Aeroportul Newark, închis aproape două ore, în urma ieşirii de pe pistă a unui avion aparţinând United Airlines

Aeroportul Newark, închis aproape două ore, în urma ieşirii de pe pistă a unui avion aparţinând United Airlines

FOTO Twitter

Aeroportul Newark, unul dintre cele trei aeroporturi care deservesc New Yorkul, a fost închis timp de aproape două ore, în urma unei ieşiri de pe pistă a unui avion aparţinând companiei aeriene United Airlines, care nu s-a soldat cu victime, a anunţat Agenţia Federală americană a Aviaţiei (FAA), relatează AFP.

”Zborul United Airlines 627 a aterizat la ora (locală) 13.00 (20.00, ora României) pe pista 22 a Aeroportului Liberty International Newark, iar apoi a derapat pe partea stângă a acesteia”, a precizat sâmbătă FAA într-un comunicat postat pe Twitter, precizând că trenul de aterizare stâng ”s-a înfundat într-o zonă cu iarbă”.
 
”Nicio rănire nu a fost semnalată FAA”, a adăugat autoritatea, care a anunţat remorcarea avionului după evacuarea pasagerilor, fără să precizeze numărul acestora.
 
Aeronava venea de la Denver.
 
Aeroportul a anunţat, la rândul său, că activitatea aeroportuară a fost reluată sâmbătă, cu puţin înainte de ora locală 15.00 (22.00, ora României), şi avertizat cu privire la întârzieri.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: