Alegeri SUA 2016. Scandalul e-mailurilor dinamitează festivalul încoronării lui Hillary Clinton

Alegeri SUA 2016. Scandalul e-mailurilor dinamitează festivalul încoronării lui Hillary Clinton

Hillary Clinton urmează să primească nominalizarea democraţilor pentru cursa prezidenţială din toamnă FOTĂ AFP

Convenţia democrată , care urmează să o numească oficial pe Hillary Clinton candidată pentru Casa Albă, s-a deschis, astăzi, la Philadelphia (nord-estul SUA) într-o atmosferă de scandal după ce preşedinta partidului şi-a anunţat demisia, comentează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Regia acestei convenţii, la care participă mii de delegaţi democraţi veniţi din toate colţurile ţării, a fost afectată de publicarea de către site-ul Wikileaks a circa 20.000 de mesaje interne ale înalţilor responsabili ai partidului. 
 
Unele dintre aceste mesaje, făcute publice vineri, par să indice un partid decis în favoarea lui Hillary Clinton încă din alegerile primare, ceea ce senatorul Bernie Sanders şi susţinătorii săi nu au încetat să denunţe. 
 
Mii de protestatari au ocupat duminică străzile din Philadelphia pentru a-şi arăta susţinerea faţă de senatorul socialist Bernie Sanders, care s-a retras din cursa pentru nominalizarea democraţilor la prezidenţiale în favoarea fostului secretar de stat Hillary Clinton. Acesta este primul protest de anvergură organizat de susţinătorii senatorului în ajunul Convenţiei Partidului Democrat, scrie AP.
 
Preşedinta democraţilor a demisionat
 
Debbie Wasserman Schultz, a cărei poziţie fusese fragilizată de scurgerea în presă a unor e-mailuri interne, şi-a anunţat duminică demisia de la preşedinţia Partidului Democrat din SUA. 
 
„Cel mai bun mod pentru mine de a îndeplini acest obiectiv (alegerea lui Hillary Clinton ca preşedinte) este să demisionez din funcţia de preşedinte al partidului, la sfârşitul convenţiei“, a declarat ea. 
 
Hackerii ruşi, arătaţi cu degetul
 
Anturajul lui Hillary Clinton a sugerat, de altfel, că hackerii ruşi suspectaţi că ar fi sustras mesajele au făcut-o pentru „a-l ajuta pe Donald Trump“. „Este alarmant“, a spus directorul său de campanie, Robby Mook. 
 
„Există dovezi că actori ai statului rus au spart DNC (Democratic National Committe), au furat emailurile, şi sunt experţi care spun că au scurs aceste emailuri cu scopul de a-l ajuta pe Donald Trump“, a declarat Mook pentru CNN într-un interviu difuzat duminică: „Nu cred că este o coincidenţă că aceste emailuri au fost publicate în ajunul convenţiei noastre de aici.
 
 „Trebuie să fim îngrijoraţi că Trump şi aliaţii săi au adus modificări platformei pentru a o face mai pro-rusă, şi l-am văzut vorbind despre cum NATO nu ar trebui să intervină. Deci, cred că atunci când pui totul cap la cap, este o imagine tulburatoare“, a declarat managerul de campanie a lui Clinton.  Unele emailuri arată că reprezentanţi ai partidului au pus sub semnul întrebării viabilitatea lui Sanders şi au discutat despre cum ar putea să folosească religia sa împotriva lui.
 
Susţinătorii lui Sander vădeau în scurgerea Wikileaks validarea suspiciunilor lor. „Mesajele probează ceea ce se ştia demult“, afirmă Dora Bouboulis, originară din Vermont, care purta o inscripţie „Şefii partidului au trucat alegerea“. Dar, în general, alegătorii lui Sanders o susţin în majoritate pe dna Clinton, potrivit sondajelor. 
 
Tot ceea ce Partidul Democrat poate reuni ca staruri, în special preşedintele american în exerciţiu Barack Obama şi fostul preşedinte Bill Clinton, vor susţine discursuri în cele patru zile ale convenţiei, care se va desfăşura în sala de hochei şi de baschet Wells Fargo Center.  Democraţii intenţionează totuşi să profite de această convenţie pentru a prezenta imaginea unui partid unit şi pregătit să lupte pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, spre deosebire de Convenţia de învestitură republicană care l-a desemnat pe Donald Trump în 21 iulie. 
 
Chiar şi Bernie Sanders a ales să nu facă din această controversă un casus belli.„Efortul meu în această zi este de a face ca Donald Trump să fie învins şi să fie aleasă Hillary Clinton“, a spus el. 
 
Fratele vitreg al lui Obama votează cu Trump
 
Fratele vitreg al preşedintelui american în exerciţiu, Barack Obama, care a fost cavaler de onoare la nunta acestuia, a declarat că el va vota pentru candidatul republican Donald Trump la alegerile prezidenţiale din noiembrie, scrie „ The Telegraph“.
 
Malik Obama, 57 de ani, contabil în Kenya, are reşedinţa de bază în Maryland şi este înregistrat să voteze aici. El are de gând să călătorească în SUA ca să-şi exprime votul pentru candidatul republican. 
 
Fratele vitreg al lui Obama a declarat că motivul principal pentru decizia sa îl constituie scandalul provocat de utilizarea de către Hillary Clinton a unui server de e-mail privat pe când era secretar de stat. 
 
El se declară totodată "dezamăgit" de moartea colonelului Moammar Gaddafi, liderul libian, care i-ar fi fost un prieten bun. Malik Obama, care are mai multe soţii, a declarat pentru New York Post: „Mă simt ca un republican acum pentru că ei dezaprobă căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi aceasta mă atrage“. „Îmi place Donald Trump pentru că el vorbeşte din inimă“, a adăugat el. 
 
El şi preşedintele american au avut acelaşi tată, dar mame diferite şi cei doi s-au întâlnit pentru prima dată în 1985. Reacţionând la această informaţie, Donald Trump a spus:„Uau, probabil că el a fost tratat de către preşedinte la fel de rău ca toţi ceilalţi“. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările