Donald Trump anunţase 50 de miliarde de dolari penalităţi, urmate de altă 100 de miliarde, în total taxe care să scoată cel puţin 150 mld dolari în favoarea SUA. Dar la cât se întinde miza războiului comercial China- SUA, e mai dificil de stabilit.

Marea problemă identificată de către Preşedintele Donald Trump chiar din campania electorală, acutizată la anunţarea rezultatelor pe anul 2017, a pornit de la deficitul SUA de 566 mld dolari. E vorba despre un deficit global. El este compus dintr-un deficit anual comercial al SUA de 810 mld dolari şi un surplus de 244 mld la servicii. Donald Trump doreşte să introducă taxe peste tot unde acest deficit se prezintă, la produsele în cauză. Aşa s-a ajuns la bătălia pe oţel inclusiv cu Uniunea Europeană, dar şi Japonia, Canada sau Coreea de Sud, ca şi alte deficite pe care SUA le are la diferite produse, cu precădere cu partenerii săi occidentali. Pentru a se proteja, politica anti-dumping a OMC nu pare a fi suficientă astăzi.

În ceea ce priveşte China, anul trecut SUA au înregistrat un deficit de 375 de miliarde cu Beijingul. Enorm, mai bine de două treimi din deficitul total al SUA cu întreaga lume. De unde şi discuţia privind taxele de 150 mld dolari şi formula discutată la întâlnirea din weekend între secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin şi vicepremierul chinez, Liu He, consilierul economic principal al preşedintelui chinez Xi Jinping. Principalul rezultat anunţat unanim este încetarea războiului, pus pe Stop! Însă după acest punct comun, abordările sunt diferite şi arată divergenţe majore în negocierile prezente şi cele care vin.

Datele apărute în spaţiul public nu sunt deloc mulţumitoare, nici nu anunţă o perspectivă foarte clară de reconciliere.

Oricum, Preşedintele Trump pare să fi atins un nou obiectiv cu tactica sa în forţă, extrem de agresivă: ameninţarea cu sancţiuni şi taxe de 150 mld dolari au adus la masă China într-o poziţie mult mai conciliantă şi dornică să găsească soluţii. De aici încolo, după cum spuneam, poziţiile se despart între părţi, iar China vorbeşte despre căutarea unei soluţii de a reechilibra balanţa comercială mutuală prin cumpărarea de alimente şi servicii din SUA, dar comunică despre faptul că va fi un efort ce nu se întâmplă peste noapte şi va însemna un timp necesar de reechilibrare.

Mai mult, datele apărute în spaţiul public nu sunt deloc mulţumitoare, nici nu anunţă o perspectivă foarte clară de reconciliere. Mai mult, diferenţele de abordare în spaţiul public ridică semne de întrebare dacă s-a atins măcar o înţelegere de context sau e vorba doar despre deschiderea unor negocieri care vor dura. Chiar şi elementele concrete precum cazul firmei chineze ZTE blocată în SUA de către Preşedintele Trump, ca şi interdicţia de a-i vinde produsele vitale de către companiile americane, nu au fost soluţionate.

Produsele ZTE au fost vândute în Iran şi Coreea de Nord, state aflate sub sancţiuni, iar ZTE a folosit produse de înaltă tehnologie produse în SUA, dar permise spre vânzare la export, fără a constitui neapărat vulnerabilităţi, însă interzise în statele cu programe nucleare în derulare. Deşi promisese că va sancţiona încălcarea embargoului la nivelul salariaţilor săi care au comis infracţiunile la adresa regulilor americane de export, ZTE nu a făcut-o. Deşi chinezii ţin mult să rezolve acest caz particular, el nu a putut fi soluţionat. Cu atât mai mult cu cât criticile liderului minorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, chiar de sâmbătă, din ziua întâlnirii, vizau nivelul mic al penalităţilor pentru ZTE care se discută la această oră. Mai ales că vorbim despre o companie recidivistă, deja amendată pe aceleaşi motive anterior de către SUA, despre care Schumer solicită să fie interzisă definitiv pe piaţa americană şi la exporturi de orice fel.

În plus, peste toate, diferenţa majoră a apărut atunci când se vorbeşte despre ţinta vizată de SUA, o reducere de 200 de miliare a deficitului american cu China din acest an. Partea chineză neagă că s-ar fi vorbit în vreun punct despre o ţintă financiară vizată de către americani şi pune totul pe negocieri viitoare, fiind vizate în special achiziţii importante de produse şi servicii de către chinezi cu precădere la nivelul înaltelor tehnologii, dar şi energie, servicii şi alimente. Fără a vorbi însă despre sume, la această oră.

Donald Trump îşi poate deja freca mâinile că tactica sa agresivă a mai dat rezultate o dată, iar China e doritoare să se aşeze la masă la modul cel mai serios.

Peste toate rămâne marea problemă a drepturilor de autor, furtul de proprietate intelectuală şi spionajul economic. Aici temele sunt foarte acute, iar SUA nu e singura vizată, ci şi Germania sau Japonia. China spionează economic, intră în companii şi le fură prototipurile, schemele, ideile, astfel că ies pe piaţă fie simultan, fie imediat după ce apar produsele, cu propriile lor versiuni. E o competiţie ilegală şi perfect neloială al căror costuri se ridică la militarde de euro şi dolari pentru fiecare din actorii ce investesc în cercetare şi tehnologii noi.

Aici răspunsul părţii chineze este că vor fi modificate legile interne pentru a introduce barierele necesare şi protecţia pentru proprietatea intelectuală. Dacă mai adăugăm aici barierele nefiscale pe care China le menţine pentru companiile externe, SUA şi Germania fiind principalele vizate, realizăm cam cât de complicată e relaţia dintre cele două şi cât de costisitoare apare ea. O negociere dură, cu miză mare, fără perspective clare şi care abia a pornit. Însă Donald Trump îşi poate deja freca mâinile că tactica sa agresivă a mai dat rezultate o dată, iar China e doritoare să se aşeze la masă la modul cel mai serios pentru a ceda ce se poate în echilibrarea balanţei comerciale între cei doi coloşi ai economiei mondiale. Cu riscul de a debalansa din nou situaţia la dezvoltare şi ierarhia pe state a produsului intern brut între SUA şi China.