Administraţia Biden vrea să închidă închisoarea militară de la Guantanamo Bay

Administraţia Biden vrea să închidă închisoarea militară de la Guantanamo Bay

Foto news.ro

Administraţia Biden a lansat o evaluare oficială referitoare la viitorul închisorii militare de la Guantanamo Bay, Cuba, reluând obiectivul din era Obama de a închide acest centru de detenţie controversat, a declarat, vineri, un oficial al Casei Albe, transmite Reuters.

Consilierii implicaţi în discuţiile interne analizează posibilitatea ca preşedintele Joe Biden să semneze un decret în următoarele săptămâni sau luni, au spus două surse apropiate situaţiei, semnalând existenţa unui nou efort de a elimina ceea ce susţinătorii drepturilor omului consideră că ar fi o pată pe imaginea Americii în lume.

Este improbabil, însă, ca o astfel de iniţiativă să facă lumină în curând asupra închisorii de maximă securitate de la baza navală Guantanamo, din cauza piedicilor politice şi juridice cu care se confruntă noua administraţie.

Înfiinţată pentru a găzdui suspecţii străini în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001 din New York şi Washington, închisoarea a ajuns un simbol al exceselor Statelor Unite în războiul lor cu terorismul, din cauza metodelor de interogare dure care, potrivit criticilor, echivalează cu tortura.

”Efectuăm un proces de evaluare pentru a evalua starea de fapt moştenită de administraţia Biden de la fosta administraţie, în conformitate cu obiectivul mai larg de a închide Guantanamo”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională (NSC), Emily Horne.

Aceasta a adăugat că ”NSC va lucra îndeaproape cu Departamentele Apărării, de Stat şi de Justiţie, pentru a face progrese în direcţia închiderii unităţii de la Guantanamo, desigur, în consultare cu Congresul”.

Trump a menţinut închisoarea deschisă în timpul mandatului său, iar în prezent acolo sunt 40 de prizonieri, majoritatea fiind închişi de aproape două decenii fără să fie acuzaţi sau judecaţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările