Al Doilea Război Rece

Preşedintele SUA, Donald Trump şi preşedintele Chinei comuniste, Xi Jinping FOTO EPA-EFE

Peste Ocean, pe micul ecran, de mai multe ore curg imaginile video şi schimburile de opinii cu experţi în relaţia bilaterală dificilă dintre SUA şi China oficial comunistă, neoficial dornică de a capitaliza tot ceea ce îi va putea permite depăşirea, în timp, a superputerii Statelor Unite. Prezicerile unora sunt sumbre, în condiţiile în care libertăţile din Hong Kong vor dispărea.

Cum preşedintele chinez Xi Jinping este adeptul unui stil autoritar de conducere nu mai există vreun dubiu privind aneantizarea statutului special al arealului Hong Kong şi preluarea sa sub jurisdicţia integrală a Beijingului. 

Probabil că preşedintele SUA, Donald Trump va reacţiona verbal, dar China comunistă nu va fi deloc impresionată. Accentuarea crizei generate de protestatarii pentru libertate din Hong Kong versus noul cadru legislativ generat la Beijing pentru reprimarea manifestaţiilor ce induc ideea de secesiune nu face decât să confirme confruntarea tot mai dură dintre Statele Unite şi Republica Populară Chineză, în traducere liberă Al Doilea Război Rece. 

Chiar dacă de la Casa Albă s-a emis sugestia unei întâlniri a preşedintelui Xi Jinping cu protestatarii din Hong Kong, nu înseamnă că se va şi întâmpla aşa ceva, mai ales că de un an de zile şeful statului chinez a ignorat invitaţia omologului american, de a se întâlni, între patru ochi - plus translatorii - pentru un compromis în dosarul Hong Kong. 

Statele Unite au multe alte probleme de reproşat Chinei comuniste, de la responsabilitatea privind apariţia şi răspândirea coronavirusului, la furtul intelectual, spionajul masiv şi minciuna geopolitică. 

Să ne reamintim faptul că secretarul Departamentului de Stat, Mike Pompeo afirma, la începutul acestui an, că Partidul Comunist Chinez este "ameninţarea centrală a timpurilor noastre”. A urmat o amplă campanie de blamare a Republicii Populare Chineze pentru generarea virusului de la Wuhan, ceea ce a generat pandemia actuală. 

Beijingul a trecut la contraatac susţinând că coronavirusul ar fi putut fi iniţial produs într-un laborator al organismului militar american, ipoteză deloc susţinută de probe imbatabile. 

În mod cert şi alegătorii americani, dar şi cei chinezi înţeleg că războiul oratoric dintre cele două administraţii prezidenţiale acoperă şi nereuşite interne, atât în SUA, cât şi în China oficial comunistă. Realitatea fără fard geopolitic indică pornirea pandemiei, place sau nu Beijingului, de la Wuhan, iar numărul cel mai mare de victime datorate coronavirusului se înregistrează acum peste Ocean, datorită unei reacţii lente de contracarare eficientă a acestui nou inamic public în SUA. 

Trump a încercat să transforme China în partenerul Statelor Unite, pe multiple planuri, dar Xi Jinping a optat pentru o concurenţă economică puternică cu o finalitate clară, în viitor: înlocuirea hegemoniei americane cu cea chineză. 

Este inexistentă competiţia ideologică dintre SUA şi China, comparativ cu ceea ce era confruntarea dintre sistemul democratic american, cu valorile sale şi sistemul sovietic, cu constrângerile sale, pe timpul Războiului Rece? Ceea ce se vede, cu ochiul liber, indică divergenţe majore în privinţa opţiunilor Beijingului pentru administrarea zonei Hong Kong şi pentru reunificarea, la nevoie manu militari, cu Taiwanul, ambele dosare generând mai mult decât o simplă dispută privind buna guvernare. 

Beijingul nu vorbeşte de separarea economiei chineze de cea americană, dar pe terenul realităţii, Statele Unite îşi recheamă companiile acasă şi ia măsuri contra investitorilor chinezi.

A adâncit pandemia diviziunile internaţionale? În mod evident da. Cu toate acestea, căutarea speranţei pentru eradicarea coronavirusului a dovedit că succesele în producerea, cât mai repede, a unui vaccin util, a generat un efort global, cu susţineri reciproce între ţări de pe continente diferite.

