Adolescenţi închişi în cuşti manifestează în faţa sediului ONU de la Geneva împotriva politicii de migraţie a administraţiei Trump

Adolescenţi închişi în cuşti manifestează în faţa sediului ONU de la Geneva împotriva politicii de migraţie a administraţiei Trump

FOTO Raw Story

Adolescenţi închişi în cuşti au manifestat în faţa sediului ONU de la Geneva împotriva politicilor de migraţie „inconştiente”, adoptate de administraţia SUA, şi care au dus la separarea familiilor de migranţi care traversează frontiera, informează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Trei adolescenţi au dorit să tragă un semnal de alarmă faţă de imoralitatea politicilor severe adoptate de administraţia Trump în domeniul migraţiei, aceştia purtând tricouri cu inscripţii precum  "#ClassroomsNotCages" ( n. r. Săli de clasă, nu cuşti). 
 
Zeci de demonstranţi s-au alăturat protestului pentru a solicita Consiliului ONU pentru Drepturile Omului să ia atitudine împotriva abuzurilor comise împotriva copiilor de migranţi, aceştia fiind separaţi de părinţii lor.
 
"Acţiunea de astăzi este aceea de a crea mai multă presiune şi de a expune cât de oribilă şi dezumanizantă este aceasta politică adoptată de guvernului american faţă de copii", a declarat Randi Weingarten, preşedintele Federaţiei Americane a Profesorilor, care a contribuit la organizarea protestului.
"Ceea ce face administraţia Trump este atât de nelegiuit, imoral, iar impactul asupra copiilor este de neconceput", a adăugat Weingarten, potrivit AFP.
 
15 organizaţii, care militează pentru drepturile omului, au depus deja o plângere anul trecut împotriva politicii SUA de „toleranţe zero” în domeniul migraţiei.

Manifestanţii se aşteaptă ca ONU să emită un aviz "care va clarifica faptul că ceea ce s-a întâmplat în America este o încălcare a protocoalelor  şi a declaraţiilor internaţionale privind drepturile omului", a mai precizat Randi Weingarten.

Mii de copii au fost separaţi de familiile lor, fiind plasaţi în centre temporare, iar haosul administrativ a condus la situaţia „inacceptabilă” în care părinţi nu şi-au putut regăsi copiii, iar mulţi dintre aceştia riscă să rămână în custodia SUA, relatează TheLocal.ch.
 
"Mai sunt încă sute de cazuri de separare.", a explicat Sandra Cordero, reprezentantă a organizaţiei "Families Belong Together" care lucrează pentru reunirea familiilor separate, citează AFP.

Activiştii condamnă, de asemenea, condiţiile "deplorabile" din „adăposturile” unde sunt „deţinuţi” aceşti copii, amintind că cel puţin şase au murit în custodia SUA, aceştia având vârste cuprinse între 2 şi 16 ani.

SUA este singura ţară din lume care nu a ratificat Convenţia ONU privind drepturile copilului, Somalia fiind ultimul stat care s-a alăturat pactului în 2009.

"Trebuie să menţinem acest nivel de revoltă. Numai în acest fel se va schimba ceva", a mai spus Weingarten.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: