Acordul bugetar, o victorie superficială pentru poporul american. FMI consideră că este binevenit, dar nu suficient
0
Ultima dramă politică din 2012 şi prima din 2013 sugerează că, dacă iubeşti Statele Unite, ai putea lua în considerare să îţi fixezi drept obiectiv, în noul an, părăsirea oricărui partid politic din care faci parte, scrie un editorialist CNN, în timp ce Fondul Monetar Internaţional le solicită aleşilor americani să se pună de acord asupra unui "plan complet" de consolidare a finanţelor publice.
Dezbaterea cu privire la “zidul bugetar” şi acordul la care s-a ajuns pe ultima sută de metri nu au rezolvat nimic, doar au arătat că sistemul este profund ineficient şi că sunt necesare schimbări radicale pentru a-l repara, consideră acesta.
În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al Fondului Monetar Internaţional, Gerry Rice, a scris într-un comunicat remis AFP:
"Suntem foarte bucuroşi de măsurile adoptate de Congresul american pentru a împiedica majorarea impozitelor şi reducerea precipitată a cheltuielilor publice".
Cu toate acestea, precizeazã Rice, “trebuie fãcut mai mult pentru a pune finanţele publice americane pe o cale durabilã, fãrã sã fie afectatã relansarea economicã, fragilã”.
Pe de altă parte, aceia care caracterizează acest acord ca fiind o victorie pentru oricine au pierdut capacitatea de a privi în perspectivă, scrie David Rothkopf.
Acordul dintre vicepreşedintele Joe Biden şi liderul minorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell, face un bine în ce priveşte promisiunea lui Obama de a face sistemul de taxe mai echitabil prin creşterea acestora în cazul americanilor mai înstăriţi şi evită deocamdată reducerile draconice de buget. Dar lista a ceea ce nu face şi a ce face prost este una lungă.
Marţi, Oficiul pentru Buget al Congresului a ajuns la concluzia că echipa Biden – McConnell ar adăuga, la deficit, patru mii de miliarde în următorii 10 ani. Asta, deoarece extinde şi permanentizează mai mult de 80% dintre reducerile de taxe din timpul lui Bush.
La fel de rău, continuă editorialistul, acordul amână reducerile forţate cu două luni, exact până la momentul în care SUA vor fi angajate într-o altă dezbatere păguboasă cu privire la ridicarea plafonului datoriei naţionale pentru a asigura plata facturilor. Astfel, creează un zid bugetar nou, mai periculos. Data viitoare, pieţele nu vor mai fi atât de indiferente faţă de Congres dacă miza este reprezentată de rata creditului şi de stabilitatea sistemului financiar internaţional, anticipează acesta.
Caracterizând drept “nebunie curată” faptul că Statele Unite se confruntă cu situaţii pe care niciun alt stat puternic nu le-a mai avut de înfruntat, editorialistul consideră că există destule situaţii neplăcute de rezolvat, fără ca oficialii americani să mai adauge altele noi.
Pachetul Senatului nu include reduceri de cheltuieli, fapt care i-a înfuriat pe cei de dreapta. I-a înfuriat şi pe mulţi dintre cei de stânga, deoarece a accentuat incertitudinea sindicatelor muncitorilor. Preşedintele AFL-CIO, Richard Trumka, susţine că acordul “pregăteşte scena pentru o luare de ostatici”.
Mai mult, acordul rezolvă doar o mică parte dintre problemele economice pe care SUA le au de înfruntat. Nu rezolvă situaţia datoriei naţionale de 16 trilioane şi ignoră deficitul asociat cu obligaţiile impuse de sistemul de sănătate pentru pensionari. Şi lasă la locul lor cele mai multe reguli care le permit celor mai bogaţi americani să acumuleze tot mai mult, în timp ce inegalitatea din ţară sporeşte.
Aşadar, aceasta a fost o criză creată şi a distras atenţia de la aspecte mai importante, scrie Rothkopf. Acordul creşte deficitul şi creează o posibilă criză semnificativă care s-ar putea declanşa în doar câteva săptămâni.
Altfel spus, continuă acesta, cu excepţia lipsei de viziune, creativitate, simţ de responsabilitate, curaj, aptitudini matematice de bază, înţelepciune sau competenţă, acordul bugetar nu este rău.
Acest acord ridică două întrebări. Prima – cea asupra căreia se vor concentra cei de la Washington – cine este de vină? Întrebarea aceasta, explică el, se bazează pe iluzia că există două tabere în bătăliile politice interne, ceea ce este fals. Un partid protejează interesele celuilalt. Îmbracă toate astea în limbajul principiilor şi al ideologiei, dar, la sfârşitul zilei, acţionează conform intereselor economice, nu pentru interesele celor care i-au votat, ci pentru cei care îi finanţează.
Singura colaborare efectivă între ambele tabere a fost crearea unui parteneriat măcinat de probleme, subliniază acesta.
Obama s-a plâns că acordul nu a fost “marele târg” pe care ţara sa îl face pentru a creşte veniturile, a reduce cheltuielile şi a se concentra pe dezvoltare. A spus că nu e suficient timp pentru asta. Desigur, se ştia care va fi termenul limită din momentul în care a fost elaborat în fabrica politică. Ambele părţi au decis să nu vorbească despre asta în timpul campaniei prezidenţiale.
Întrebarea, arată el, este cum poate fi depăşită această situaţie. Singura soluţie este recunoaşterea faptului că întregul sistem care face compromisuri trebuie văzut ca un obstacol în calea binelui pentru cât mai mulţi.
Sistemul bipartit este o binecuvântare pentru americani, în momentul în care este văzut ca oferind o voce pentru două părţi ale unui întreg. Dar la Washington se află bărbaţi şi femei care au uitat cine sunt şi pentru cine lucrează.
Poate că numai o mişcare departe de partidele existente şi de sistemul corupt pe care acestea l-au creat poate rupe ciclul distructiv în care poporul american este blocat, conchide editorialistul.
Se încarcă comentariile...