Al Doilea Război Rece va reîmpărţi pământenii în două tabere? La o analiză lucidă, cel puţin acum există chiar mai multe centre de putere regională, unele deloc dornice de a fi cu una sau alta dintre superputerile lumii. Cum aerul Planetei Albastre a devenit mai respirabil, pe timpul pandemiei, iar schimbările climatice par a fi fost încetinite de stoparea masivă a activităţilor economice cu efecte nocive, cooperarea, nu confruntarea ar fi soluţia ideală, în ecuaţia geopolitică mondială actuală.

Dar pentru a înţelege prezentul, un recurs la istorie este absolut necesar, motiv pentru care am adresat câteva interogaţii istoricului Constantin Hlihor, un conaţional imun la artificiile veacului trecut şi la cele ale primelor două decenii din secolul actual.

Dr. CONSTANTIN HLIHOR 

- Cum trebuie perceput azi Războiul Rece?

- Cei care au câştigat războiul pe teatrele de operaţiuni militare, nu au câştigat şi pacea, pentru că în interiorul coaliţiei naţiunilor unite existau puteri care aveau atât viziuni diferite asupra modului cum trebuie să funcţioneze o societate şi lumea în ansamblul ei, aici fiind vorba de democraţia liberală, împărtăşită de societatea occidentală, americană, britanică, în general vest-europeană şi o mare putere de la est, Uniunea Sovietică, cu o viziune total diferită, în care statul trebuia să aibă grijă de tot, drepturile şi individul ca atare fiind subsumate acţiunii colective, ceea ce occidentalii nu puteau să accepte şi nu vor accepta niciodată. Astfel că au fost înţelegeri pe obiective strategice imediate. A fost împărţită Europa, în două sfere de influenţă. Lumea, în ansamblul ei se va împărţi ulterior.

- Este o metaforă sintagma Cold War?

- Este o metaforă, care exprimă în istorie imposibilitatea celor care au câştigat răzoiul, de a se întoarce pentru a da un nou verdict pe teatrele de operaţiuni militare, aşa cum s-a întâmplat în primul sau în ultimul război mondial. Deci, termenul desemnează o confruntare, între două sau mai multe puteri, care şi-au mutat centrul de greutate, de pe teatrul de operaţiuni militare clasice, cu tancuri, cu avioane, cu milioane de soldaţi, pe teatre de operaţiuni altele decât războiul. Şi confruntarea s-a desfăşurat în dimensiunea propagandistică, ideologică, economică. S-a derulat şi un adevărat război al spionilor, în sfera informaţională.

- De ce a durat atât de mult această înfruntare aparte?

- Confruntarea dintre mari puteri sau superputeri este pentru ceva. Războiul, în istoria umanităţii, nu s-a dus doar de dragul unor idei. Nici măcar cruciadele care au plecat din Europa, să elibereze Sfântul Mormânt, nu au fost duse doar pentru religie. Deci, după Al Doilea Război Mondial, erau interese de ordin strategic, cele de ordin economic şi interese de ordin politic. Lumea se afla în competiţia dintre două mari ideologii, privind modul cum trebuie organizată şi gestionată o societate şi lumea, în ansamblul ei. Lumea capitalistă, cu democraţia liberală şi lumea socialistă, cu marxismul, în centrul ei. Confruntarea nu a fost clasică, nu a început printr-o declaraţie de război, aşa cum au început războaiele în istoria universală. În Războiul Rece a avut câştig de cauză cel care a utilizat o strategie pe care adversarul nu a intuit-o. Aşa se face că eroarea liderilor sovietici a fost majoră, în a înţelege mecanismele de purtare a Războiului Rece. Uniunea Sovietică s-a prăbuşit prin implozie, nemaiavând funcţionale bazele regimului, şi nu printr-o victorie, aşa cum s-a întâmplat în teatre de război, în prima şi în a doua conflagraţie mondială. Aşa că, în cazul unui nou posibil Război Rece să nu ne aşteptăm că acesta va începe printr-o declaraţie a unui lider oarecare, aflat în competiţie, cu alt lider, al unei mari puteri. Nu. Va fi o lume în care pacea şi confruntarea, vor fi în cotidianul nostru obişnuit, aşa cum s-a întâmplat în perioada Războiului Rece.

