băieţei la pubertate. Discuţia despre cât de mari sau mici sunt mâinile şi alte părţi anatomice ale unuia sau altuia dintre candidaţi a fost purtată în cadrul dezbaterii electorale republicane cu numărul 11. În aceste condiţii, nu-mi rămâne decât să o aştept cu interes pe următoarea.

„Şi <Marco Rubio> s-a referit la mâinile mele- <dacă sunt mici, şi altceva trebuie să fie mic>. Vă garantez că nu există nicio problemă. Vă garantez.” (Donald Trump, candidat la nominalizare, Partidul Republican)

Dialogul dintre Scufiţa Roşie şi lup este total neinspirat în comparaţie cu show-ul din această dimineaţă. Cei care au crezut că vor asista la o discuţie serioasă, între oameni cu idei, cu o platformă politică, un discurs articulat - pentru că, nu-i aşa, cam astea sunt aşteptările de la reprezentanţii unei democraţii ca la carte - mai au de aşteptat. În schimb, am asistat la schimburi violente de replici şi la atacuri la persoană.

Retorica lui Trump: nimic nou sub soare

Donald Trump s-a prezentat ca un candidat cu şanse reale de nominalizare, gata să intre în forţă în cursa pentru Casa Albă, a vorbit despre flexibilitate şi a evitat să dea răspunsuri punctuale la întrebările care i s-au adresat. Chiar şi când e prins la înghesuială, reuşeşte să iasă neşifonat. E şi asta o artă. Electoratul lui Donald se poate mândri cu alesul său, Trump joacă tare. Şi de data aceasta, a făcut ceea ce face mereu: a jignit, a vorbit peste contracandidaţii lui, şi-a repetat frazele consacrate, să nu le uite lumea. De altfel, potrivit CNN, omul de afaceri a fost cel care a acaparat şi cel mai mult timp alocat dezbaterii: peste 27 de minute. Ted Cruz a încercat să-l domolească, explicându-i că adulţii vorbesc pe rând şi invitându-l să respire pentru a se calma. Savuros schimbul de replici şi referirile la yoga.

Ilustraţie: Ted Cruz încearcă, fără succes, să-l domolească pe Donald Trump

Ted Cruz a fost, în Detroit, responsabil cu atacurile şi ironiile la adresa lui Trump, făcând schimb de roluri cu Marco Rubio, care a părut mai obosit de data aceasta. Este ca şi cum băieţii s-au vorbit să facă cu rândul, să nu se obosească sărind la beregata lui Trump amândoi în acelaşi timp. Au răspuns la întrebările adresate de moderatori, şi au trimis votanţii la site-urile lor, acolo unde pot afla tot ce doresc despre crezurile şi planurile candidaţilor pentru viitorul Americii şi al lumii. Candidatul John Kasich şi-a îmbrăţisat generos rolul de adult, de băiat bun al dezbaterii.

Candidaţii îşi dau cu stângul în dreptul

Pledoariile finale ale candidaţilor au fost cireaşa de pe tortul dezbaterii. Sau bomboana de pe coliva dezbaterii, după cum preferaţi. Moderatorul Bret Baier i-a întrebat pe candidaţi dacă vor susţine alesul Partidului, chiar dacă acesta s-ar numi Donald Trump. O întrebare simplă, la care s-a cerut un răspuns la fel de simplu: da sau nu.  După ce au încercat să convingă electoratul că Donald Trump nu are stofă de preşedinte, nu e capabil, e mincinos etc., candidaţii au anunţat că vor susţine nominalizatul Partidului Republican, indiferent cine va fi acesta. Înţeleg că imaginea unui partid unit este importantă. Ce nu înţeleg însă este cum poate să te cheme Marco Rubio sau Ted Cruz, să faci asemenea afirmaţii şi apoi să aştepţi să fii votat.

Romney îi dă apă la moară lui Trump

Cu doar câteva ore înainte de dezbaterea republicană din Detroit, Mitt Romney, fost candidat prezidenţial, a lansat un atac fără precedent la adresa lui Donad Trump. Romney a pus sub semnul întrebării caracterul lui Trump, stabilitatea şi credibilitatea acestuia, abilitatea de a gestiona capacităţile nucleare americane, a vorbit despre scandalurile în care a fost implicat magnatul şi despre lipsa de inteligenţă de care Trump dă dovadă.

Ilustraţie: Mitt Romney spune despre Donald Trump că este „un şarlatan’’

Vorbim despre atacuri venite din partea unui republican care, acum patru ani, când încerca să câştige Casa Albă, era recunoscător pentru girul de încredere pe care i-l acorda Trump. Înţeleg că Romney a încercat să transmită un mesaj alegătorilor republicani, să-i „avertizeze”, ce nu înţeleg este de ce a fost ales tocmai Romney să livreze acest mesaj? Republicanii par că s-au urcat într-un tren care merge cu viteză. Fiecare staţie în care opreşte acest tren le dă „ocazia” să se mai discrediteze puţin. Mă îndoiesc că vreunul dintre votanţii lui Trump a fost „mişcat” de pledoaria lui Romney. Iar pentru Trump a fost prilejul ideal de a da o replică tăioasă şi de a-l umili pe Romney, omul pentru care, în 2012, a organizat campanii de strângere de fonduri: „Aş fi putut spune, <Mitt, cazi în genunchi> Ar fi căzut în genunchi”, a spus Donald Trump. În plus, Trump susţine că adevăratul motiv pentru care Romney nu a intrat în cursa de anul aceasta a fost teama de candidatura lui Trump. Rămâne întrebarea: de ce s-a hotărât ACUM Mitt Romney să se lege de Trump? De ce nu înainte de alegerile din Nevada? Sau Carolina de Sud? De ce acum? Şi ce anume urmăreşte?