- Ceea ce pare a fi un nou Război Rece implică şi confruntarea ideologică, pentru că opune pe liderul de la Casa Albă, celui de la Beijing. Anterior, criza rachetelor a dus la confruntare verbală dură între SUA şi URSS, ulterior, înaintea căderii zidului Berlinului, dialogul dintre preşedintele american şi cel sovietic a fost marcat de înţelepciune politică. Cum comentaţi o asemenea dinamică?

- Criza rachetelor cubaneze a marcat sfârşitul etapei în care, teoretic, lovitura nucleară era decisivă, pentru că ambele tabere şi-au dat seama că un război câştigat cu arma nucleară nu aduce beneficii, de niciun fel. Iar gestionarea unui război nuclear este greu de anticipat, pe baza cunoaşterii tragediei japoneze, marcată de cele petrecute la Hiroshima şi Nagasaki. Prin urmare, cele două centre de putere caută strategii alternative. Şi una din aceste strategii a fost aceea a coexistenţei. Apoi arma clasică, puşca, a fost înlocuită cu arma cuvântului. A început un război al imaginilor şi al reprezentărilor. Diviziile de luptă au intrat în fundal, fiind aduse în prima linie diviziile de la Hollywood, armatele de pop rock şi o nouă filozofie care cucerea Occidentul, aceea a consumerismului. Aici, Moscova şi lumea comunistă nu au avut nicio reacţie, nici nu au înţeles momentul acesta. Iată cum, prin undele radio, ajungea cuvântul libertăţii, fără să fie oprit la frontieră, de către grăniceri, iar filmele americane au bătut propaganda, într-un limbaj de lemn, a liderilor sovietici şi a celor din ţările socialiste satelite. Un alt moment este cel al venirii, la Casa Albă, a lui Ronald Reagan. Nu numai că aparţinea unei lumi a imaginii şi cuvântului, dar a fost şi un om care a ştiut să înţeleagă expertiza diplomaţiei publice şi strategiile non-militare de a înfrânge imperiul răului. Şi a elaborat strategii de ordin financiar, comercial şi imagologic, pentru a înfrânge Uniunea Sovietică. Şi a reuşit.

- Războiul imagologic, dintre Washington D.C. şi Moscova a continuat şi după încheierea Războiului Rece, un aspect pe care cum îl comentaţi acum?

- Noi am purtat acest dialog pentru a releva mecanismele unui nou tip de confruntare. Dar acest Război Rece are multe asemănări cu războaiele clasice. Confruntarea dintre două mari puteri are la bază interese de ordin comercial, financiar şi de ordin strategic. Războaiele sunt pentru resurse, de orice natură. Aşa apar crize ale cooperării, ale comunicării, în ceea ce priveşte distribuţia şi redistribuţia resurselor. Bătălia mare este pe resurse energetice, pe resurse de minerale utile industriei high-tech, ori ţările cu potenţial avansat de tehnologie au nevoie de aceste resurse. Şi mecanismele de cooperare care funcţionează bine pe vreme de pace, uneori se gripează şi apar confruntările pentru resurse. Şi pentru că acestea ar putea fi neînţelese de omul de pe stradă este nevoie de războiul cuvintelor, al imaginilor, pentru a se obţine sprijin, legitimitate şi pentru un lider şi pentru adversarul său. Toate conflictele post-Război Rece, au fost duse pentru lucruri şi idealuri care nu pot fi respinse - drepturile omului, libertate, prosperitate. Cine respinge aşa ceva? Dar unde au fost conflicte, acestea au adus prosperitate, respectarea drepturilor omului în Siria, în Libia, în Irak?

- Am putea asista, în perioada următoare, la o confruntare comparabilă cu Războiul Rece, chiar dacă se va numi altfel?

- Cu siguranţă, ascensiunea Chinei, dar nu numai a acestei ţări, va genera o reacţie a Vestului şi trebuie să avem o reacţie de contrabalansare a puterilor emergente, pentru că lumea, aşa cum este imaginată, organizată de acest viitor pol de putere diferă total de lumea noastră, în care am fost educaţi, crescuţi, obişnuiţi. Prin urmare este nevoie de o strategie pentru confruntarea care va veni, nu am niciun dubiu. Problema este în ce dimensiune se va purta această confruntare. Şi cred că aici va juca un rol enorm inteligenţa artificială. Şi capacitatea omului de a utiliza inteligenţa artificială în confruntare în aşa fel încât să nu producă daune fizice. Şi din acest punct de vedere experienţa Războiului Rece trebuie analizată cu mai multă atenţie.